site
	stats

Bruce Lipton – Mintea subconstienta: Eu tot strig, dar nu raspunde nimeni

BiologiaCredintei

Pe când natura de „sine gânditor” a minţii conştiente evocă imaginea unei „fantome din maşină”, în mintea subconştientă nu funcţionează o astfel de conştienţă de sine. Acest din urmă mecanism este asemănător, mai degrabă, cu un automat, incărcat cu programe comportamentale, fiecare gata să ruleze de îndată ce în mediu apar semnalele potrivite şi apasă butoanele de selectare respective. Dacă nu ne place un anumit cântec de la tonomat, cam cât de mult ar trebui să ţipăm la maşinărie sau să ne certăm cu ea, ca să o facem să-şi reprogrameze repertoriul? In zilele mele de facultate, am văzut o grămadă de studenţi beţi înjurând şi dând şuturi în van unor tonomate de muzică, fiindcă nu reacţionau în niciun fel la cererile lor. La fel, trebuie să ne dăm seama că, oricât ar ţipa sau ar linguşi mintea conştientă, n-o să reuşească să schimbe vreodată „placa” rutinelor comportamentale programate în mintea subconştientă. Atunci când înţelegem ineficienta acestei tactici, putem să încetăm să ne mai angajăm într-o bătălie crâncenă cu mintea subconştientă şi să abordăm reprogramarea ei într-o altă manieră. Angajarea subconştientului într-o luptă este la fel de inutilă ca şi lovirea unui tonomat de muzică, în speranţa că acesta îşi va reprograma repertoriul.

Inutilitatea luptei cu subconştientul este un mesaj greu de depăşit, pentru că unul dintre programele pe care cei mai mulţi dintre noi le-am descărcat pe când eram mici este acela că „o voinţă puternică este de admirart”. Astfel că încercăm mereu şi mereu să trecem peste programul subconştientului. De obicei, astfel de eforturi sunt întâmpinate cu diferite grade de împotrivire, întrucât celulele sunt obligate să adere la programul subconştient.

Tensiunile dintre voinţa conştientă şi programele subconştiente pot duce la tulburări neurologice grave. Pentru mine, o imagine puternică a motivului pentru care nu ar trebui să provocăm subconştientul vine din filmul „Shine“. In acest film, bazat pe o poveste adevărată, pianistul de concert australian David Helfgott îşi înfruntă tatăl şi pleacă la Londra, să studieze muzica. Tatăl lui Helfgott – un supravieţuitor al holocaustului – programase mintea subconştientă a fiului său cu credinţa că lumea este un loc nesigur şi că, dacă „iese în evidenţă”, viaţa lui ar putea să fie în pericol. Tatăl său insistase, spunându-i că singurul mod în care putea fi în siguranţă era să rămână aproape de familie. In ciuda programării neobosite a tatălui, Helfgott ştia că era un pianist foarte bun, care trebuia să se rupă de tatăl său, ca să-şi poată realiza visul.

La Londra, Helfgott a interpretat într-un concurs al treilea concert pentru pian, de Rachmaninov, o piesă recunoscută ca fiind foarte dificilă. Filmul arată conflictul dintre mintea lui conştientă, care vrea succesul, şi mintea lui subconştientă, îngrijorată că a fi vizibil şi recunoscut la nivel internaţional reprezintă o ameninţare la viaţă. In timp ce Helfgott se străduieşte din greu să cânte bine, mintea sa conştientă se luptă să-şi păstreze controlul, în timp ce mintea subconştientă, fiindu-i teamă să câştige, încearcă să preia controlul asupra corpului său. Helfgott se forţează în mod conştient să-şi păstreze controlul pe durata concertului, până la ultima notă. Apoi leşină, epuizat de energia consumată în lupta cu programarea sa subconştientă. Pentru această „victorie” asupra subconştientului, preţul plătit este mare: în final, el înnebuneşte.

Cei mai mulţi dintre noi ne angajăm în bătălii mai puţin dramatice, cu mintea noastră subconştientă, încercând să ştergem programarea care ni s-a făcut pe când eram copii. Mărturie stă capacitatea noastră de a căuta mereu locuri de muncă în care eşuăm, sau faptul că rămânem la locuri de muncă pe care le urâm, fiindcă nu „merităm” o viaţă mai bună.

Printre metodele convenţionale pentru suprimarea comportamentelor distructive se numără medicamentele şi terapia prin vorbit. Abordările mai noi promit să ne schimbe programarea, recunoscând că nu are niciun rost să „stai la discuţii logice” cu discul de patefon al subconştientului. Aceste metode valorifică descoperirile fizicii cuantice, care fac conexiunea între energie şi gând. De fapt, toate aceste modalităţi prin care se reprogramează comportamente învăţate anterior pot fi cuprinse sub numele colectiv de psihologie energetică – un domeniu aflat la începuturile sale, bazat pe Noua Biologie. Oare n-ar fi mai uşor să fim educaţi încă de la începutul vieţii, în aşa fel încât să ne putem atinge potenţialul genetic şi creator?

Cum să devenim părinţi mai bunii şi conştienţi, astfel încât copiii noştri şi copiii lor să fie şi ei părinţi conştienţi – şi astfel reprogramarea să devină inutilă, pe o planetă mai fericită şi mai paşnică?

Your email is never published or shared.