site
	stats

Michael Talbot – Modelul holografic si psihologia

IMG_20160824_095934

In timp ce modelul tradiţional de psihiatrie şi psihanaliză este strict personalizat şi biografic, cercetările moderne în domeniul conştiinţei au adăugat noi nivele, domenii şi dimensiuni şi prezintă psihicul uman ca fiind esenţialmente comensurabil cu întregul univers şi cu tot ce există. – (Stanislav Grof, Dincolo de creier).

Un domeniu de cercetare în care modelul holografic a avut impact, este psihologia. Acest lucru nu este surprinzător, pentru că, după cum a scos în evidenţă Bohm, conştiinţa însăşi oferă un exemplu perfect pentru ceea ce înţelege el prin mişcare nedivizată şi curgătoare. Creşterea şi declinul conştiinţei noastre nu pot fi definite cu precizie, dar pot fi văzute ca o realitate mai adâncă şi mai fundamentală din care gândurile şi ideile noastre se desfaşoară/dezvăluiesc. In schimb, aceste gânduri şi idei nu sunt diferite de vălurelele, vârtejurile şi bulboanele care se formează într-un şuvoi ce curge, şi, la fel ca bulboanele dintr-un curent, unele pot reveni şi persista într-un mod mai mult sau mai puţin stabil, în timp ce altele sunt trecătoare şi dispar aproape la fel de repede cum apar.

Ideea holografică aruncă lumină şi asupra legăturilor inexplicabile care se produc uneori între doi sau mai mulţi indivizi. Un exemplu faimos de asemenea sistem de verigi de legătură, este întruchipat de conceptul inconştientului colectiv al psihiatrului elveţian Cari Jung. La începutul carierei sale, Jung s-a convins că visele, lucrările de artă, fanteziile şi halucinaţiile pacienţilor săi conţineau adesea simboluri şi idei care nu puteau fi explicate în întregime ca produse ale trecutului lor personal. In schimb, asemenea simboluri se asemănau mult cu imagini şi teme ale marilor mitologii şi religii ale lumii. Jung a tras concluzia că miturile, visele, halucinaţiile şi viziunile religioase izvorăsc toate din aceeaşi sursă, un inconştient colectiv care este partajat de toţi oamenii.

O experienţă care l-a condus pe Jung la această concluzie a avut loc in 1906 şi a implicat halucinaţia unui tânăr suferind de schizofrenie paranoidă. Intr-o zi, în timp ce îşi făcea plimbarea, Jung l-a găsit pe tânăr stând la o fereastră şi uitându-se fix la soare. Bărbatul îşi mişca şi capul dintr-o parte în alta într-o manieră curioasă. Când Jung l-a întrebat ce face, el i-a explicat că se uita la penisul soarelui, şi când îşi mişca capul dintr-o parte în alta, penisul soarelui se mişca şi făcea să bată vântul.

La vremea aceea, Jung a văzut afirmaţia bărbatului ca pe un rezultat al unei halucinaţii. Dar câţiva ani mai târziu, a întâlnit, din întâmplare, o traducere a unui text religios persan, vechi de două mii de ani, care i-a schimbat părerea. Textul consista dintr-o serie de ritualuri şi invocaţii concepute să inducă viziuni. Textul descria una din viziuni şi spunea că dacă participantul se uita la soare, el vedea un tub atârnând în jos, şi când tubul se mişca dintr-o parte în alta, făcea să bată vântul. Cum circumstanţele făceau extrem de improbabilă posibilitatea ca bărbatul să fi avut vreun contact cu textul conţinând ritualul, Jung a tras concluzia că viziunea omului nu a fost, pur şi simplu, un produs al minţii sale inconştiente, ci a izbucnit dintr-un nivel mai profund, din inconştientul colectiv al rasei umane însăşi. Jung a numit asemenea imagini arhetipuri şi el credea că sunt atât de vechi, încât ar fi ca şi cum fiecare dintre noi ar avea amintirile unui om bătrân de două milioane de ani, zăcând în întuneric undeva, în adâncurile minţilor noastre inconştiente.

Deşi conceptul de subconştient colectiv al lui Jung a avut un impact enorm în psihologie şi psihiatrie şi este acum îmbrăţişată de mii de psihologi şi psihiatri, înţelegerea curentă a universului pe care o avem, nu ne furnizează nici un mecanism pentru a explica existenţa acestuia. Interconectabilitatea tuturor lucrurilor prevăzută de modelul holografic oferă totuşi o explicaţie. Intr-un univers în care toate lucrurile sunt interconectate la infinit, toate conştiinţele sunt, de asemenea, interconectate. In ciuda aparenţelor, suntem fiinţe fără limite. Ori, după cum declară Bohm: „în adâncuri, conştiinţa umanităţii este una.“

Dacă fiecare din noi are acces la cunoaşterea inconştientă a întregii rase umane, de ce nu suntem enciclopedii mobile? Psihologul Robert M. Anderson Jr., de la Rensselaer Polytechnic Institute din Troy, New York, crede că e aşa pentru că noi suntem capabili să accesăm în ordinea implicită doar informaţia care este direct relevantă pentru memoriile noastre. Anderson numeşte acest proces selectiv rezonanţă personală şi îl compară cu un diapazon acordat pe o vibraţie care va rezona cu (sau va induce o vibraţie în) alt diapazon numai dacă al doilea diapazon are structură, formă şi dimensiune similară. „Datorită rezonanţei personale, relativ puţine din aproape infinita varietate de „imagini“ conţinute în structura holografică a universului sunt disponibile conştiinţei personale a unui individ spune Anderson. „De aceea, când cu secole în urmă, persoane iluminate au aruncat o privire la această conştiinţă unitară, ele nu au scris teoria relativităţii, pentru că nu studiau fizica într-un context similar cu cel în care a studiat-o Einstein “

Your email is never published or shared.