Michael Talbot – Calatorind prin Subteranul infinit
Ideea că noi suntem capabili să accesăm imagini din inconştientul colectiv, sau chiar să vizităm universuri paralele de vis, păleşte pe lângă concluziile altui cercetător proeminent care a fost influenţat de modelul holografic.
Acesta este Stanislav Grof, şeful departamentului de cercetare psihiatrică de la Maryland Psychiatric Research Center şi profesor asistent de psihiatrie la Johns Hopkins University School of Medicine.
După mai mult de treizeci de ani de studiere a stărilor de conştiinţă neobişnuite, Grof a ajuns la concluzia că magistralele de explorare disponibile psihicului nostru pe calea interconectabilităţii holografice sunt mai mult decât vaste. Ele sunt practic infinite.
Grof a început să fie interesat de stările de conştiinţă neobişnuite, în anii ’50, în timp ce investiga uzul clinic al halucinogenului LSD la Institutul de Cercetări Psihiatrice din Praga, Cehia, oraşul său natal.
Scopul cercetării era să determine dacă LSD avea vreo aplicaţie terapeutică. Când Grof şi-a început cercetarea, cei mai mulţi savanţi vedeau experienţa cu LSD ca pe ceva mai mult decât o reacţie la stres, modalitatea creierului de a răspunde la noxă chimică.
Dar când Grof a studiat înregistrările cu experienţele pacienţilor săi, nu a găsit dovezi ale niciunei reacţii la stres care să se repete. In schimb, exista o continuitate clară parcurgând şedinţele fiecărui pacient.
„Mai degrabă decât să fie fără legătură şi întâmplător, conţinutul experienţelor părea să reprezinte o dezvăluire succesivă a unor nivele din ce în ce mai profunde ale inconştientului” spune Grof.
Aceasta a sugerat că şedinţele repetate cu LSD aveau ramificaţii importante pentru practica şi teoria psihoterapiei şi l-au înarmat pe Grof şi pe colegii săi cu imboldul de care aveau nevoie ca să îşi continue cercetarea.
Rezultatele au fost izbitoare. A devenit repede clar că seriile de şedinţe cu LSD puteau să grăbească procesul psihoterapeutic şi să scurteze timpul necesar pentru tratamentul multor dezordini.
Amintirile traumatice care bântuiseră indivizii ani întregi erau dezgropate şi discutate, iar uneori chiar şi stări grave, ca schizofrenia, se vindecau.
Dar şi mai uimitor era că mulţi dintre pacienţi treceau rapid dincolo de problemele ce implică bolile lor, în zone care erau necunoscute psihologiei occidentale.
O experienţă obişnuită era retrăirea vieţii intrauterine, în stare de fetus.
La început Grof a crezut că acestea erau numai experienţe imaginare, dar pe măsură ce dovezile au continuat să se adune, a realizat că toate cunoştinţele de embriologie inerente descrierilor erau adesea mult superioare educaţiei anterioare a pacienţilor în acest domeniu.
Pacienţii descriau amănunţit anumite caracteristici ale bătăilor inimii mamei lor, natura fenomenelor acustice în cavitatea peritoneului, detalii specifice referitoare la circulaţia sângelui în placentă şi chiar detalii despre variatele procese celulare şi biochimice care aveau loc.
De asemenea, ei descriau gândurile şi sentimentele importante pe care le-a avut mama lor în timpul gravidităţii şi evenimente precum traumele fizice pe care ea le-a suportat.
De câte ori era posibil, Grof investiga aceste afirmaţii şi în câteva ocazii a putut să le verifice, chestionând mama şi alte persoane implicate. Psihiatri, psihologi şi biologi care au experimentat amintirile prenatale în timpul pregătirii lor pentru program (toţi terapeuţii care au participat la studiu au trebuit să treacă prin câteva şedinţe de psihoterapie cu LSD) au exprimat o uimire similară faţă de aparenta autenticitate a experienţelor.
Mai tulburătoare decât toate au fost acele experienţe în care conştiinţa pacientului părea să se expandeze dincolo de graniţele obişnuite ale ego-ului şi cerceta cum ar fi fost dacă era altă fiinţă sau chiar obiect.
De exemplu, Grof a avut o participantă care a devenit deodată convinsă că şi-a asumat identitatea unei femele de reptilă preistorică. Nu numai că a dat o descriere bogată în detalii despre ce simţea fiind închisă într-o asemenea formă, dar a observat că partea din anatomia masculului speciei respective pe care o găsea cea mai aţâţătoare, din punct de vedere sexual, era o pată de solzi coloraţi pe partea laterală a capului.
Cu toate că femeia nu a avut cunoştinţe anterioare despre aşa ceva, o conversaţie pe care Grof a purtat-o mai târziu cu un zoolog a confirmat faptul că la anumite specii de reptile, zonele colorate de pe cap joacă într-adevăr un rol important ca si declanşator al stimulării sexuale.
De asemenea, pacienţii au fost capabili să pătrundă în conştiinţa rudelor şi străbunilor lor. O femeie a experimentat cum era să fie mama sa la vârsta de trei ani şi a descris cu acurateţe un eveniment înspăimântător care i se întâmplase mamei în acel moment.
Femeia a dat o descriere precisă a casei în care trăise mama sa, ca şi a şorţuleţului alb pe care îl purta -detalii pe care mama ei le-a confirmat mai târziu şi a admis că nu discutase niciodată despre ele înainte. Alţi pacienţi au dat descrieri la fel de precise ale unor evenimente care li se întâmplaseră unor strămoşi ce trăiseră cu decenii sau chiar secole înainte.
Alte experienţe au inclus accesul la amintiri rasiale sau colective. Indivizi de origine slavă au experimentat cum era să participe la cuceririle hoardelor mongole ale lui Gingis Han, să danseze în transă cu boşimanii din Kalahari, să treacă prin ritualurile de iniţiere ale aborigenilor australieni şi să moară ca victime în sacrificiile aztecilor.
Şi iarăşi descrierile conţineau frecvent fapte istorice obscure şi un grad de cunoaştere care era adesea în contradicţie totală cu educaţia, rasa şi contactul anterior al pacientului cu subiectul.
De exemplu, un pacient fără studii a dat o relatare bogată în detalii a tehnicilor folosite în practica egipteană de îmbălsămare şi mumificare, incluzând forma şi înţelesul a diferite amulete şi cutii sepulcrale, o listă de materiale folosite pentru fixarea feşelor de pânză ale mumiilor, mărimea şi forma bandajelor mumiei şi alte faţete ezoterice ale ritualurilor funerare egiptene.
Alţi indivizi s-au acordat la culturile Orientului îndepărtat şi nu numai că au dat descrieri impresionante despre ce înseamnă să ai un psihic japonez, chinez sau tibetan, dar au relatat diferite învăţături taoiste sau budiste.
De fapt, nu părea să existe vreo limită a lucrurilor în care puteau pătrunde subiecţii experienţelor cu LSD ale lui Grof.
Ei păreau capabili să ştie cum este să fii orice animal sau chiar plantă din arborele evoluţiei. Ei puteau experimenta cum este să fii o celulă din sânge, un atom, un proces termonuclear în interiorul soarelui, conştiinţa întregii planete şi chiar conştiinţa întregului cosmos.
Mai mult decât atât, ei etalau capacitatea de a transcende spaţiul şi timpul şi, ocazional, au relatat informaţii nefiresc de precise de cunoaştere anticipată.
Intr-o dispoziţie chiar mai ciudată, ei au întâlnit uneori inteligenţe non-umane în timpul călătoriilor lor cerebrale, fiinţe dezîncamate, ghizi spirituali din „planurile mai înalte de conştiinţă” şi alte entităţi supraumane.
In unele ocazii subiecţii au călătorit în ceea ce părea să fie alte universuri şi alte nivele ale realităţii.
Intr-o şedinţă deosebit de deprimantă, un tânăr suferind de depresie s-a găsit în ceea ce părea să fie o altă dimensiune care avea o luminiscenţă stranie şi cu toate că nu putea vedea pe nimeni, el a simţit că era aglomerată cu fiinţe dezîncamate. Brusc a simţit o prezenţă foarte aproape de el şi spre surprinderea sa, aceasta a început să comunice cu el telepatic. I-a cerut să contacteze un cuplu care locuia în oraşul Kromeriz din Moravia şi să le spună că fiul lor Ladislav era bine îngrijit şi se simţea bine. Apoi i-a dat numele cuplului, adresa şi numărul de telefon.
Informaţia nu a însemnat nimic pentru Grof şi nici pentru tânăr şi părea total fără legătură cu problemele tânărului sau cu tratamentul său. Totuşi, Grof nu putea să şi-o scoată din minte. „După oarece ezitare şi cu sentimente amestecate, am hotărât în sfârşit să fac ceea ce cu siguranţă m-ar fi transformat în ţinta glumelor colegilor mei, dacă aflau, spune Grof. JM-am dus la telefon, am format numărul din Kromeriz şi am întrebat dacă aş putea vorbi cu Ladislav. Spre uimirea mea, femeia de la celălalt capăt al firului a început să plângă. Când s-a calmat, mi-a spus cu o voce spartă: Fiul nostru nu mai este cu noi; a murit, l-am pierdut acum trei săptămâni.
In 1960, lui Grof i s-a oferit un post la Maryland Psychiatric Research Center şi s-a mutat în Statele Unite. Centrul făcea şi studii controlate ale aplicaţiilor psihoterapeutice ale LSD, iar aceasta i-a permis lui Grof să îşi continue cercetarea. Pe lângă examinarea efectelor şedinţelor repetate cu LSD asupra indivizilor cu diferite boli mintale, centrul studia şi efectele LSD asupra unor voluntari „normali” – doctori, infirmiere, pictori, muzicieni, filosofi, oameni de ştiinţă, preoţi, teologi.
Grof a găsit din nou acelaşi tip de fenomene refacându-se iar şi iar. Era aproape ca şi cum LSD furniza conştiinţei umane accesul într-un fel de sistem subteran infinit, un labirint de tunele şi drumuri secundare, care existau în meandrele subterane ale inconştientului, un sistem care, pur şi simplu, conecta orice lucru din univers cu orice altceva.
După ce a îndrumat personal peste trei mii de sesiuni LSD (fiecare durând cel puţin cinci ore) şi a studiat înregistrările a mai mult de două mii de sesiuni conduse de colegii săi, Grof s-a convins că se petrecea ceva extraordinar.
„După ani de eforturi de concepţie şi confuzie, am tras concluzia că datele din cercetarea LSD indică o nevoie urgentă de a face o revizie drastică a paradigmelor existente pentru psihologie, psihiatrie, medicină şi posibil, ştiinţa în general” declară el.
„Există în prezent puţine dubii în mintea mea că înţelegerea noastră curentă a universului, a naturii realităţii şi în particular, a fiinţei umane, este superficială, incorectă şi incompletă.”
Grof a stabilit termenul transpersonal pentru a descrie asemenea fenomene, experienţe în care conştiinţa transcende graniţele obişnuite ale personalităţii şi la sfârşitul anului 1960 s-a unit cu alţi profesionişti care gândeau la fel, incluzându-l pe psihologul şi educatorul Abraham Maslow, pentru a întemeia o nouă ramură a psihologiei, numită psihologie transpersonală.
Dacă modul nostru curent de a privi realitatea nu poate explica evenimentele transpersonale, ce concepţie nouă i-ar putea lua locul?
Grof crede că este modelul holografic.
După cum scoate în relief, caracteristicile esenţiale ale experienţelor transpersonale – sentimentul că toate graniţele sunt iluzorii, lipsa de distincţie între parte şi întreg şi interconectabilitatea tuturor lucrurilor – sunt toate calităţi pe care te aştepţi să le găseşti într-un univers holografic.
In plus, el este de părere că natura înfăşurată a spaţiului şi timpului în domeniul holografic explică de ce experienţele transpersonale nu sunt îngrădite de limitările spaţiale sau temporale obişnuite.
Grof crede că aproape nelimitata capacitate pe care o au hologramele de a stoca şi reface informaţiile explică şi faptul că viziunile, fanteziile şi alte stări psihologice, conţin toate o cantitate enormă de informaţii despre personalitatea unui individ.
O singură imagine experimentată în timpul unei sesiuni LSD ar putea conţine informaţii despre atitudinea persoanei faţă de viaţă în general, o traumă pe care a trăit-o în timpul copilăriei, cât de bună este părerea despre sine, ce simte faţă de părinţii săi şi ce simte faţă de căsnicia sa – toate întruchipate în câteva metafore ale scenei.
Asemenea experienţe sunt holografice în alt mod, şi anume că fiecare părticică a scenei poate conţine o întreagă constelaţie de informaţii.
Astfel, asociaţia liberă şi alte tehnici analitice folosite pe detaliile minuscule ale scenei pot scoate la iveală un şuvoi suplimentar de date despre individul implicat.
Natura compozită a imaginilor arhetipale poate fi modelată de concepţia holografică. După cum observă Grof, holografia face posibilă alcătuirea unei serii de expuneri, cum ar fi imaginile fiecărui membru al unei familii numeroase pe acelaşi film. Când se face asta, filmul developat va conţine imaginea unui individ care reprezintă nu un singur membru al familiei, ci pe toţi în acelaşi timp. „Aceste imagini compozite autentice reprezintă un model excelent al unui anumit tip de experienţă transpersonală, cum ar fi imaginile arhetipale ale Bărbatului, Femeii, Mamei, Tatălui, Iubitului, Escrocului, Prostului sau al Martirului Cosmic,” spune Grof.
Dacă fiecare expunere este luată la un unghi uşor diferit, în loc de a avea drept rezultat o imagine compozită, filmul poate fi folosit pentru a crea o serie de imagini holografice care par să curgă una într-alta. Grof crede că aceasta ilustrează un alt aspect al experienţei vizionare, şi anume, tendinţa ca nenumărate imagini să se înfăşoare într-o secvenţă rapidă, fiecare apărând şi dizolvându-se în următoarea, ca prin farmec. El crede că succesul holografiei în modelarea unor aspecte atât de diferite ale experienţei arhetipale sugerează că există o legătură profundă între procesele holografice şi modalitatea în care sunt produse arhetipurile.
Intr-adevăr, Grof este de părere că dovada unei ordini ascunse, holografice iese la suprafaţă practic de fiecare dată când cineva experimentează o stare de conştiinţă neobişnuită.
Conceptul lui Bohm despre ordinea înfăşurată şi desfăşurată şi ideea că anumite aspecte importante ale realităţii nu sunt accesibile experienţei şi studiului în circumstanţe obişnuite, au relevanţă directă pentru înţelegerea stărilor de conştiinţă ieşite din comun. Indivizii care au experimentat stari de constinta neobisnuite, inclusiv savanti rafinati si cu educatie superioara in diferite discipline, relateaza frecvent ca au intrat in domenii ascunse ale realitati care pareau sa fie variabile si intr-un sens implicite in, si supraordonate fata de , realitatea zilnica.
Cartile lui Michael Talbot se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație:
Vezi si alte articole similare:
