Stiinta si Religie – Religie si control

De ce exista dumnezeu

Pare clar că beneficiile fizice şi mentale ale credinţei pot fi legate de valorile pe care religiile le promovează. Poate că aspectul cel mai sănătos al religiei este puterea sa de a îndepărta stresul existenţial, garantându-ne sentimentul de control asupra unei lumi nesigure şi înspăimântătoare.

Se crede că acest control este făcut posibil de prezenţa unei puteri superioare formidabile — un Dumnezeu cognoscibil, un spirit sau absolutul imuabil — care este dispusă şi poate să intervină în favoarea noastră. In unele cazuri, această putere înaltă ia forma unei fiinţe spirituale puternice care poate fi convinsă cu ajutorul rugăciunii, sacrificiului sau al altor mijloace religioase, să lupte pentru interesele noastre şi să ne apere de rău.

In alte încarnări — de exemplu, în budism — acest aliat personal divin devine un refugiu impersonal al adevărului spiritual ultim, în care credincioşii pot găsi eliberarea transcendentă de toate suferinţele vieţii.

Credinţa într-o putere mai înaltă oferă credincioşilor asigurarea că vieţile lor au semnificaţie şi scop, că nu sunt singuri în lupta pentru supravieţuire, că puteri puternice, binevoitoare lucrează în lume şi, în ciuda grozăviilor şi incertitudinilor existenţei, nu ar trebui să se teamă.

Abilitatea de a alina tristeţea existenţială şi de a ne conecta la forţele spirituale puternice este cel mai mare dar pământesc pe care religiile îl au de oferit.

Pentru credinciosul individual, este un dar de speranţă şi mângâiere, dar pe o scară mai largă, efectele sale au fost mai profunde. Ridicându-ne din teamă şi inutilitate, dându-ne sentimentul că mâini înţelepte şi capabile conduc autobuzul cosmic, religia a servit ca puternică sursă de încredere şi motivaţie care nu numai că a modelat o mare parte din istoria umanităţii, dar se poate să fi fost şi un motiv crucial pentru care rasa umană a putut să supravieţuiască.

Imaginaţi-vă, de exemplu, provocările verilor noştri Neanderthalieni care, pe când domnea Epoca Glaciaţiunilor, erau încă prinşi într-o competiţie acerbă cu animale puternice pentru dominaţia pământului. In cele mai multe cazuri, animalele erau binecuvântate cu putere şi viteză superioare şi simţuri mult mai ascuţite. Supravieţuirea era tot timpul pusă la îndoială şi tot ceea ce a permis strămoşilor noştri să participe la competiţie a fost inteligenţa lor fără precedent şi voinţa energică de a supravieţui.

Desigur, spre deosebire de animale, primii oameni erau împovăraţi cu conştiinţa certitudinii morţii, o introspecţie enervantă care îi putea arunca rapid în depresie şi apatie, fapt care ar fi dus la un sfârşit timpuriu şi nefericit al epopeii umane. La urma urmelor, ultimul lucru de care aveau nevoie strămoşii noştri, în întrecerea nemiloasă a selecţiei naturale, era să fie scoşi din joc de certitudinea ce seca sufletul că, indiferent cât de mult s-ar fi zbătut, cu câtă pricepere ar fi vânat, cât de aprig ar fi luptat sau cât de creativ ar fi gândit, moartea aştepta întotdeauna şi că, până la urmă, vieţile lor se adăugau la marele nimic.

Promisiunile religiei au protejat primii oameni de un fatalism autodistructiv şi le-au permis să lupte fără răgaz, dar cu optimism, pentru supravieţuire. Dovezile arheologice ne spun că până şi cele mai timpurii culturi umane practicau o religie rudimentară. Gândirea convenţională a multor psihologi şi sociologi explică apariţia religiei ca proces cognitiv, bazat pe logică eronată şi deducţii incorecte: în termeni foarte simpli, simţim teama şi dorim confortul, aşa că visăm la un protector puternic, sus în cer.

Abordarea neurologică sugerează însă că Dumnezeu nu este produsul unui proces cognitiv, deductiv, ci a fost „descoperit” într-o întâlnire mistică sau spirituală, adusă în conştienţa oamenilor prin intermediul maşinăriei de transcendenţă a minţii. Cu alte cuvinte, oamenii nu au inventat cognitiv un Dumnezeu puternic, după care au depins de această invenţie ca să câştige sentimentul de control; în schimb, Dumnezeu, în definiţia cea mai largă şi mai esenţială a termenului, este experimentat în spiritualitatea mistică. Aceste experienţe intime, unitare, ale prezenţei lui Dumnezeu oferă posibilitatea controlului aparent.

Your email is never published or shared.