Radu Cerghizan – Mozaicismul

Mozaicismul

Tragându-si radacina din descendentii Iudeii, Mozaicismul a fost înfiintat in jurul anului 2000 î.C. de Avraam, Isaac si Iacob.

Mozaicismul adopta credinta intr-un singur Dumnezeu, care este creatorul universului si care conduce poporul ales, evreii, prin profetii cu care el vorbeste.

Cuvântul lui este descoperit in Biblia evreiasca (sau Vechiul Testament), scrisa integral in ebraica – cu exceptia câtorva capitole sau versete, care sunt in aramaica, limba semitica asemanatoare cu ebraica – si care este cartea cu cele mai multe traduceri si cei mai multi cititori din lume.

Biblia este impartita in: Thora (cele cinci carti ale lui Moise), Neviim (Proorocii) si Ketuvim (Scrierile, Psalmii).

In literatura rabinica se intâlneste des termenul Thora pentru a desemna intreaga Biblie.

Thora contine si un numar de 613 de porunci, incluzând pe cele 10, care sunt explicate in Talmud.

Iudeii cred ca, conditia omului poate fi imbunatatita, cuvântul Thorei trebuie ascultat si urmat, si ca Mesia va aduce, intr-un final, omenirea intr-o stare paradisiaca.

Iudaismul promoveaza ideea de comunitate printre toti oamenii de credinta evreiasca, apartenenta la o sinagoga sau templu, si importanta vietii de familie.

Ceremoniile religioase au loc atât acasa, cât si la sinagoga.

Iudaismul se imparte in trei mari grupari, care se deosebesc intre ele prin modul in care interpreteaza acele parti din Thora, care trateaza activitatile personale, ale comunitatii, internationale si religioase:

1.Comunitatea Ortodoxa, care considera Thora provenita direct de la Dumnezeu, si de aceea obligatoriu;

2.Miscarea Reformata, o forma simplificata si rationalizata a iudaismului, care adopta in primul rand continutul etic al Thorei;

3.Iudeii Conservatori, care respecta multe din ritualurile din Thora, dar care admit si schimbari, datorate vietii moderne.

Al patrulea grup, Iudeii Reconstructiei, resping conceptul de popor ales al lui Dumnezeu, dar mentin ritualurile ca parte a mostenirii culturale iudaice.

Sinagogele (inseamna in ebraica “case de intrunire”) sunt de 20 de secole locuri in care evreii se intrunesc pentru a se ruga si a studia.

Orice loc poate sluji acestui scop cu conditia sa fie orientat spre Ierusalim sau spre rasarit, sa nu fie acoperit de alta constructie si sa contina un anumit numar de obiecte de cult.

Chivotul sfânt este partea esentiala, care contine sulurile Thorei, suluri de pergament pe care Thora a fost scrisa de mâna.

In fata Chivotului sfânt arde o lumina vesnica, care simbolizeaza faptul ca Sfânta Scriptura continuta in Thora este lumina.

In zilele de luni, joi, de Shabat si in diminetile zilelor de sarbatoare, este scos unul din aceste suluri pentru a se citi textul hotarât conform calendarului.

Cele 5 carti ale lui Moise sunt împartite conform capitolelor, la saptamânile anului iar capitolul saptamânal de citit se numeste “Parashat hashevua”, care la rândul sau se imparte in 7 paragrafe, pentru 7 barbati cel putin (pot fi si câtiva în plus, cu conditia ca fiecaruia care este chemat la Thora, sa i se citeasca cel putin 3 propozitii).

În ziua de Shabat se citesc toate cele 7 paragrafe, pe când luni si joi doar primul paragraf care este impartit la 3 persoane conform “sectelor” (primul pentru Cohen, al doilea pentru Levi si al treilea pentru Israel).

Daca nu exista în sinagoga Cohen se urca în locul sau un Levi, iar daca nici acesta nu se afla, se urca la Thora 3 din secta Israel.

În zilele de sarbatori se citesc capitolele dedicate acelei sarbatori, plus un paragraf specific sarbatorii respective din cartea patra “Numeri” (cap.28-29) precum jertfele acelei sarbatori.

“Rabin” inseamna “Intelept” (“Rav” = “Mare în întelepciune”) si este astazi indrumatorul spiritual al comunitatii sale, propovaduind, prezidând diverse ceremonii sinagogale sau familiale.

Rabinul poate si trebuie sa se casatoreasca.

Shabat-ul este in religia iudaica ziua binecuvântata si sfintita de Dumnezeu, care i-a incredintat-o poporului Israel, ca semn al legamântului incheiat cu el.

Copiii lui Israel au primit porunca solemna de a intrerupe orice munca in ziua de Shabat, acesta fiind mai sfânt chiar si decât Casa Domnului.

Pornind de la aceasta conceptie, rabinii au alcatuit o lista cu 39 de munci de baza interzise de Shabat, scopul lor nefiind acela de a crea o constrângere, ci dimpotriva, de a permite omului sa se elibereze cat mai mult de muncile ce ar putea degenera in robie, de a se elibera de goana dupa bogatie si de a reinvata sa traiasca.

Ragazul creat de odihna de Shabbat trebuie sa fie ocupat cu rugaciuni, studiu, o atmosfera sarbatoreasca, atât la sinagoga, cât si acasa.

Circumcizia este considerata, dupa Avraham, semnul esential al legamântului dintre Dumnezeu si poporul sau. In a opta zi de viata, baietelul este introdus prin acest rit in Legamânt. Operatia este efectuata in general de catre un circumcizor, care rosteste o binecuvântare potrivita, ca si de tatal copilului. Circumcizia este ritul oficiat cu cea mai mare fidelitate de evrei, indiferent de tendinta careia ii apartin.

Regulile alimentare – masa este locul privilegiat al binecuvântarilor casnice, cum ar fi cele savârsite inainte si dupa masa.

Dintre mamifere, sunt permise rumegatoarele cu copita despicata in doua, dintre animalele acvatice cele care au solzi si aripioare.

In ce priveste zburatoarele, nu sunt autorizate decât pasarile de ograda (porcul, calul, iepurele sunt interzise, ca si scoicile, stridiile).

Thora interzice de asemenea consumarea sângelui, de unde si interdictia de a consuma orice animal ucis prin vânatoare si stabileste reguli speciale pentru taierea animalelor si necesitatea de a sara carnea inainte de taiere.

Alimentele din carne nu au voie sa fie amestecate cu cele din lapte. Despre iudaismul actual este putin de zis.

O radiografie a religiei mozaice (prezentarea cartii scriitorului Israel Shahak aparuta in anul 1994)

Israel Shahak este un evreu polonez trecut prin mai multe lagare naziste si stabilit in Israel din 1945. In cele de fata este prezentat capitolul al treilea al cartii sale despre religia mozaica (“Ortodoxie si interpretare”), consacrat unui studiu mai amanuntit a structurii teologico-juridice a iudaismului clasic (autorul intelege prin “iudaism clasic” perioada ce se intinde intre anul 800 d.C. si secolul 19, perioada care coincide in mare cu Evul Mediu iudaic, pentru ca majoritatea comunitatilor evreiesti au continuat sa traiasca in conditii medievale pâna in vremea Revolutiei Franceze).

Israel Shahak insista asupra faptului ca este fals sa se atribuie religiei iudaice un caracter totdeauna monoteist.

Desi invoca in sprijinul afirmatiei sale insusi Vechiul Testament (de pilda Exodul 15,11 si 20,3-6), el are in vedere nu atât iudaismul biblic, cât cel clasic.

Dezagregarea monoteismului incepe in secolele 12-13, odata cu dezvoltarea misticii iudaice Cabala.

Impotriva acestui misticism si a influentei sale a trebuit sa se angajeze in lupta Haskalah (Miscarea Luminilor Evreiesti), nascuta din criza iudaismului clasic; si totusi, in ortodoxia evreiasca actuala, mai ales printre rabini, Cabala si-a pastrat suprematia.

Considerând ca fara cunoasterea acestor elemente cabalistice nu se poate ajunge la o intelegere adecvata a sensului luat de iudaismul modern, autorul face o scurta expunere a ideilor de baza ale acestei doctrine de tip initiatic, din care citam: conform Cabalei, universul este dominat nu doar de un singur zeu, ci de mai multe entitati divine, care se deosebesc prin caracterul si influenta lor si care constituie emanatile unei Cauze Prime indistincte si indepartate.

Din Cauza Prima s-au nascut (in termeni teologici, au emanat) mai intâi un zeu mascul, numit Intelepciunea sau Tatal, apoi o divinitate feminina, Cunoasterea sau Mama.

Din unirea acestora au rezultat doua tinere divinitati, desemnate de asemenea prin mai multe nume: Fiul (Mica Figura sau Sfântul Preafericit) si Fiica Divina, Shekinah sau Matronit – din latinescul matrona.

Acesti doi tineri zei trebuie sa se uneasca la rândul lor, dar faptul este impiedicat de masinatiile Satanei, care este, in acest sistem, un personaj foarte important si independent.

Cauza Prima purcede la Crearea lumii pentru a le permite sa se uneasca, dar din pricina Caderii, cei doi se afla mai despartiti ca niciodata, pâna când Satana reuseste sa se apropie de Fiica Divina si chiar sa abuzeze de ea.

Atunci a fost creat poporul evreu, cu scopul de a repara ruptura provocata de Adam si Eva, ceea ce s-a si realizat, numai pentru o clipa, pe Muntele Sinai, unde Fiul Divin, incarnat in Moise, s-a impreunat cu zeita Shekinah.

Din nefericire, cultul Vitelului de Aur a provocat o noua dezbinare intre tinerele zeitati; totusi, cainta poporului evreu aduce o oarecare armonie.

Astfel, cabalistii asociaza fiecare episod al istoriei biblice cu o unire sau cu o separare a tinerei perechi divine.

Datoria evreilor credinciosi este sa restabileasca, prin rugaciunile si actele lor religioase, unitatea perfecta, sub forma unirii sexuale, intre divinitatea masculina si divinitatea feminina.

Dealtfel, inaintea multor acte rituale, evreul initiat rosteste formula cabalistica: pentru fericita unire (in ebr. yihud), unire in intimitate, raport matrimonial al Sfântului Preafericit cu Shekinah.

Concluzia este categorica: se poate spune orice despre acest sistem cabalistic, dar nu ca ar fi monoteist; numai daca nu cumva am fi gata sa acceptam ca monoteiste si hinduismul, religia greco-romana sau cea a vechiului Egipt.

Pe de alta parte, usurinta cu care a fost adoptat acest sistem spune multe despre natura reala a iudaismului clasic: credinta si convingerile (exceptie facând articolele de credinta nationalista) joaca aici un rol extrem de redus; ceea ce conteaza este actul ritual in sine.

Acelasi lucru se poate spune despre formulele sacre ale iudaismului: important este sa fie pronuntate fara a schimba ceva; sensul lor este secundar.

Formula cea mai sfânta este fara indoiala “Asculta Israele, Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unul” si orice evreu pios trebuie s-o recite de mai multe ori pe zi; in perioada actuala ea poate avea doua semnificatii contrare: fie ca Dumnezeu este efectiv unic, fie ca a fost atins un anumit stadiu in unirea celor doua divinitati, masculina si feminina, sau ca in orice caz realizarea acestei unitati este favorizata de recitarea fara greseala a formulei.

In general, sensul iudaismului scapa observatorului din afara, mai ales atunci când nu are acces la limba ebraica.

O foarte raspândita idee falsa despre iudaism este aceea ca este o religie biblica si ca Vechiul Testament ar detine in iudaism acelasi loc central si aceasi autoritate prescriptiva pe care o are intreaga Biblie pentru diferitele confesiuni crestine.

In realitate, interpretarile textelor difera substantial, fiind fixate prin traditia talmudica, litera lor ramânând cu totul neînsemnata.

Nu Biblia, cuvântul revelatiei divine, reprezinta adevarata autoritate, ci Talmudul (cuvântul exegezei rabinice). Biblia este fata de Talmud precum apa fata de vin.

Se ofera aici mai multe exemple dintre care este citat pe cel referitor la atitudinea fata de aproapele: în numeroase cazuri termeni generali ca semenul tau strain si chiar om sunt luati intr-un sens exclusivist.

Celebrul verset “Sa iubesti pe aproapele [re’akha] tau ca pe tine insuti” (Leviticul 19,18) este inteles de iudaismul clasic (si ortodox actual) ca porunca de a-ti iubi aproapele tau evreu, iar nu oamenii in general.

La fel versetul “Asupra vietii aproapelui tau sa nu te ridici” (Leviticul 16) este interpretat in sensul ca nu trebuie sa stai cu bratele incrucisate atunci când viata (sângele) unui semen evreu este in pericol; este interzis sa salvezi viata unui gentil pentru ca “acela nu este aproapele tau”.

Generoasa porunca de a lasa spice din lan si struguri din vie saracului si strainului nu se mai aplica in interpretare decât evreilor saraci sau strainilor convertiti la iudaism.

Tabuurile privitoare la cadavre incep cu versetul: “Iata legea: de va muri un om intr-o casa, tot cel ce va intra in casa aceea si câte sunt in casa vor fi necurate sapte zile” (Numerii 19, 14).

Dar cuvântul “om” (Adam) este luat in sensul de evreu.

Conform acestei interpretari, evreii credinciosi dovedesc o veneratie amestecata cu teroare magica fata de ramasitele pamântesti ale semenilor lor si fata de cimitirele evreiesti, dar nu au nici un respect fata de cadavrele si cimitirele neevreilor.

Intelegând simplist formula “credo qui a absurdum est”, se face urmatorea observatie (pentru a sugera formalisimul rigid si chitibusar al prevederilor din Talmud): Tertullian, unul dintre primii parinti ai Bisericii, a scris: “cred tocmai pentru ca este absurd”.

Inlocuind cuvântul “[eu] cred” cu “[eu] practic”, obtinem formula de baza a celor mai multe reguli talmudice.

O problema deosebita apare prin modificarea contextului general (social, geografic, tehnic, etc) cu care Talmudul trebuie sa se confrunte de-a lungul veacurilor; de aici, diferitele metode de adaptare – numite si dispense – la care rabinii au fost obligati si care poarta adeseori aceeasi nota de ridicol sau absurd (fatala oricarei traditii cazute in traditionalism).

In cazul Talmudului, spre deosebire de modul in care evreii se raporteaza la Biblie, sensul literal al textului este obligatoriu.

Or, in perioada iudaismului clasic, numeroase legi talmudice au devenit intolerabile pentru clasele conducatoare ale societatii evreiesti – rabinii si cei foarte bogati.

In interesul acestora a fost elaborata o metoda menita sa conserve textul legii, incalcându-i totusi spiritul si intentia.

Este vorba de acel ipocrit sistem de dispense (heterim) care reprezinta principala cauza a degradarii iudaismului in epoca sa clasica (a doua cauza fiind mistica iudaica).

Dintre exemplele oferite (imprumutul cu dobânda catre evrei, regimul pamânturilor evreiesti in anul sabatic, mulsul vacilor in ziua de sabat etc), il retinem aici pe cel privitor la “goi-ul de sabat”.

Anumite lucruri interzise evreilor in zilele de sâmbata sunt totusi facute cu ajutorul unor neevrei tocmiti in acest scop; mai ales in conditiile complexe ale vietii moderne acesti sabat-goim devin indispensabili, pentru ca, spre exemplu, in statul evreu, numeroase servicii publice, cum ar fi gazul si electricitatea sunt atinse de interdictie, functionalitatea vietii moderne nu se poate impaca prea usor cu sistemul complicat al interdictiilor traditionale.

Dar, exceptând dispensele speciale, un obstacol major impiedica totusi folosirea neevreilor la rezolvarea treburilor de sâmbata.

Evreii ar insemna sa contravina regulilor Talmudului daca ar cere direct unui gentil sa efectueze in ziua sabatului orice lucrare interzisa evreilor insisi.

Pentru a depasi acest obstacol, exista doua metode instituite de rabini: metoda aluziva (derivat al logicii cazuistice, conform careia o cerere in mod normal vinovata inceteaza sa mai fie astfel daca este formulata intr-o maniera disimulata) si metoda includerii implicite (havla’ah), folosita atunci când trebuie facuta sâmbata o munca ce nu are caracter ocazional, nici nu reprezinta un serviciu personal (la care sa se poata face aluzie daca se simte nevoia), ci o activitate regulata sau de rutina.

Astfel, goi-ul de sâmbata este angajat pentru toata saptamâna, sau pentru tot anul, fara nici o mentiune contractuala asupra sabatului, desi este vorba strict de treburile din acea zi.

In vechime, acest neevreu tocmit avea mai ales insarcinarea sa stinga lumânarile si sa mature sinagoga dupa rugaciunea din ajunul sabatului; astazi, in Israel, el asigura, bunaoara, distribuirea apei sau supravegherea rezervoarelor.

Acelasi rationament este aplicat si in cazul unor evrei, dar in alt scop.

Evreilor le este interzis sa primeasca orice forma de plata pentru o munca facuta sâmbata, chiar daca acea munca este permisa prin vreo dispensa.

Aici, exemplul principal il constituie profesiunile sacre: rabinul sau doctorul talmudist care predica sau ii invata pe altii in ziua sabatului, cantorul care nu cânta decât in aceasta zi sau la alte sarbatori religioase aflate sub aceeasi interdictie, paracliserul etc.

In timpurile talmudice, dar in anumite tari si câteva secole dupa aceea, aceste functii nu erau retribuite.

Când au devenit insa profesiuni salariate, s-a recurs la o dispensa de includere implicita si au inceput sa fie angajate aceste persoane cu luna sau cu anul.

Cazul rabinilor si al literatilor talmudici este deosebit de complicat din pricina faptului ca Talmudul ii opreste sa primeasca orice fel de plata pentru ca au predicat, predat sau studiat subiecte talmudice, si aceasta chiar si in timpul saptamânii.

In ce ii priveste, o dispensa suplimentara stipuleaza ca salariul lor nu este un adevarat salariu, ci o compensatie pentru lenevie (dmey batalah).

Rezultatul acestor doua fictiuni: o plata care in realitate corespunde unei munci efectuate in principal – daca nu cumva exclusiv – in zilele de sabat se metamorfozeaza intr-o plata compensatorie pentru ca primitorul a ramas, chipurile, fara munca in restul saptamânii.

Concluziile sunt iarasi necrutatoare: sistemul dispenselor este o forma de inselatorie.

In primul rând inselarea unui Dumnezeu, fata de care rabinii se simt infinit mai subtili.

Aceasta reprezinta expresia unei lung proces de degenerescenta moral-religioasa, cu nefaste consecinte social-politice, credinta fiind redusa, in ultima instanta, la o colectie tribala de ritualuri gaunoase si de superstitii magice.

Your email is never published or shared.