Radu Cerghizan – Iezuitii

567px-Ihs-logo.svg

Deviza Ordinului: “Perinde ac cadaver” (“Docil ca un cadavru”)

SCOPUL SI JURAMANTUL: Scopul Ordinului Iezuit, înfiintat formal de catre Papa în anul 1540, a fost distrugerea Reformei Protestante.

Iezuitii, prin chemarea lor, prin esenta institutiei lor, sunt destinati sa caute, prin orice mijloace, drepte sau nedrepte, anihilarea Protestantismului.

Aceasta este conditia existentei lor, datoria pe care trebuie sa o împlineasca, altfel ei înceteaza sa fie iezuiti.

EXTRAS DIN JURAMANTUL IEZUITULUI:

“Din momentul acesta renunt si reneg supunerea mea datorata oricarui monarh, print sau stat eretic, numit Protestant, sau Liberalilor, sau ascultarea de legile, magistratii sau functionarii lor. Declar în continuare ca doctrina Bisericilor Angliei si Scotiei, a Calvinistilor, a Hughenotilor si a celorlalti care se numesc Protestanti sau Liberali este de condamnat, precum sunt de condamnat si aceia care nu vor sa se lepede de acestea. În continuare ma angajez sa ajut, sa asist si sa sfatuiesc pe toti sau pe oricare din agentii Sfinteniei Sale, oriunde ma voi afla pentru distrugerea doctrinelor eretice Protestante sau Liberale si a tuturor pretinselor lor puteri, legale sau de alta natura”.

INSTRUCTIUNILE IEZUITILOR

Capitolul I

(Cum trebuie sa se poarte membrii societatii când încep o noua organizatie).

La prima lor stabilire, membrii trebuie sa fie precauti în ceea ce priveste achizitionarea de terenuri; dar daca se întâmpla sa cumpere terenuri care sunt bine situate, trebuie ca aceasta sa fie facuta în numele unui prieten credincios si de încredere.

Si pentru ca saracia noastra sa poata fi o camuflare a realitatii, trebuie ca achizitionarile adiacente locurilor unde se gasesc corporatiile noastre, sa fie atribuite de catre arhiepiscop unor corporatii situate la distanta; prin aceste mijloace va fi imposibil pentru conducatori si magistrati sa ajunga la o cunoastere exacta a nivelului la care se ridica veniturile Societatii.

Sa nu se aleaga nici un loc de catre membri nostri pentru înfiintarea unei societati altundeva decât în orasele bogate; scopul Societatii fiind imitarea Salvatorului nostru binecuvântat, care si-a avut resedinta principala în metropola Iudeii si care nu a avut decât vizite în tranzit în locurile mai putin remarcabile.

Trebuie ca sumele cele mai mari sa fie întotdeauna stoarse de la vaduve, prin manifestari frecvente ale necesitatilor noastre extreme.

În fiecare provincie, nimeni decât conducatorul trebuie sa fie complet informat de adevarata valoare a veniturilor noastre; si trebuie ca ceea ce se afla în tezaurul Romei sa fie tinut întotdeauna ca un secret inviolabil.
Capitolul II

(In ce maniera trebuie sa se comporte Societatea asa încât sa se strecoare, si dupa aceea sa pastreze o cunoastere buna a printilor, nobililor si a persoanelor celor mai distinse).

Printii si persoanele distinse de pretutindeni trebuie cu toate mijloacele sa fie astfel conduse încât sa dispunem de urechile lor, aceasta asigurându-ne cu usurinta inimile lor; prin aceasta procedura toate persoanele vor deveni uneltele noastre si nimeni nu va mai îndrazni sa provoace societatii cea mai mica neliniste sau opozitie.

Persoanele ecleziastice sa câstige un sprijin mare din partea printilor si nobililor, închizând ochii la viciile lor si dând o interpretare favorabila pentru tot ceea ce ei fac în mod gresit; putem observa aceasta în contractarea casatoriilor lor cu rudele si neamurile lor apropiate sau cu cei asemenea lor.

Trebuie sa fie treaba noastra sa încurajam astfel de oameni care sunt înclinati în aceasta directie, conducându-i sa spere ca ajutati de noi pot obtine cu usurinta o dispensa de la Papa; si fara îndoiala ca o va primi cu usurinta, daca vor fi invocate motivele potrivite, daca vor fi indicate cazuri paralele si vor fi citate opinii care încurajeaza astfel de actiuni, când binele obisnuit al omenirii si înaintarea mai mare a slavei lui Dumnezeu, care reprezinta singurul scop al societatii sunt pretinse ca fiind singurele motive ale lor.

Mai presus de toate, trebuie sa se aiba grija ca sa se intre în gratiile favoritilor nobililor si printilor si celor din casele lor; pe acestia prin mici atentii si multe manifestari evlavioase, îi putem câstiga, ca prin ajutorul lor sa obtinem informatii exacte cu privire la înclinatiile si dispozitiile stapânilor lor; astfel Societatea va fi mai bine pregatita ca sa se potriveasca temperamentelor lor.

Printesele si doamnele din înalta societate pot fi câstigate cu usurinta prin influenta cameristelor lor; pentru care motiv trebuie pe cât posibil sa ne purtam galant cu acestea, deoarece astfel familia respectiva nu va mai avea nici un secret ci totul ne va fi adus la cunostinta.

În sfârsit, fie ca toti sa dobândeasca cu asemenea maiestrie influenta asupra printilor, nobililor si magistratilor de pretutindeni pentru ca acestia sa fie gata la ordinele noastre chiar sa îsi sacrifice cele mai apropiate relatii si pe cei mai intimi prieteni în momentul când vom spune ca este în interesul si avantajul nostru.
Capitolul III

(Cum trebuie sa se poarte membrii Societatii cu aceia care sunt la cârma unor afaceri, si cu altii care, cu toate ca nu sunt bogati, pot totusi sa fie de folos în alte privinte).

Tot ceea ce a mai fost mentionat, poate, într-o mare masura, sa fie aplicat si în cazul acesta; si trebuie sa fim priceputi si în a ne asigura de protectia lor împotriva tuturor celor care ni se opun.

Autoritatea si întelepciunea lor trebuie apreciate pentru obtinerea anumitor servicii gratuite; de asemenea trebuie sa facem uz de sfaturile lor cu privire la dispretuirea bogatiilor; desi în acelasi timp, daca discretia si credinciosia lor sunt garantate, putem sa facem uz de numele lor în strângerea de bunuri materiale în beneficiul Societatii.
Capitolul IV

(Lucrurile de capatâi care trebuie recomandate predicatorilor si duhovnicilor nobililor).

Imediat dupa moartea unei persoane cu pozitie, sa se aiba imediat grija ca un prieten al Societatii sa fie pus în locul sau; dar aceasta trebuie îndeplinita cu asemenea iscusinta si abilitate încât sa se evite cea mai slaba suspiciune în ceea ce priveste intentiilor noastre de a uzurpa autoritatea printului; pentru acest motiv (asa cum s-a mai spus) noi însine nu trebuie sa fim amestecati, ci sa ne folosim de anumiti prieteni credinciosi pentru îndeplinirea planurilor noastre, a caror putere sa-i protejeze de invidia care altfel ar putea sa cada mai greu asupra Societatii.

Capitolul V

(Ce fel de comportament trebuie respectat în ceea ce priveste persoanele religioase care sunt angajate în aceleasi functii ecleziastice ca si noi).

Capitolul VI

(Despre metodele propice pentru a le face pe vaduvele bogate sa fie generoase cu Societatea noastra).

Pentru aceasta însarcinare, sa fie alesi doar membri care sunt înaintati în vârsta, cu o înfatisare plina de viata si cu o comportare placuta; acestia sa viziteze frecvent pe astfel vaduve, si îndata ce acestea încep sa arate afectiune îndreptata înspre ordinul nostru este timpul sa înfatiseze înaintea lor lucrarile si meritele Societatii.

Daca par sa dea ascultare în mod favorabil la acestea si încep sa viziteze bisericile noastre, trebuie cu orice pret sa avem grija sa le oferim duhovnici prin care ele sa fie bine povatuite, în special în ceea ce priveste perseverarea în starea de vaduvie, si aceasta, prin enumerarea si aprecierea avantajelor si fericirii vietii de celibat: si ei sa garanteze cu credinta lor si cu ei însisi ca o garantie ca o perseverare continua într-o astfel de hotarâre evlavioasa va avea negresit ca urmare dobândirea unui merit vesnic si se va dovedi ca un mijloc extrem de eficient pentru a scapa de suferintele altfel sigure ale purgatoriului.

Trebuie sa se aiba grija ca sa se îndeparteze în special acei slujitori care nu pastreaza o întelegere buna cu Societatea; dar aceasta sa aiba loc încetul cu încetul; si când am reusit sa îi aducem la conformitate, acestia sa fie recomandati ca si când ar fi, sau vor deveni în voluntar uneltele noastre; astfel vom avea acces la orice secret si ne vom putea amesteca în fiecare afacere în care este implicata familia.
Capitolul VII

(Cum trebuie sa ne asiguram de astfel de vaduve si în ce fel trebuie sa dispunem de averea lor).

Trebuie sa fie determinate în mod continuu la o perseverare în devotiune si fapte bune, într-un astfel de mod încât sa nu treaca o saptamâna în care, din proprie initiativa, sa nu puna deoparte din belsugul lor ceva pentru onoarea lui Cristos, binecuvântata Fecioara sau pentru sfântul care le patroneaza; ele sa dispuna de bogatia lor spre usurarea poverilor saracilor sau spre înfrumusetarea bisericilor, pâna când vor fi în întregime usurate de rezervele lor inutile si bogatiile lor nenecesare.

Duhovnicii sa aiba grija deosebita sa le împiedice pe vaduvele care sunt penitentele lor sa viziteze clericii care apartin altor ordine sau sa intre în relatii cu acestia, oricare ar fi motivul, drept pentru care, în ocazii potrivite, sa pretinda Societatea ca fiind infinit superioara tuturor celorlalte ordine; ca aducând cele mai mari servicii bisericii lui Dumnezeu si de o mai mare autoritate cu Papa si toti printii; si ca este cea mai desavârsita în ea însasi prin faptul ca îndeparteaza toate persoanele neplacute sau necalificate din comunitatea ei si astfel este purificata de lepadaturile si drojdiile cu care acesti calugari sunt infectati, care, în general, sunt o adunatura de oameni needucati, prosti si lenesi, care îsi neglijeaza datoriile si care sunt slujitorii propriului pântece.

Duhovnicii sa le propuna si sa se straduiasca sa le convinga sa acorde mici pensii si contributii pentru sprijinirea anuala a colegiilor si a caselor ordinului, dar în special casei ordinului care este la Roma; sa nu le lase sa uite de podoabele bisericilor, lumânari, vin si lucrurile necesare pentru celebrarea messei.

Daca vreo vaduva îsi transfera în timpul vietii întreaga proprietate Societatii; oricând se iveste posibilitatea, dar mai ales atunci când este cuprinsa de boala, sau când viata îi este în pericol, câtiva sa aiba grija sa îi prezinte saracia celor mai multe dintre colegiile noastre, din care multe abia aparute, abia daca au vreo baza; angajati-o printr-un comportament cuceritor si prin argumente convingatoare la o astfel de darnicie (trebuie sa o convingeti) care sa puna o baza solida fericirii ei eterne.

Aceeasi îndemânare trebuie sa fie folosita în cazul printilor si al altor binefacatori; ei trebuie adusi la credinta ca acestea sunt singurele fapte care vor perpetua amintirea lor în lumea aceasta si le vor asigura gloria eterna în cea viitoare.
Capitolul VIII

(Cum sa fie tratate vaduvele asa încât sa îmbratiseze religia sau o viata evlavioasa).
Capitolul IX

(Despre cresterea veniturilor Colegiilor noastre).

Duhovnicii sa viziteze în mod constant pe bolnavi, dar în special pe aceia care par a fi în pericol; si pentru ca ecleziasticii si membrii altor ordine sa fie înlaturati cu un motiv bun, superiorii sa aiba grija ca atunci când duhovnicul este obligat sa se retraga, altii sa poata sa îl înlocuiasca imediat si sa o mentina pe persoana bolnava în hotarârile ei bune.

În aceste momente poate fi indicat sa fie miscata prin frica iadului, sau cel putin a purgatoriului; si sa i se spuna ca asa cum focul este stins de apa, pacatul este înabusit prin acte de caritate; si ca milosteniile nu pot fi folosite mai bine decât pentru hranirea si sprijinul acelora care prin chemarea lor exercita dorinta de a promova mântuirea aproapelui lor.

În sfârsit, femeile care se plâng de naravul proastei dispozitii al sotilor lor sa fie instruite în mod secret sa retraga o suma de bani, ca prin aducerea unui astfel de dar lui Dumnezeu sa faca ispasire pentru nelegiuirile pacatosilor lor parteneri si sa le asigure acestora iertarea.
Capitolul X

(Despre rigorile particulare ale disciplinei în cadrul Societatii).
Capitolul XI

(Cum trebuie sa se poarte în mod unanim membrii nostri cu aceia care sunt exclusi din Societate).

Deoarece aceia care sunt dati afara, adesea aduc prejudicii foarte mari Societatii divulgând secretele în care au fost implicati; prin urmare, tentativele lor trebuie prevenite în felul urmator.

Înainte de a fi dati afara, ei sa fie convinsi sa jure ca, direct sau indirect, nu vor scrie sau vorbi ceva care sa fie în defavoarea Ordinului; iar superiorii sa înregistreze înclinatiile rele, neajunsurile si viciile pe care ei, dupa obiceiul Societatii, pentru despovararea constiintelor, le-au marturisit cândva: acestea, daca ei ne vor da vreodata ocazia, pot fi aduse de Societate înaintea nobilimii si prelatilor pentru a preveni promovarea lor.

Nenorocirile si accidentele cu ghinion care li se întâmpla sa fie publicate imediat; dar cu rugaminti staruitoare pentru rugaciunile bunilor crestini, ca lumea sa nu creada ca suntem mânati de pasiune: dar, printre membrii nostri, aceste lucruri sa fie prezentate cu orice pret în cele mai întunecate culori, pentru ca restul sa fie într-o mai mare siguranta.
Capitolul XII

(Cine ar trebui sa fie pastrat si favorizat în Societate).
Capitolul XIII

(Cum sa alegem tineri care sa fie promovati în Societate si în ce mod sa-i retinem).

Sa fie ademeniti prin mici atentii si prin indulgenta manifestata cu privire la libertatile vârstei lor; si, mai presus de toate, sentimentele lor sa fie încalzite prin discursuri spirituale.

Sa li se insufle ca faptul de a fi fost alesi dintr-un numar atât de mare fiind preferati colegilor lor este cea mai vizibila proba a chemarii lor divine.

Cu alte ocazii, dar mai ales în predicare, sa fie îngroziti prin afirmarea pedepsei eterne daca nu accepta invitatia cereasca.

Cu cât doresc mai mult sa fie admisi în Societatea noastra, cu atât mai mult sa li se amâne aceasta favoare, cu conditia ca ei sa para neclintiti în hotarârea lor; dar daca mintile lor par sa sovaie, sa fie folosite toate metodele potrivite pentru însufletirea lor imediata.
Capitolul XIV

(Despre cazurile rezervate si cauzele îndepartarii din Societate).
Capitolul XV

(Despre comportamentul fata de maici si credinciosii de sex feminin).
Capitolul XVI

(Despre metodele de înaintare a Societatii).

Membrii nostri sa se straduiasca în principal în sensul acesta, sa actioneze întotdeauna cu omenie chiar în ceea ce priveste lucrurile neînsemnate; sau cel putin sa aiba aparenta exterioara ca fac astfel; pentru ca astfel, orice confuzii ar aparea în lume, Societatea va creste mereu cu necesitate si îsi va pastra terenul dobândit.

Favoarea nobilimii si a clerului superior, odata câstigata, urmatoarea noastra tinta trebuie sa fie atragerea tuturor preotiilor în posesia noastra, pentru o reforma mai completa a clerului, care pâna atunci traisera sub anumite reguli ale episcopilor lor si facusera avansuri considerabile spre perfectiune.

Si, în sfârsit, sa aspiram la abatii si episcopii, obtinerea carora, atunci când exista locuri vacante, fiind foarte usor de facut, având în vedere indolenta si stupiditatea calugarilor; pentru ca ar tinde în întregime spre beneficiul bisericii ca toate episcopiile si chiar scaunul apostolic sa ajunga în mâinile noastre, iar în special ar trebui ca Sanctitatea Sa sa devina un conducator secular mai presus de toate.

Prin urmare, sa nu ramâna nefolosita nici o metoda, cu iscusinta si discretie, treptat, pentru cresterea foloaselor lumesti ale societatii, si apoi, fara îndoiala, o epoca de aur va merge mâna în mâna cu o pace universala si de durata, iar binecuvântarea divina va însoti Biserica Catolica.

Dar daca s-ar întâmpla ca sperantele noastre în sensul acesta sa fie spulberate, si de vreme ce vor aparea fara îndoiala ofense, strategiile noastre politice trebuie sa fie diversificate cu abilitate, în functie de vremuri si împrejurari; iar printii, confidentii nostri, pe care îi putem influenta sa urmeze consiliile noastre, trebuie sa fie împinsi mai departe sa se implice în razboaie dârze unul împotriva altuia cu scopul ca Societatea noastra (ca promotor al binelui universal al lumii) sa fie solicitata din toate partile sa contribuie cu asistenta ei si sa fie folosita întotdeauna ca un mediator al disensiunilor publice; prin aceste mijloace principalele beneficii si promovari în biserica ne vor fi desigur acordate drept compensatie pentru serviciile noastre.

În sfârsit, Societatea trebuie sa se straduiasca sa îndeplineasca cel putin acest lucru, adica obtinând favoarea si autoritatea printilor, aceia care nu îi iubesc, cel putin sa se teama de ei.

PUTEREA IEZUITA

Societatea lui Isus a fost de atunci recunoscuta ca fiind principala forta oponenta Protestantismului.

Ordinul a devenit dominant în determinarea planurilor si politicii Bisericii. Fratietatea a crescut si a prosperat. Si-a întemeiat filiale întâi în Franta, Italia si Spania, apoi în toate tinuturile civilizate.

Succesul Ordinului a fost fenomenal. A devenit o putere în lume. Si-a trimis reprezentanti în toate colturile lumii.

Trimisii ei solitari au fost vazuti umbrind tronurile europene.

Ei au cautat, prin toate mijloacele cunoscute de ingeniozitatea omeneasca sa stabilizeze si sa consolideze structurile subrede ale Romei si sa submineze structurile în crestere ale Protestantismului.

Your email is never published or shared.