site
	stats

Michael Talbot – Unitatea nedivizata a tuturor lucrurilor

IMG_20160824_095934

Ceea ce pune cel mai mult mintea în încurcătură este concepţia avansată a lui Bohm despre totalitate. Deoarece totul în cosmos este făcut din ţesătura holografică, fără cusături, a ordinii implicite, el crede că a vedea universul ca fiind compus din „părţi“, este la fel de lipsit de sens ca şi a vedea diferitele jeturi ale unei fântâni ca separate de apa din care acestea curg.

Un electron nu este o “particulă elementară”. Este doar un nume dat unui anumit aspect al holomişcării. Divizarea realităţii în părţi şi apoi denumirea acestora este întotdeauna arbitrară, este un produs al unei convenţii, pentru că particulele subatomice, ca şi orice altceva în univers, nu sunt mai separate una de alta decât diferitele modele ale unui covor înflorat.

Aceasta este o sugestie profundă în teoria generală a relativităţii, Einstein a uimit lumea când a spus că spaţiul şi timpul nu sunt entităţi separate, ci sunt legate şi sunt parte a unui întreg mai larg, pe care l-a numit continuum spaţiu-timp.

Bohm preia această idee şi o duce un pas uriaş înainte. El spune că totul în univers este o parte a unui continuum. In ciuda separării aparente a lucrurilor la nivel explicit, fiecare lucru este o extensie fără urmă de îmbinare, fără cusătură a altui lucru şi în cele din urmă chiar ordinea implicită şi cea explicită se contopesc una în alta.

Gândiţi-vă un moment la acest lucru. Priviţi-vă mâna. Acum priviţi lumina care vine de la lampa de lângă dumneavoastră. Şi la câinele care se odihneşte la picioarele dumneavoastră. Nu sunteţi doar făcuţi din aceleaşi lucruri. Sunteţi acelaşi lucru. Un singur lucru, întreg, neîntrerupt. Un ceva enorm care şi-a extins nenumăratele braţe şi apendice în toate obiectele aparente, atomi, oceane agitate, stele licărind în cosmos.

Bohm avertizează că asta nu înseamnă că universul este o masă uriaşă nediferenţiată. Lucrurile pot să fie parte a unui întreg indivizibil şi să posede totuşi calităţile lor unice. Pentru a ilustra ce înţelege prin asta, Bohm indică micile vârtejuri şi bulboane care se formează adesea într-un râu. La prima vedere, aceste vârtejuri par să fie lucruri separate şi au multe caracteristici individuale, cum ar fi mărime, viteză şi direcţie de rotaţie, etc.

Dar o privire atentă arată că este imposibil să determini unde se termină o bulboană dată şi unde începe râul. Astfel, Bohm nu sugerează că diferenţierea între „lucruri” este fără sens.

Vrea doar ca noi să fim în mod constant conştienţi că împărţirea diferitelor aspecte ale holomişcării în “lucruri” este întotdeauna o abstracţie, un mod de a face aceste aspecte distincte prin felul nostru de a gândi. Incercând să corecteze asta, în loc să denumească diferitele aspecte ale holomişcării „lucruri”, el preferă să le spună „subtotalităţi relativ independente”.

Intr-adevăr, Bohm crede că tendinţa noastră aproape universală de a fragmenta lumea şi de a ignora interconectabilitatea dinamică a tuturor lucrurilor este responsabilă pentru multe din problemele noastre, nu numai în ştiinţă, ci şi în viaţă şi în societate.

De exemplu, credem că putem extrage părţile valoroase din pământ fără să afectăm întregul. Credem că putem trata diferitele probleme ale societăţii noastre, cum ar fi crima, sărăcia, drogurile, fără să le raportăm la societate ca un întreg, şi aşa mai departe. In scrierile sale, Bohm susţine cu pasiune că modul nostru curent de a fragmenta lumea în părţi, nu numai că nu funcţionează, dar ar putea duce chiar la dispariţia noastră.