Bruce Lipton – Mintea subconstienta: cea obisnuita, de redare

IMG_20151017_112419

Mintea subconştientă este mintea care – la naiba cu bileţelele de pe frigider! – ne obligă să ne repezim la gogoşi sau să ne îndrăgostim – din nou! – de cel mai mare neisprăvit de la petrecere.

Subconştientul este asociat cu activitatea neurală a unei porţiuni mult mai extinse din creier (aproximativ 90%), decât cortexul frontal, cu care este asociată mintea conştientă.

De asemenea, mintea subconştientă ne influenţează comportamentul, cu mult mai mult decât mintea conştientă. Cortexul prefrontal al minţii conştiente poate procesa şi administra un număr relativ nesemnificativ de impulsuri nervoase pe secundă, adică 40, pe când cele 90 de procente din creier, care constituie platforma minţii subconştiente, pot procesa 40 de milioane de impulsuri nervoase pe secundă. Ceea ce înseamnă că procesorul minţii subconştiente este de un milion de ori mai puternic decât cel al minţii conştiente.

S-ar putea ca în acest moment să manifeşti o atitudine vădit negativă faţă de mintea subconştientă, care deţine puterea şi care îţi sabotează toate eforturile de a crea Efectul de Luni de Miere în viaţa ta – şi de a sta departe de gogoşi (Margaret le numeşte „cercurile morţii“). însă mintea subconştientă joacă un rol extrem de important şi salutar în dezvoltarea umană şi în viaţa de zi cu zi. In orice caz, e inutil să te împotriveşti minţii subconştiente sau să dai vina pe ea, aşa cum sunt eu tentat să fac atunci când înghit nişte gogoşi, după care mă mustră mintea conştientă: Eşti un mare idiot. De ce le-ai mâncat, când tocmai ai promis că nu te mai atingi de ele?

Pot să strig cât vreau şi să-mi fac tot felul de reproşuri: e o pierdere de timp, pentru că în mintea subconştientă nu e nimeni care să-mi răspundă! Să-ţi acuzi mintea subconştientă de toate relele este ca şi cum ai ţipa la televizor. Televizorul este bun sau rău? Nu, nu e nici una, nici alta. La ce te uitii? Nu da vina pe televizor, dă vina pe program! Este mintea subconştientă bună sau rea? Nu, nu e nici una, nici alta. Mintea subconştientă este, în primul rând, un uluitor mecanism de înregistrare/ redare care, spre deosebire de mintea conştientă, dă dovadă de foarte puţină creativitate şi nu are noţiunea timpului. Se află mereu în prezent, nu vede viitorul şi, cu siguranţă, nu ascultă şi nu-i pasă că ţipi la ea!

In loc să-ţi acuzi subconştientul sau să te lupţi cu el pe tema programelor comportamentale supărătoare, ar fi mai bine să-i recunoşti puterea. Sunt de acord că această carte ar fi de-a dreptul deprimantă, dacă aş explica doar modul în care mintea subconştientă sabotează cele mai bune intenţii şi cele mai frumoase relaţii de iubire, fără să arăt şi care sunt instrumentele cu ajutorul cărora mintea subconştientă se poate reprograma. Din fericire, nu suntem condamnaţi să trăim cu comportamentele de autosabotare ale minţii subconştiente.

Insă înainte de a vorbi despre cum se poate reprograma mintea subconştientă, o să explic de unde vin programele negative (în niciun caz de la tine). O să arăt apoi care sunt instrumentele prin care mintea subconştientă se poate reprograma, pentru a înlătura obstacolele invizibile, care te împiedică să creezi şi/sau să păstrezi în viaţa ta, Efectul de Lună de Miere.

Your email is never published or shared.