site
	stats

Radu Cerghizan – Panteismul

1024px-Schnorr_von_Carolsfeld_Bibel_in_Bildern_1860_001

Panteismul este o doctrina care il identifica pe Dumnezeu (TOT CEEA CE ESTE) cu intreg universul, cu fiecare particula a sa, cu fiecare galaxie, soare, planeta, munte, om, animal, pom, floare, obiect, molecula sau atom, toate lucrurile considerându-se ca au fost create de el si fac parte din el.

Un Mare Initiat a spus: “Ma bucur de existenta mea, pentru ca am sentimentul prezentei tale în toate existentele – în stele, în lanurile de grâu, în toate vietuitoarele si nevietuitoarele, in avioanele care strabat vazduhul, in toate continentele, oceanele, planetele.

Bucuria existentei mele este garantata de tine, simplu, existi si le garantezi pe toate.

Sentimentul existentei în momentele sale înalte, de exaltare, face sa dispara materia din vedere – pomul înflorit devine numai frumusete, belsugul holdelor numai darnicie, nunta tinerilor numai fericire, muntii numai putere – în toate materia dizolvându-se în spirit”.

In “Tratat de initiere”, Hermes Trismegistos declara: “Lucrurile nu existau înainte de creere, dar erau deja cuprinse în aceea din care au fost facute. Caci este si ceea ce nu s-a creat înca si ceea ce nu poseda fecunditate generatoare, care nu poate da nastere la nimic”.

Iar marele filozof german Martin Heidegger: “Pentru ca ceva sa fie real si sa poata sa fie real, trebuie ca mai întâi sa fie posibil”.

Intr-adevar, lucrurile materiale n-ar fi putut exista fara ceva care sa le contina. Remarcam un fenomen pe care nu-l putem explica altfel decât prin introducerea unei stari subtile a existentei, pe care am numi-o potential.

Ca tot ceea ce constituie existentialitatea, ea poate fi instituita la început exclusiv sub forma de problema”, scria Martin Heidegger. Ce este potentialul ?

Dupa dictionar: “posibil de înfaptuit”. Martin Heidegger îl definea astfel: “Posibilitatea semnifica ceea ce înca nu este real si nu va fi niciodata necesar.

Ea caracterizeaza ceea ce este numai posibil.

De remarcat ca definitia lui tinde sa includa în definirea potentialului componenta temporala, ceea ce nu este cazul, noi înlocuind “înca nu” prin “nu” si niciodata prin “deloc”.

Dupa definitia lui Lucian Iordanescu, potential este ceea ce exista ca posibilitate, este definit, are o conformatie, este complet structurat în toate elementele si în toate detaliile.

Definitia heideggeriana este corecta daca ne referim la viziunile profetilor care, observate într-un potential, se împlinesc în dinamica.

În potential nu exista spatiu si timp. Hermes îl defineste prin: “ceea ce are puterea de a genera contine tot ceea ce poate fi nascut din sine, matricea universului cuprinzând în mod potential întreaga natura”.

Interesant, Heidegger remarca acea constitutie de Dasein (existenta) a Fiintei-posibile, care se deosebeste la fel de radical fata de posibilitatea logica, ca si fata de contingenta unei fiintari subzistente, careia i se poate întâmpla cutare sau cutare lucru.

Continua: “Posibilitatea nu înseamna totusi o putinta de a fi liber suspendat a în sensul indiferentei proprie arbitrarului (liberta sin differentiae), fiind marcata întotdeauna de anumite posibilitati determinate”.

A fi-ul (Fiinta) este el însusi (numele lui Dumnezeu este “Eu sunt cel ce sunt” – cf. Exodul 3,14) si nu este nici o alta entitate diferita de el, de si orice entitate este.

Cum el nu este o fiintare, niciuna nu poate fi comparata cu el, cuprinzându-le pe toate (ca arhetip de arhetipuri) si fiind totodata în si înafara tuturor.

A fi-ul îl numim potential, iar este îl numim dinamica. Fuziunea celor doua este Dumnezeu: Total, Fundamental si Absolut; Sfânta Treime: Neutrul plus Dualitatea.

În limbaj heideggerian, am putea diferentia între chiar problema existentei lui a fi si firea existentei. Putem spune ca a fi este deoarece existenta este cuprinsa în a fi (aflându-se si în potential si în dinamica) si subordonata lui.

Heidegger începe Fiinta si timp prin a întreba despre existenta lui a fi cercetând mai întâi imposibilitatile existentei sale ca fiintare si afirmând reluarea explicita a întrebarii despre el.

Reluând citatul de mai sus, remarcam ca a fi-ul ni se înfatiseaza sub forma de problema (daca nu suntem si profeti ca sa-l palpam întrucâtva într-o dinamica).

Dupa spusele maestrului meu, el este atât de modest încât nu se manifesta, adevarata fiind si propozitia complementara: este Creatorul, deci omniprezent.