site
	stats

Michael Talbot – Psihozele si ordinea implicita

IMG_20160824_095934

Ullman crede că unele aspecte ale psihozei pot fi, de asemenea, explicate de către concepţia holografică. Atât Bohm, cât şi Pribram observaseră că experienţele pe care misticii le relataseră de-a lungul anilor – ca sentimentul de uniune cosmică cu universul, un simţ al unităţii cu tot ce este viaţă şi aşa mai departe – sunau foarte asemănător cu descrierile ordinei implicite.

Ei sugerează că probabil misticii sunt cumva capabili să străpungă cu privirea dincolo de realitatea explicită normală şi să arunce o privire la calităţile ei mai profunde, mai holografice. Ullman consideră că psihoticii simt, de asemenea, capabili să experimenteze anumite aspecte ale nivelului holografic al realităţii. Dar din cauză că sunt incapabili să ordoneze experienţele lor în mod raţional, aceste ocheade sunt numai parodii tragice ale unora relatate de mistici.

De exemplu, schizofrenicii relatează adesea sentimente de uniune oceanică cu universul, dar într-un mod magic, iluzoriu. Ei descriu un sentiment de pierdere a graniţelor dintre ei înşişi şi alţii, o convingere care îi face să creadă că gândurile lor nu mai sunt intime.

Ei cred că sunt capabili să citească gândurile altora. Şi în loc să vadă oameni, obiecte şi concepte ca pe lucruri individuale, le văd adesea ca aparţinând unor subclase din ce în ce mai mari, o tendinţă care pare să fie o cale de a exprima calitatea holografică a realităţii în care se găsesc pe ei înşişi.

Ullman crede că schizofrenicii încearcă să transfere sentimentul lor de unitate neştirbită în modul în care văd spaţiul şi timpul.

Studiile au arătat că schizofrenicii tratează adesea opusul oricărei relaţii ca fiind identică cu relaţia. De exemplu, conform modului de gândire al schizofrenicului, să spui că „evenimentul A urmează evenimentului B“, este tot una cu a spune că „evenimentul B urmează evenimentului A“.

Ideea unui eveniment care urmează altui eveniment, în orice fel de secvenţă în timp, este fără sens, pentru că toate momentele în timp sunt văzute ca fiind egale.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru relaţiile spaţiale. Dacă poziţionarea capului unui om este deasupra umerilor, atunci umerii sunt şi ei deasupra capului. Ca imaginea de pe un film holografic, lucrurile nu mai au o localizare precisă, iar relaţiile spaţiale încetează să mai aibă sens.

Ullman crede că anumite aspecte ale gândirii holografice sunt încă mai pronunţate la maniacii depresivi. Pe când schizofrenicul prinde numai răbufniri ale ordinii holografice, maniacul este profund implicat în ea şi se identifică grandios cu potenţialul ei infinit.

„El nu poate menţine toate gândurile şi ideile care îi vin într-un mod atât de copleşitor” spune Ullman.

„El trebuie să mintă, să disimuleze şi să manipuleze lucrurile despre el, astfel încât să le potrivească cu perspectiva sa expansivă. Rezultatul final, desigur, este în cea mai mare măsură haos şi confuzie amestecate ocazional cu izbucniri de creativitate şi succes în realitatea consensuală.”

In schimb, maniacul devine depresiv după ce se întoarce din vacanţa sa suprarealistă şi dă ochii, din nou, cu întâmplările şi riscurile vieţii zilnice.

Dacă este adevărat că noi toţi întâlnim aspecte ale ordinii implicite când visăm, de ce aceste întâlniri nu au asupra noastră acelaşi efect pe care îl au asupra psihoticilor?

Un motiv, spune Ullman, este că noi lăsăm în urmă logica unică şi provocatoare a visului atunci când ne trezim.

Datorită stării sale, psihoticul este forţat să se lupte cu ea în timp ce încearcă să funcţioneze simultan în realitatea zilnică.

Ullman teoretizează că atunci când visăm, cei mai mulţi dintre noi au un mecanism natural de protecţie care ne împiedică să intrăm în contact cu ordinea implicită mai mult decât putem suporta.