Articole

Bruce Lipton – Mediul e important

IMG_20151017_112419

Atunci când celulele cultivate, pe care le studiezi, suferă, trebuie să vezi mai întâi ce se întâmplă cu mediul în care sunt celulele, nu cu celulele, deoarece un mediu sănătos produce celule sănătoase, iar un mediu bolnav produce celule bolnave. Toate experimentele mele, care au confirmat că „Mediul e important, idioţilor!”, au prevestit domeniul în plină dezvoltare al epigeneticii (din grecescul epi, care înseamnă „mai presus”) care, studiu după studiu, demonstrează felul în care mediul controlează activitatea genelor. Până la urmă, ştiinţa convenţională a recunoscut că nu genele determină soarta celulelor.

Ce legătură au studiile acestea cu tine? Atunci când te priveşti în oglindă, vezi un singur organism uman – pe tine – care te priveşte. Insă, aşa cum am menţionat, aceasta este o percepţie greşită. Noi nu suntem un organism unic; suntem formaţi din aproximativ 50 de mii de miliarde de celule! Strict vorbind, o fiinţă umană reprezintă o comunitate de organisme vii – celulele noastre. Mai precis, fiinţa umană este un vas de cultură, „îmbrăcat în piele”, care conţine 50 de mii de miliarde de celule. Sângele nostru este mediul de cultură – mediul care determină soarta celulelor – din vasul nostru de cultură, îmbrăcat în piele.

De fapt, pentru soarta unei celule, nu are nicio importanţă dacă vasul de cultură este acoperit cu plastic sau cu piele. Oriunde se dezvoltă aceasta, viaţa ei este controlată de mediul de cultură. In calitate de specialist în biologie celulară, m-am ocupat de controlul compoziţiei chimice a celulelor în vase de cultură din plastic. Ca „autobiolog“ — aşa cum se arată în Figura – controlezi chimia propriului mediu de cultură, sângele, prin alimentaţie şi prin funcţionarea creierului. Când mintea percepe sentimentul de iubire, ea determină creierul să secrete în sânge substanţe neurochimice, precum dopamina, oxitocina şi hormonii de creştere (mai multe despre acest subiect, mai departe). Când aceste substanţe chimice se adaugă mediului de cultură al celulelor crescute într-un vas din plastic, celulele reacţionează, prezentând o creştere sănătoasă, viguroasă. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu celulele din vasul acoperit cu piele al trupului nostru: da, când eşti îndrăgostit, în general eşti mai sănătos şi mai activ.

IMG_20151017_111940

Această imagine subliniază faptul că creierul controlează compoziţia chimică a mediului de cultură al organismului, sângele, care, la rândul lui, hrăneşte şi reglementează genetica şi comportamentul celulelor din organism. Substanţele chimice eliberate de creier în sânge completează percepţiile şi credinţele pe care le avem în minte. Atunci când ne modificăm felul în care reacţionăm la acţiunile lumii înconjurătoare, ne modificăm compoziţia chimică a sângelui, care, la rândul ei, ne reglementează genetica şi comportamentul. Aceasta este esenţa efectului placebo.

Dar dacă acelaşi creier din acelaşi organism percepe o lume ameninţătoare, el nu va fi stimulat să elibereze substanţele biochimice ale iubirii. Din contră, teama conduce la eliberarea în sânge a hormonilor de stres şi a agenţilor inflamatori, precum citochinele. Dacă adăugăm aceste substanţe chimice culturilor de celule dintr-un vas din plastic, ele vor opri creşterea celulelor şi le pot chiar ucide. Substanţele chimice ale stresului împiedică creşterea şi menţinerea celulelor, deoarece ele redirecţionează energia organismului către sprijinirea mecanismelor de protecţie. Acesta este motivul pentru care stresul reprezintă principala cauză de îmbolnăvire şi motivul a peste 90% dintre vizitele la medic.

Este important să menţionăm că hormonii de stres au roluri multiple, iar acţiunile lor se bazează pe tipul de „stres“ trăit de un anume individ. Există două tipuri de stres, fiecare cu consecinţe biochimice diferite: stresul negativ şi stresul pozitiv (eustress).

Distress-ul apare atunci când simţim că ne este ameninţată supravieţuirea. Asta se întâmplă atunci când hormonii de stres, precum cortizolul şi adrenalina, ne determină să trecem de la creştere la protecţie, salvându-ne viaţa atunci când există o ameninţare gravă (o pumă, de exemplu) sau devenind caustici dacă ameninţarea este cronică (traficul de zi cu zi sau un loc de muncă pe care îl urăşti).

Pe de altă parte, eustress-ul – care înseamnă, literal, „stres bun“ – apare atunci când „stresăm“ sistemul cu comportamente neameninţătoare, precum desfăşurarea de activităţi fizice, cum ar fi cele sportive, sau activităţi mentale, cum ar fi scrierea acestei cărţi, precum şi îndrăgostirea pasională!

Cercetătorii au descoperit că hormonul de stres, cortizolul, este eliberat nu numai atunci când fugim din calea unei avalanşe, ci şi atunci când suntem extraordinar de îndrăgostiţi.

In 2004, cercetătorii de la Universitatea din Pisa au descoperit că nivelurile de cortizol erau „considerabil mai mari” la subiecţii cercetării lor, care se îndrăgostiseră de curând, decât la cei care nu erau îndrăgostiţi. In 2009, cercetătorii de la Universitatea din Texas au descoperit că nivelurile cortizolului creşteau la femeile incluse în studiu, atunci când acestora li se cerea să se gândească la iubiţii lor. Creşterea era „deosebit de pronunţată şi relativ de durată” la subiecţii care petreceau mai mult timp gândindu-se la relaţiile lor.

IMG_20151017_112022

Toate organismele vii citesc şi răspund la informaţiile de mediu.

A: In procesul de percepţie, creierul citeşte semnalele de mediu (imagini, sunete, mirosuri, temperatură, durere etc.), care sunt înregistrate de receptorii sistemului nervos.

B: Pe baza instinctelor şi a experienţelor trăite, mintea evaluează semnalele primite şi face o interpretare, o judecată de valoare, a sensurilor acestora, în raport cu supravieţuirea noastră.

C: Interpretarea pe care mintea o face cu privire la semnalele primite determină creierul să elibereze substanţe neurochimice, care fac, la rândul lor, ca organismul să se angajeze într-0 reacţie de creştere pozitivă sau într-una de protecţie, în apărarea vieţii, ori să ignore semnalele, deoarece nu sunt relevante pentru supravieţuire. Substanţele neurochimice eliberate în sânge reglementează comportamentul celulelor şi, cu ajutorul epigeneticii, controlează activitatea genelor.

Fie că eşti îndrăgostit, fie că fugi din calea unui pericol, mintea determină compoziţia chimică a sângelui, care, la rândul ei, controlează biologia şi genetica. Mintea interpretează percepţiile pe care le avem despre lume, iar creierul lucrează şi creează biochimia care ne completează percepţiile. Iată un exemplu. Imi plac ardeii iuţi jalapeno; mâncărurile condimentate, iuţi, îmi activează papilele gustative într-un mod foarte plăcut. Insă când mă văd cum consum mâncăruri foarte condimentate, alţi oameni se miră: „Cum poţi mânca asta?” Şi eu, şi ei avem aceeaşi percepţie – că mâncarea este condimentată – dar minţile noastre interpretează diferit aceleaşi percepţii. Biochimia mea adoră ardeii iuţi jalapeno; a ta îi poate respinge.

Pentru a înţelege mai bine biochimia iubirii, gândiţi-vă la creier nu ca la un diapazon care rezonează în vastul câmp energetic al Universului, aşa cum l-am prezentat în capitolul despre fizica cuantică. In acest context, gândiţi-vă la creier într-un mod ceva mai prozaic: ca la bătrâna maşină de la Newton, de fapt o maşină de vopsit (creierul este extrem de versatil – o singură imagine nu este suficientă).

Când spun maşină de vopsit, nu mă refer la un robot care vopseşte perfect o încăpere întreagă, într-o ordine şi o curăţenie impecabile. Mi-aş dori şi eu o astfel de maşină mitică! Mă refer la o maşină de vopsit care amestecă culorile, asigurând exact nuanţa dorită. In aceste maşini sunt stocate, în cilindri, o serie întreagă de culori de diferite nuanţe. Culorile sunt introduse în cantităţi exacte, într-un recipient de vopsea albă, pentru a produce exact nuanţa dorită. Nu există doar un roşu, un verde sau un albastru. Există sute de nuanţe din aceeaşi culoare, ca şi în mostrele de culori de vopsea, folosite de clienţi pentru a-şi alege nuanţa dorită pentru zugrăvirea pereţilor.

In această analogie, creierul este asemenea maşinii care amestecă culorile. Numai că, în loc să amestece diferite nuanţe de culori, creierul este o maşină care amestecă elixirul de iubire, o maşină în care există o mulţime de substanţe neurochimice şi de hormoni pe care cercetătorii le asociază cu biochimia iubirii, în chinurile primei pasiuni, creierul poate comanda un „roşu pasional”, storcând nenumărate picături de testosteron în amestec. Lucrurile au mers bine, aşa că acum creierul comandă un „roz de dor“, cu dopamină din abundenţă, care încurajează dorinţa de mai multă plăcere cu obiectul dorinţei tale. Atunci când te-ai convins că ai găsit persoana potrivită, creierul comandă „culoarea levănţicăi, a iubirii vieţii mele“, un amestec bogat în vasopresină, oxitocină şi serotonină, care stimulează formarea legăturii emoţionale dintre parteneri – ceea ce înseamnă că eşti din ce în ce mai fixat pe şi obsedat de Adevărata Iubire. Când sfidezi probabilitatea unui divorţ sau a unei relaţii nefericite şi intri pe tărâmul lui fericiţi-până-la-adânci-bătrâneţi, creierul amestecă „albastrul de încă îndrăgostit până peste cap” cu o porţie generoasă din oxitocină chimică a îmbrăţişării.

Cred că aţi înţeles. Creierul are la dispoziţie o serie de ingrediente, de „nuanţe” neurochimice, care pot fi amestecate în diferite proporţii, pentru a produce „poţiuni” specifice, care determină mai întâi împerecherea, iar apoi formarea unui cuplu, oferind astfel neajutoraţilor pui de om o şansă mai bună de supravieţuire.

 
Cartile lui Bruce Lipton se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Te-au ajutat informațiile publicate pe acest website?

Spune "mulțumesc" printr-o donație:


Hide picture