site
	stats

Rudolf Steiner – Lumina si Tenebrele, Yom si Lilith, Misiunea Arhanghelilor

IMG_20160811_092626

Dacă recapitulăm descrierea primelor etape ale apariţiei Pământului nostru, vom descoperi unele puncte rămase încă obscure şi pe care urmează să le clarificăm. Din cele relatate până acum, rezultă că în cuvintele şi expresiile Genezei trebuie să vedem mai curând realitatea unor Entităţi spirituale, decât ceea ce rezultă formal din traducerea care se face în mod curent.

Am văzut, ieri, că însuşi cuvântul „yom“, zi, nu reprezintă conceptul de timp pe care îl numim astăzi o zi, ci reprezintă o esenţă, şi anume entităţile din Ierarhiile cereşti pe care le numim Arhai, Spirite ale timpului sau Spirite ale personalităţii.

Şi aşa după cum am mai spus în repetate rânduri, în legătură cu Geneza trebuie să ne îndreptăm privirea în spatele acţiunii şi vieţii elementelor şi să vedem cu privirea noastră lăuntrică nu abstracţii goale, ci entităţi reale.

Acest lucru nu mai este acum aşa de greu când vorbim de spiritul Elohimilor, de „ruah Elohim”. Dar pentru a sesiza întregul sens al vechilor tradiţii, trebuie să cercetăm natura esenţială a entităţilor, nu numai în dosul unor cuvinte şi expresii care ne-ar putea da, eventual, şi azi sentimentul de a le contempla, ci trebuie să urmărim peste tot urmele lăsate de esenţa lor. Şi ar putea părea foarte firesc să ne întrebăm, pornind de la acest punct de vedere, cum trebuie să considerăm ceea ce se ascunde în spatele cuvintelor: „întreaga activitate interioară era un tohu vabohu”, şi mai departe „tenebrele, întunericul, acopereau viaţa substanţei elementare”, după formularea pe care am dat-o aici. Să vedem în spatele cuvintelor „întuneric” sau „tenebre” o realitate spirituală?

Nu am putea înţelege Geneza dacă această întrebare ar rămâne fără răspuns. Şi după cum am văzut, în orice expresie care reprezintă în existenţa şi viaţa elementelor ceva pozitiv, ca lumină, aer, apă, pământ, căldură, manifestarea unei vieţi spirituale, la fel, şi în ceea ce exprimă ceva negativ trebuie să vedem manifestarea unor Entităţi spirituale de o profundă realitate.

Pentru a ajunge să înţelegem aceste lucruri, va trebui să ne îndreptăm din nou privirea spre cele mai vechi urme pe care le putem urmări în evoluţia planetei noastre. Am arătat, în repetate rânduri, că vechiul Saturn avea o existenţă compusă din pură căldură, apoi, prin trecerea la stadiul vechiului Soare, s-a petrecut, pe de o parte, o condensare spre o stare gazoasă, iar pe de alta un fel de rarefiere, de eterizare, spre eterul de lumină. Şi am mai văzut că a avut loc un fel de repetare a acestei stări eterice de lumină, când în Geneză se exprimă aceste cuvinte: „Şi Elohimii au spus: Să fie lumină! Şi a fost lumină”.

Ne putem, desigur, întreba dacă întunericul, tenebrele au o existenţă în sine sau dacă şi în acest caz în spatele lor se află, de asemenea, anumite Entităţi spirituale.

Dacă veţi reciti un anumit capitol din Ştiinţa ocultă, care corespunde acestui moment important, veţi fi frapaţi de un aspect deosebit de important pentru înţelegerea a tot ce este în devenire, de faptul că la fiecare treaptă de evoluţie există entităţi care rămân în urmă. Doar un anumit număr din acestea îşi ating ţinta, îşi îndeplinesc complet misiunea. Am încercat de multe ori să explic acest fenomen apelând la o comparaţie familiară, banală, aceea a unor elevi care, spre disperarea părinţilor, nu reuşesc să meargă mai departe; la fel se întâmplă şi în evoluţia universală, unele entităţi rămân în urmă, la un stadiu depăşit de evoluţia generală, care nu-şi ating, ca să spunem aşa, misiunea care li s-a încredinţat. Incepând cu vechiul Saturn, există,deci,entităţi care nu şi-au atins ţinta, care au rămas în urmă, prelungind până la vechiul Soare condiţiile specifice vechiului Saturn. Cum s-au manifestat în timpul existenţei solare aceste entităţi care de fapt rămăseseră la stadiul de evoluţie saturnian? Aceasta s-a revelat prin aceea că ele nu au realizat elementul caracteristic şi esenţial al existenţei solare, lumina, natura luminoasă.

Dar prin faptul că ele totuşi existau, existenţa solară compusă, după cum am arătat, dintr-o ţesătură de lumină, căldură şi aer s-a văzut strâns amestecată şi cu elemente satumiene, cu elemente de întuneric, cu tenebre.

In aceste tenebre se exprimau entităţile rămase la nivelul evoluţiei saturniene, după cum în lumină se exprimă entităţile care au avut o evoluţie normală şi au atins nivelul de evoluţie solar. Privit din afară, vechiul Soare apărea ca un amestec de lumină şi întuneric, ca un amestec de Entităţi saturniene cu Entităţi solare, cu o evoluţie normală. Din punct de vedere lăuntric ele erau amestecate, dar în exterior ele se exprimau prin interferenţa de lumină şi întuneric. Lumina este, deci, expresia entităţilor care au atins stadiul de existenţă solară, în timp ce tenebrele reprezintă aspectul exterior al entităţilor care au rămas la nivelul vechiului stadiu saturnian.

Dacă reţinem bine acest fapt, cu siguranţă trebuie să-i găsim ecoul până în fazele de repetare a stărilor saturniene şi solare de la începutul perioadei terestre. Şi pentru că entităţile care rămăseseră la vechea stare saturniană reprezintă un stadiu de evoluţie primitiv, anterior apariţiei luminii, la fel va fi şi când totul se repetă, aceste entităţi se vor manifesta în evoluţia terestră înainte de apariţia luminii. Să vedem verificându-se, acest fapt în primele versete ale Genezei, unde se spune că tenebrele domneau peste masa elementelor. Condiţiile de viaţă solară încă nu apăruseră, ele doar se pregăteau, şi nu vor apărea decât în momentul indicat prin cuvintele: „Să fie lumină!”

Constatăm că Geneza confirmă ordinea repetării fazelor anterioare evoluţiei terestre cu cea mai mare exactitate. Dacă dorim să avem o înţelegere globală a vieţii, este bine să ne convingem că ceea ce apare la un anumit stadiu nu apare fără o pregătire, pentru ca apoi să dispară. Ceea ce se întâmplă în realitate este că dacă apare un element nou ceea ce existase mai înainte rămâne şi continuă să acţioneze, chiar dacă într-o formă nouă.

Aceasta explică faptul că regăsim în structura Pământului nostru actual cele două trepte de evoluţie care se exprimă în alternanţa dintre tenebre şi lumină care penetrează existenţa. Atingem însă aici un adevăr pe care, din nefericire, epoca noastră actuală nu-l poate înţelege.

O bună parte din auditoriul prezent acum ştie poate că sunt aproape treizeci de ani de când mă străduiesc să arăt importanţa şi valoarea atât de mare a teoriei culorilor la Goethe, care, totuşi, nu poate fi înţeleasă de contemporani, căci toţi cei care au cunoştinţe de fizică, necesare pentru a-i urmări expunerea, nu au însă dezvoltarea sufletească necesară pentru a înţelege esenţa acestei teorii. Ipotezele fizice relative la vibraţiile eterului etc., etc. sunt absolut incapabile să sesizeze ceea ce formează esenţa teoriei culorilor a lui Goethe.

Pentru aceasta va trebui să se mai aştepte încă mulţi ani. Cel care vă vorbeşte acum de aceste lucruri ştie foarte bine aceasta. Iar ceilalţi — şi vă rog să-mi iertaţi sinceritatea —, cei care âr putea fi pregătiţi prin Ocultism sau Antroposofie să o înţeleagă, ştiu în schimb prea puţin din fizică pentru a putea explica tehnic această teorie. Aşa că nu este încă pregătit terenul pentru o deplină înţelegere a ei. La baza teoriei culorilor a lui Goethe stă misterul colaborării dintre lumină şi tenebre, care formează cei doi poli între care se exercită o activitate a unor Entităţi spirituale perfect reale.

Ceea ce formează astăzi, după o ipoteză cu totul fantezistă, conceptul de materie şi care nu există în realitate aşa cum ne-o reprezentăm, ci este numai o iluzie, este de fapt o realitate compusă din entităţi de natură spiritual-sufletească care acţionează, deşi invizibil, pretutindeni unde se manifestă opoziţia între lumină şi tenebre.

In spaţiul în care, conform fizicii, pare a se găsi materie, în realitate nu există nimic altceva decât un anumit grad de obscuritate; şi acest conţinut obscur al spaţiului este plin cu Entităţi spirituale înrudite cu cele pe care Geneza le arată ca tenebre, ca o masă complexă de natură spiritual-sufletească, tenebre care planează deasupra existenţei elementare.

Aceste fapte sunt infinit mai profunde decât îşi poate imagina ştiinţa contemporană. Aşadar, când Geneza vorbeşte de tenebre, este vorba de manifestarea unor entităţi saturniene întârziate în evoluţia lor, iar când vorbeşte de lumină se referă la entităţi avansate în evoluţie. Acţiunea acestor două categorii de entităţi se interferează.

Am văzut ieri că marile linii ale evoluţiei au fost trasate de Spiritele Exusiailor, Spiritele formei; prin urmare, şi marile linii ale activităţii de natură luminoasă provin tot de la ele. Exusiaii comandă Spiritelor personalităţii şi în spatele cuvântului yom — zi — se află o entitate de rangul Arhailor care, după cum am văzut, este în slujba Elohimilor sau a Exusiailor.

Trebuie să ne imaginăm că aceşti subordonaţi ai Elohimilor, aceşti Arhai sau Spirite ale personalităţii, pe care îi desemnează cuvântul yom, au la rândul lor, pe o treaptă mai jos decât ei, Entităţi spirituale întârziate a căror manifestare exterioară sunt tenebrele. Căci în fapt tenebrele sunt ceva ce Elohimii au găsit ca fiind deja prezent, ca fiind ceva deja dat, în timp ce lumina a fost creată şi adusă prin meditaţia lor cosmică.

Când această meditaţie a făcut să apară din reziduurile existenţelor trecute cele două complexe, tenebrele se aflau deja acolo, ca expresie a unor entităţi întârziate, în urmă, în timp ce lumina a fost creată prin meditaţia lor.

Şi aşa cum Elohimii au tras — ca să spunem aşa — lumina din entităţile pe care le marcăm prin cuvântul yom, la fel au scos tenebrele din entităţi de acelaşi rang ierarhic, dar rămase la un stadiu anterior de existenţă.

Ne putem întreba: dacă Elohimilor li se contrapune tot ceea ce se manifestă ca tenebre, ce se contrapune Arhailor, celor care servesc în lumină?

Pentru a nu crea confuzie şi neînţelegere în această privinţă, este util mai întâi să ştim dacă în entităţile rămase în urmă trebuie să vedem un principiu negativ, un rău introdus în evoluţia Universului. O gândire pripită, abstractă, ar putea uşor să simtă un fel de ostilitate faţă de aceste spirite rămase în urmă; sau, dimpotrivă, ar putea cădea într-o altă exagerare şi să resimtă compătimire pentru aceste spirite nefericite.

Asemenea idei şi sentimente nu ar corespunde nicidecum cu ceea ce în realitate trebuie să ne inspire aceste mari evenimente ale evoluţiei. Am fi pe o cale cu totul greşită.

Dimpotrivă, va trebui să trezim în sufletele noastre convingerea că tot ceea ce se întâmplă — că unele entităţi îşi ating ţinta, iar altele nu, rămân la stadii depăşite — îşi are motivaţia în înţelepciunea cosmică şi că nu fără o raţiune bine determinată unele spirite rămân în urmă. Fie că unele entităţi îşi ating ţelul, fie că altele rămân în urmă, în ambele situaţii totul este în armonie cu înţelepciunea cosmică.

Cu alte cuvinte, entităţile normal evoluate nu şi-ar fi putut îndeplini anumite sarcini, dacă altele nu ar fi rămas neapărat la stadii mai vechi de evoluţie. Prin întârzierea lor, ele totuşi se află la locul lor. Imaginaţi-vă că toţi cei ce sunt pregătiţi pentru a deveni institutori, învăţători la clasele mici, s-ar face profesori universitari. Cei ce nu au un titlu universitar sunt mult mai potriviţi în şcolile elementare, decât dacă ar fi urmat o pregătire superioară. Profesori univesitari pentru copii de şapte ani, nu ar fi un lucru indicat.

La fel se prezintă lucrurile şi la nivel cosmic. Spiritele care îşi ating scopul nu ar fi adaptate pentru a îndeplini anumite misiuni în Univers. Trebuie să intervină celelalte entităţi, care, prin renunţare şi sacrificiu, au rămas în urmă pentru a putea să îndeplinescă acele misiuni. Şi cum Spiritele personalităţii evoluate (yom) au fost chemate de Elohimi pentru a îndeplini anumite funcţii, tot aşa, Arhaii rămaşi în urmă, adică tot Spiritele personalităţii, dar care se manifestă nu prin lumină, ci prin tenebre, servesc, de asemenea, în ansamblul evoluţiei terestre. Ele sunt plasate exact acolo unde pot contribui efectiv la evoluţia comună.

Importanţa pe care o au aceste lucruri se poate revela şi printr-o observaţie pe care o facem în viaţa noastră obişnuită. Lumina despre care se vorbeşte în Geneză nu este lumina pe care să o putem percepe cu ochii fizici; aceasta este o manifestare mai recentă a luminii. Tot aşa, ceea ce numim obscuritate fizică, din timpul nopţii, este aspectul fizic pe care îl iau tenebrele de care vorbeşte, de asemenea, Geneza. Cred că nu mai este nevoie să ne întrebăm dacă această lumină fizică, aşa cum o vedem astăzi, are vreo importanţă pentru om. Nimeni nu se îndoieşte de aceasta, şi nu numai pentru om, ci şi pentru toate fiinţele vii. Luaţi, de exemplu, plantele. Dacă le lipsiţi de lumină, ele pier. Lumina este un element esenţial pentru viaţa pe Pământ; ea este necesară existenţei corporale a omului.

Dar mai este şi altceva decât lumina, tot atât de necesar. Este alternanţa între starea de veghe şi somn, în raport cu corpul fizic şi corpul eteric.

Ce este de fapt starea de veghe în realitatea sa profundă? Ce facem noi oamenii când suntem în stare de veghe? In fond,întreaga desfăşurare a vieţii noastre sufleteşti, a reprezentărilor despre lume, a sentimentelor şi senzaţiilor, în fluxul şi refluxul pasiunilor, pe scurt tot ceea ce e cuprins în forţele şi vâltoarea corpului astral şi a Eului macină continuu corpul fizic. Această constatare este un adevăr cunoscut de mult de ştiinţa ocultă, adevăr pe care şi fiziologia curentă îl regăseşte dacă studiază corect faptele. Viaţa lăuntrică sufletească uzează fără încetare, în stare de veghe, forţele corpului nostru fizic, care, după cum ştim, a primit încă pe vechiul Saturn germenii propriei noastre evoluţii.

Cu totul alta este situaţia corpului fizic în timpul somnului, când corpul astral, cu tot fluxul şi refluxul vieţii sale interioare, s-a desprins, în stare de veghe, are loc un necontenit consum, o distrugere a forţelor fizice. In stare de somn, dimpotrivă, are loc o continuă regenerare, o reconstituire a acestor forţe.

Se poate constata, deci, în corpul fizic şi în corpul eteric al omului o alternanţă a forţelor de distrugere şi a celor de refacere. Distrugerea se produce în timpul stării de veghe, iar regenerarea în timpului somnului.

Trebuie să ştim că nimic din ce se petrece în spaţiu nu este izolat, ci este profund legat de ansamblul existenţei. Iar dacă vedem distrugerile care se petrec în corpul nostru în stare de veghe, să nu ne imaginăm că ele se limitează numai la aceasta. Dimpotrivă, ele sunt strâns legate de fenomene cosmice, iar noi suntem străbătuţi de prelungirea evenimentelor care se petrec în afara noastră şi ceea ce primim în timpul stării de veghe sunt chiar forţele distructive ale Universului, în timp ce forţele regeneratoare ne parvin noaptea, când dormim.

Acest proces de distrugere a corpului fizic care are loc în timpul zilei nu exista pe vechiul Saturn, căci dacă ar fi existat, atunci primul germen al corpului nostru fizic nu s-ar mai fi putut forma.

Este, de altfel, imposibil să creezi ceva începând prin a-l distruge. Activitatea saturniană care se exercită asupra corpului trebuia să fie întru totul constructivă. Fenomenele de distrugere se împlinesc bine şi sub influenţa luminii, a acelei lumini care nu exista încă în stadiul saturnian. Activitatea saturniană trebuia să dureze suficient de mult timp şi să se prelungească şi pe vechiul Soare, când a apărui lumina. Şi acest lucru nu a fost cu putinţă decât prin faptul că unele entităţi saturniene au rămas în urmă, îngrijindu-se şi veghind să menţină activitatea creatoare a vechiului Saturn. Vedeţi, aşadar, că în evoluţia cosmică era necesar ca unele fiinţe saturniene să întârzie în evoluţia lor, pentru ca, prin aceasta, atunci când dormim să nu mai fie lumină, veghind la refacerea corpului fizic uzat în timpul zilei. Fără aceste fiinţe, distrugerea ar fi totală. Trebuie deci să se stabilească o alternanţă între acţiunea entităţilor saturniene şi aceea a celor solare, între fiinţele tenebrelor şi cele ale luminii. Pentru ca activitatea Spiritelor luminii să fie corect dirijată de Elohimi, era necesar, cum am văzut, ca Spiritele tenebrelor să-şi întrepătrundă acţiunea lor cu aceea a luminii. In Cosmos, viaţa nu este posibilă dacă forţa întunericului nu se împleteşte cu cea a luminii.

In această interferenţă, în această pânză unde se ţes forţele de lumină şi umbră, se exprimă un profund mister al vieţii cosmice sau, cum se mai poate spune, un mister al chimiei Universului. In prima dramă rosacruciană se găseşte o aluzie la acest mister, când Johannes Thomasius intră în Devachan şi când una din tovarăşele Măriei, Astrid, primeşte misiunea de a amesteca forţa tenebrelor cu aceea a luminii; discuţia Măriei cu cele trei tovarăşe cuprinde nenumărate secrete cosmice, care nu se revelează decât după un lung studiu.

Ca o concluzie, trebuie să considerăm colaborarea forţelor solare ale luminii cu forţele saturniene ale tenebrelor ca o necesitate a existenţei. Când Elohimii au hotărât ca Spiritele personalităţii să le fie slujitori, le-au alăturat, pentru acţiunea pe care lumina urma să o îndeplinească asupra oamenilor şi a tuturor fiinţelor vii de pe Pământ, entităţile saturniene rămase în urmă. Munca Universului se îndeplineşte prin acţiunea comună a Arhailor normal evoluaţi şi a celor rămaşi la un stadiu anterior şi care se manifestă prin tenebre.

Acest fenomen este relatat de Geneză cu un realism de-a dreptul surprinzător, când se spune: „Şi Elohimii au numit «yom» (zi) spiritele care îşi manifestau acţiunea în lumină, iar spiritele care se exprimau în tenebre le-au numit«lilith»“.

In nici un caz nu trebuie să ne închipuim că ar fi vorba de ceea ce numim în mod curent noapte; “lilith“ reprezintă Arhaii saturnieni care nu au reuşit să atingă nivelul de evoluţie solar. Ei acţionează şi astăzi, în timpul nopţii, în somn, asupra corpului nostru fizic şi eteric printr-o regenerare a acestora, supuse în timpul zilei acţiunii de degradare a luminii. Acest cuvânt oarecum misterios a dat loc multor poveşti mitologice, dar el nu acoperă nimic altceva decât acel grup de Arhai întârziaţi, care colaborează în acţiunea lor cu Arhaii normal evoluaţi.

Iată deci că Geneza ne arată că Elohimii au trasat marile linii conducătoare ale existenţei terestre, dar pentru împlinirea lor şi pentru acţiuni secundare au dat sarcină Arhailor evoluaţi normal, iar ca elemente auxiliare li s-au alăturat Arhaii care din spirit de renunţare şi de sacrificiu au rămas la stadiul saturnian, în tenebre, pentru ca viaţa să poată apărea. Yom şi lilith reprezintă, deci, să precizăm încă o dată acest lucru, cele două grupe de Entităţi superioare, dar opuse, care acţionează ca ajutoare ale Elohimilor şi care ocupă în Ierarhia cerească rangul de Spirite ale timpului, sau Spirite ale personalităţii ori Arhai.

Viaţa pe Pământ se ţese, aşadar, datorită Spiritelor formei (Exusiai sau Elohimi) şi a Spiritelor personalităţii (Arhai), cu cele două naturi ale lor, una normal evoluată (yom) şi alta rămasă în urmă (lilith).

După ce am lămurit acest aspect, mai rămân totuşi şi alte întrebări care se pot pune, şi mai ales aceasta ne poate veni în primul rând pe baze: dar celelalte entităţi ale Ierarhiei ce fac? Pe o treaptă sub Spiritele formei am văzut că se află Spiritele personalităţii, iar sub acestea se găsesc Arhanghelii sau Spiritele focului.

Ne vorbeşte Geneza despre ei? — Să încercăm să vedem ce fac. Ştim deja că Arhanghelii au atins gradul de evoluţie uman în timpul vechiului Soare, după care şi-au continuat evoluţia în timpul stadiului lunar şi în prezent în existenţa terestră. Aceste înalte entităţi sunt străns legat de tot ce este de natură solară, tocmai pentru că pe vechiul Soare şi-au atins treapta de om. Când, pe vechea Lună, s-a simţit necesitatea să se separe elementul solar de viitorul element terestru (dar care în acel timp nu se afla decât la un nivel lunar), entităţile care atinseseră acest grad esenţial al evoluţiei lor pe vechiul Soare au rămas legate, prin însăşi natura lor, de existenţa solară. Când vechea Lună (care urma să devină mai târziu Terra) s-a separat de elementul solar, aceste entităţi, Arhanghelii, nu au rămas pe Lună, ci s-au ataşat de Soare. Şi tocmai aceste entităţi sunt acelea care au acţionat din afară asupra globului pe care îl părăsiseră.

Am văzut apoi că după aceea vechiul Saturn s-a transformat şi a devenit vechiul Soare, gradul cel mai înalt de existenţă atins a fost viaţa vegetală. Regnul animal fiind înzestrat cu o viaţă interioară, de sentimente şi senzaţii, nu putea să apară pe vechiul Soare, ci mai târziu, pe vechea Lună, şi anume tocmai atunci când s-a produs sciziunea şi a început să se simtă o acţiune venită din afară.

In acest sens, din Geneză rezultă că nici un fel de acţiune nu a venit din afară, mai înainte de cea de a treia zi a Creaţiei.

Această acţiune din afară nu este menţionată decât la trecerea de la a treia la a patra zi a Creaţiei, când se spune că în a patra zi corpurile luminoase, fiinţele de lumină, au început să lumineze Pământul din afară.

Pe vechea Lună, Soarele luminase corpul lunar din afară; acum şi Pământul primea lumina elementelor Soare—Lună, care se desprin-seseră de el, după cum ştim, tot din afară; abia în acel moment forţele inerente principiului terestru au putut fi active, au putut intra efectiv în joc.

Până acum,într-adevăr, nu se repetaseră decât stadiile deja formate prin evoluţie — saturnian, solar, lunar —, acum însă forţele care îşi au centrul chiar pe Pământ, forţele terestre propriu-zis, au putut să apară. Vă aduceţi aminte că starea de căldură s-a repetat când Spiritul Elohimilor plutea peste ape, iar starea de lumină când s-a spus: „Să fie lumină!” — adică în prima zi a Creaţiei. Eterul sonor reapare când intervin forţele care separă elementul superior, de sus, de elementul inferior, de jos. Aceasta se întâmplă în ziua a doua a Creaţiei.

Mai departe, am văzut că eterul de viaţă intervine în ziua a treia, când din elementul terestru, din această nouă stare care tocmai fusese creată, iese elementul viu, vegetal.

Dar pentru ca regnul vegetal să-şi poată găsi locul pe Pământ, este necesară repetarea acţiunii care face ca lumina să vină din afară. De aceea Geneza nu spune încă nimic care să se refere la apariţia animalelor până când forţele spirituale din Cosmos nu acţionează asupra Pământului din afara lui.

Deocamdată, Geneza vorbeşte în ziua a treia numai despre vegetale. Intreaga existenţă pământească, toate fiinţele care prin natura lor fac parte integrantă din Pământul pe atunci încă în plin proces de formare, erau la stadiul de vegetale.

Principiul animal nu poate să apară decât prin acţiunea din afară a entităţilor legate de lumină.

Ceea ce se întâmplă apoi, în ziua a patra, se redă în termeni generali prin următoarele cuvinte: „Şi Elohimii au stabilit semne pentru a deosebi zilele şi anii”. S-au făcut multe comentarii în legătură cu acest text şi primele au putut avea o idee despre ceea ce voia să spună, dar în epoca noastră nu există curajul de a se plasa pe un teren legat de realitate şi unele comentarii care ar putea să aducă aici lumină nu merg chiar până la capăt. Am cunoscut unele persoane care au ajuns la concluzia că este un nonsens să traducem: „Şi au stabilit semne pentru a deosebi zilele şi anii”, căci, spuneau, cum poţi găsi raţională o asemenea frază? Dar să examinăm cu atenţie ceea ce se spune în realitate.

Dacă vom traduce acest text cu un sentiment identic cu acela al iniţiatului evreu, având în vedere ce simţea acesta când auzea aceste cuvinte, trebuie să ne dăm seama, de la început, că aici nu e vorba de semne, ci de Entităţi spirituale, de categoria acelora care acţionează şi se manifestă sub aspectul succesiunii timpului.

Şi atunci vom putea traduce aşa: „Şi Elohimii au pus la locul lor pe cei care comandă cursul timpului pentru fiinţele Pământului, pe cei care comandă marile perioade de timp“ (cuvântul „zi“ nu este, în fond, utilizat în acest text), perioade mai mari sau mai mici ,perioade pe care le numim obişnuit „ani“ şi „zile”.

In acest text este vorba, deci, de acei ordonatori ai vieţii pe Pământ care fac parte din Ierarhia Arhailor. Arhaii sau Spiritele timpului îndeplinesc o sarcină inferioară cu o treaptă celei a Elohimilor. După Arhai vin ordonatorii care reglează, în sânul activităţii Arhailor, perioade mai mici. Aceştia sunt Arhanghelii.

Reţinem deci că în momentul când Geneza vorbeşte nu numai despre ce se produce în corpul Pământului, ci şi despre forţele care îşi exercită acţiunea din afară, din exterior, ea se referă la entităţile care erau deja de mult timp unite cu viaţa solară, la Arhangheli, care ocupă în Ierarhie un loc imediat sub Arhai. In timp ce aceştia reprezintă Eonii, Arhanghelii, ca purtători ai luminii care acţionează în atmosfera Pământului, îi servesc ca auxiliari. Venind din spaţiile cosmice, acţiunea lor se exercită prin constelaţiile fiinţelor luminoase care împrejmuiesc Pământul pentru a aduce la împlinire dispoziţiile şi ordinele Arhailor.

Cei care au ascultat ciclul de conferinţe de la Christiania îşi vor reaminti că în spatele a ceea ce numim Spirit al timpului stau şi astăzi Arhai. Dacă luăm în considerare modul în care omenirea este repartizată pe Pământ, vedem că la diverse epoci există un anumit număr de popoare asupra cărora domneşte un Spirit al timpului care le înglobează pe toate. Dar, în plus, pe o treaptă ierarhică inferioară cu un grad faţă de acest Spirit al timpului guvernează Spiritele popoarelor. Şi după cum în spatele Spiritului timpului se află Arhaii, la fel, în spatele Spiritelor popoarelor se află Arhanghelii. Geneza face o oarecare aluzie, în sensul că pentru timpurile când omul încă nu exista în forma actuală aceste Entităţi spirituale erau deja puteri organizatoare.

Elohimii îşi împlineau acţiunea pentru ca să fie lumină şi ei înşişi se manifestau prin această lumină. Dar pentru activităţile de o amploare mai mică care aveau loc în această lumină, ei se slujeau de Arhai, pe care Geneza îi numeşte „yom“. La rândul lor, li se alătură entităţi care se interferează în ţesătura vieţii, pentru ca pe lângă activitatea desfăşurată în lumină să se poată exercita şi aceea a tenebrelor. Alături de „yom“ se afla „lilith“, cuvânt pe care obişnuit îl traducem prin „noapte“. Dar evoluţia continuă şi începe să se diferenţieze şi mai mult şi de aceea alte entităţi sunt chemate să colaboreze.

Dacă încercăm să cuprindem totul într-un tablou, vedem că Elohimii (Spirite ale formei) se manifestă prin lumină, dar încredinţează Arhailor (Spirite ale personalităţii) sarcina să regleze jocul de lumină şi întuneric. Dar ei continuă să modeleze, să diferenţieze existenţa şi cheamă pe Arhangheli, pentru ca aceştia să regleze activităţile care nu numai că aduc viaţa, creează viaţa în lumea vegetală, dar fac cu putinţă să apară în fiinţele vii o viaţă interioară ca reflex al vieţii cosmice. Elohimii conferă Arhanghelilor misiunea de a face să reverse forţele lor din afară spre Pământ şi prin aceasta fac ca plantele să apară şi să crească, şi nu numai atât, dar creează condiţiile pentru ca viaţa animală să apară, viaţă a cărei activitate interioară produce reprezentări şi senzaţii.

Vedem deci că Geneza face aluzie la Arhangheli într-un mod care apare cu totul veridic aceluia care înţelege cu adevărat ce se întâmplă. Nu putem găsi răspunsuri satisfăcătoare la aceste taine dacă ne limităm să studiem exegeza comentariilor; dar dacă vom face apel la cunoaşterea ocultă, aceea care a inspirat Geneza, textul devine limpede şi totul apare într-o lumină nouă.

Limbile noastre modeme nu au posibilitatea să traducă cuvintele vii, pline de imagini, ale acestui străvechi document care este Geneza şi din această cauză el ar rămâne de neînţeles, dar cunoştinţele pe care ni le dă Ştiinţa spirituală fac cu putinţă ca Geneza să rămână prezentă în omenire, în toate timpurile.

Your email is never published or shared.