site
	stats

Sorin Modreanu – Marile religii : in Egipt

Premonitia

Fenomenul religios străbate epocile ca un cordon auriu prin feonşţiinţa oamenilor din preistorie pînă în zilele noastre, îmbrăcînd o multitudine de forme, credinţe etc., dînd naştere, în spaţiu şi timp, marilor religii ale lumii ; indiferent de denumire, gîndirea şi credinţa acestora se centrează pe triada : Dumnezeu, suflet, nemurire.

Vom puncta, în mod succint, cîteva din marile religii, ilustrînd diversitatea, amploarea şi totuşi unitatea sacrului.

O trăsătură cvasicaracteristică a religiei şi a cultului morţilor este constituită de impunătoarele monumente funerare de pe valea Nilului, renumitele piramide, îndeosebi cele de la Giseh, piramida faraonului Kheops fiind considerată printre cele şapte minuni ale antichităţii. In interiorul fiecărei piramide există un sistem de culoare şi camera funerară în care era depus sarcofagul. In concepţia religioasă a epocii, faraonii reprezentau întruparea unui zeu. Intrucît faraonul era considerat nemuritor, decesul său însemna numai translaţia sa la cer.

După credinţa vechilor egipteni, trei elemente concură la constituirea omului, şi anume : corpul, sufletul şi corpul vital, numit “Ka”. Asemănător corpului fizic, corpul vital supravieţuieşte după moartea fizică, avînd rol de protecţie a corpului decedat şi a sufletului. Pentru eventualitatea distrugerii mumiei, o statuetă asemănătoare cu cel decedat era pusă în cavou.

In spiritul acestor credinţe, se practica îmbălsămarea cadavrelor, iar pentru păstrarea lor se foloseau grandioasele piramide.

Mesopotamia (regiune cuprinsă în prezent în teritoriul Irakului)

Religia ocupa un rol important în viaţa statului, ea fiind slujită de o numeroasă castă de preoţi grupaţi pe lingă temple şi cetăţi.

Poporul sumerian, împreună cu populaţia akkadiană, s-a suprapus peste populaţia veche din Mesopotamia. Istoria începe în Sumer, susţine americanul S. N. Kramer în cartea sa cu acest titlu, primele informaţii religioase păstrîndu-se în textele sumeriene.

Poemul cosmogonic “Enuma Eliş” constituie împreună cu epopeea lui Ghilgameş cea mai importantă creaţie a religiei din Mesopotamia.

La Babilon, unul din centrele religioase ale Mesopotamiei, poemul creaţiei “Enuma Eliş” se recita în cursul ultimelor zile ale anului şi în primele zile din Noul An. Prin recitare se reactualiza lupta dintre Marduk şi monstrul marin Tiamat, punîndu-se capăt Haosului.

Eroul Ghilgameş, regele Uruk-ului, era într-o proporţie de două treimi o fiinţă divină, fiul zeiţei Ninsun şi al unui muritor, el fiind obsedat de căutarea nemuririi. Poemul este, pe drept cuvînt, cea mai celebră creaţie a Babilonului.

Babilonul sau Bab-Ilani era o Poartă a Zeilor, căci pe acolo zeii coborau pe pămînt. Numeroase sanctuare se numeau : Legătura Cerului cu pamîntul. Numeroase tehnici ale divinaţiei permiteau cunoaşterea viitorului, fapt atestat de numeroasele documente scrise.