site
	stats

Patrick Drouot – Mecanismele incarnarii

IMG_20151109_120010

Anumite tradiţii yoghice ne învaţă că fiinţa umană trece mereu prin alchimia celor patru elemente: pămînt, apă, aer şi foc. Pămîntul reprezintă planul fizic şi eteric; apa reprezintă lumea astrală şi, cînd visaţi apă, acestea sînt vise astrale; aerul reprezintă lumea mentală; focul reprezintă lumea cauzală, patria sufletului, întoarcerea acaşă.

In momentul încarnării, sufletul se îmbracă din nou cu aceste diverse învelişuri energetice. In coborîrea sa, sufletul regăseşte corpul astral care este vehiculul emoţiilor şi dorinţelor, vehicolul dorinţelor neîmplinite, apoi substanţele necesare se asamblează pentru a forma viitorul corp de manifestare, corpul fizic, amprenta caracteristicilor dobîndite în existenţele anterioare. Substanţa corpului vital este dispusă pe plan eteric astfel încît să se formeze cele şapte chakre şi apoi să devină receptorii forţelor interioare. In fine, spiritul îşi alege familia omenească şi aşteaptă momentul încarnării.

Am fost întotdeauna frapat de modul în care se arată naşterea în filme: imaginea unui copil care ţipă cu chipul strîmbat de grimase. Or, clipa naşterii trebuie să-i fie uşurată viitoarei mame prin altceva decît o ambianţă de laborator; cel mai important pentru ea este să simtă o atmosferă de bucurie şi armonie. Există acum o trezire în favoare asistării muribunzilor, dar nu există nimeni care să se ocupe de persoanele ce dau, viaţă. Totuşi, ar fi aici mult de lucru. Contrar morţii, este preferabil ca în timpul naşterii să fie o iluminare electrică slabă, lumina să fie uşoară şi discretă pentru a nu şoca copilul, desigur, dar mai ales pentru că anumite celule din ochi, anumite cristale sînt distruse de către o lumină electrică prea puternică. Aceste celule permit efectiv ochiului fizic să perceapă lumea eterică. Astfel, în timpurile străvechi, naşterea avea loc în întuneric total pentru a păstra această facultate de clarvedere eterică; ceea ce era posibil pentru câ persoanele care asistau naşterea, întotdeauna femei, erau şi ele clarvăzătoare. Mai recent, la indienii sioux, copiii meniţi să devină oameni-medici se năşteau într-o semiobscuritate, într-un cort special numit “Inipi” (sweat-lodge sau cort de asudat).

In momentul naşterii, conştiinţa nemuritoare începe să se ancoreze definitiv pe planul fizic şi o face lansînd şapte raze de lumină pură; douăzeci şi unu de fire le prelungesc, apoi se aprind partruzeci şi nouă de lumini. Cele şapte raze de lumină pură reprezintă cele şapte chakre pricipale în formare, cele douăzeci şi unu de fire minore reprezintă chakrele secundare iar cele patruzeci şi nouă de lumini reprezintă simbolic cele patruzeci şi nouă de zile Bardo sau mai exact cele şapte straturi energetice pe care le găsim în fiecare corp: 7 x 7 = 49. In clipa aceea ca şi în clipa morţii, apare o mare lumină. Este momentul culminant din experienţa încarnării, cîmpul sufletului se pregăteşte să retrăiască experienţa corporală şi această clipă majoră este momentul astrologie precis al naşterii pentru lamaşii tibetani.

Aventura începe încă o dată. Viaţa este o învăţare constanţă,  iar marele şaman Black Elk (Elanul Negru) spunea că trebuie “să mergem în viaţă într-un fel sacru”. A merge într-un fel sacru este o artă de a trăi fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima, să urcăm fiecare treaptă ca şi cum ar fi prima, să ne trezim în fiecare dimineaţă a şi cum aceasta ar fi prima dimineaţă. A merge într-un fel sacru înseamnă să evoluezi lent, nu cu forţa, nu amplificînd egoul. A merge într-un mod sacru înseamnă să-ţi abandonezi fricile, temerile şi să te deschizi către imensitatea fiecărei clipe. Cu sufletul, mintea şi corpul deschise, posibilităţile noastre sînt realmente nelimitate. Fiecare pas înainte este o nouă moarte, o renaştere. Fiecare pas înainte este o nouă descoperire, o nouă vindecare.