Jonathan Black – Miercuri, Joi, Vineri

IMG_20151221_154813

Numai în această suburbie obscură a istoriei, în care nimic miraculos nu pare a se întâmpla vreodată şi în care nu trăieşte nici un geniu, în această epocă în care nivelul de educaţie al claselor educate se află într-un declin abrupt — numai în acest tip şi în acest loc oamenii au convingeri de tipul materia-înaintea-minţii.

Pretutindeni altundeva şi oricând altcândva, lumea a crezut exact contrariul; tuturor li s-ar fi părut absolut imposibil să-şi imagineze că cineva ar putea crede ceea ce credem noi astăzi.

In conformitate cu istoria secretă, această transformare a fost determinată de o schimbare la nivelul conştiinţei. Din perspectiva filozofiei ezoterice, conştiinţa se transformă mult mai repede şi mai radical decât din punctul de vedere al celei convenţionale. Sper că această carte a reuşit oarecum să demonstreze că, dacă acum câteva generaţii oamenii credeau într-un univers de tipul mintea-înaintea-materiei, motivul nu este acela că examinaseră argumentele pro şi contra şi aleseseră apoi idealismul. De fapt, ei percepeau lumea într-un mod idealist.

Gândiţi-vă acum la modul în care diferă conştiinţa dumneavoastră de cea a părinţilor dumneavoastră. Cea dintâi este probabil mai liberală, mai tolerantă, mai capabilă să aprecieze punctele de vedere ale celorlalte rase, clase sociale, ale sexului opus sau ale celor de altă orientare sexuală etc. In anumite sensuri, dumneavoastră sunteţi, probabil, mai conştient de sine. Fiindcă ideile lui Freud au devenit atât de bine cunoscute, sunteţi mai predispus la a recunoaşte motivaţiile sexuale ale impulsurilor pe care le resimţiţi — sau motivaţiile de natură comercială, datorită lucrărilor lui Marx. Probabil că sunteţi mai puţin reţinut, mai puţin temător faţă de autorităţi, mai contestatar, iar legăturile cu familia sunt mai slabe. Sunteţi mai dispus să minţiţi, aveţi o mai redusă capacitate de concentrare şi mai puţină fermitate în a duce la capăt sarcini plictisitoare de dragul unui obiectiv pe termen lung. Deşi cultura populară face mare caz de dragostea romantică, la fel ca majoritatea celorlalţi, probabil că nici dumneavoastră nu mai credeţi în ea din toată inima. Puţini se mai aşteaptă azi – sau mai sunt dispuşi — să rămână o viaţă întreagă alături de un singur partener sexual. De fapt, aşa cum sugera Rilke în Însemnările lui Malte Laurids Brigge, o parte din dumneavoastră înşivă tinde să fugă de responsabilitatea pe care o implică faptul de a fi iubit.

Prin urmare, conştiinţa noastră este diferită de cea a părinţilor noştri şi, probabil, mult diferită de cea a bunicilor. Dacă vom proiecta această viteză de schimbare înapoi în istorie, vom înţelege uşor cum, cu numai câteva generaţii înainte, conştiinţa de zi cu zi semăna, probabil, cu cea pe care o experimentăm acum în vise. Dar nu putem să nu ne punem următoarea întrebare: Cum va evolua conştiinţa noastră în viitorul apropiat?

In conformitate cu filozofia de tip mintea-înaintea-materiei, mintea a creat universul fizic pentru a facilita evoluţia şi dezvoltarea conştiinţei umane. Şi atunci, ce ne sugerează ea cu privire la modul în care se va schimba conştiinţa noastră?

Din perspectiva creştinismului ezoteric, Isus Cristos a trăit pe Pământ pe la mijlocul istoriei universului. Viaţa sa a reprezentat un important punct de cotitură în istorie. Tot ceea ce s-a întâmplat după acest moment oglindeşte cele petrecute înainte. Prin urmare, noi trăim acum marile evenimente ale epocilor precreştine în ordine inversă, iar dezvoltarea noastră viitoare va reparcurge primele sale etape, de asemenea în ordine inversă.

Spre, exemplu, în anul 2000 d. C., viaţa noastră a reflectat-o pe cea dusă de Avraam în 2000 Î. C., printre „zgârie-norii“ şi contemporanii săi idolatri din Uruk.

Putem privi zgârie-norii de astăzi ca reprezentând fundamentalismul. Pe de o parte, sunt creştinii de dreapta, pe care i-am putea asimila cu formele rudimentare ale islamismului. Ambele grupări vor să reprime inteligenţa şi liberul arbitru al individului, să ne atragă spre un extaz lipsit de iluminare. Aceasta este influenţa lui Lucifer.

Pe de altă parte, este materialismul ştiinţific militant, care tinde să sugrume spiritul uman. Maşinăriile ne transformă şi pe noi în nişte maşinării. Aceasta este influenţa lui Satan, care vrea să meargă şi mai departe, să ne suprime complet spiritul şi să ne lase doar materie goală.

Şi, aşa cum s-a încarnat Lucifer, la fel se va încarna Satan. Şi o va face sub chipul unui scriitor. Obiectivul său va fi acela de a distruge spiritualitatea, explicitând-o până ce nu va mai rămâne nimic din ea. El va avea capacitatea de a crea evenimente supranaturale, dar va şti să le dea o explicaţie strict ştiinţifică.

La început, va apărea ca un mare binefăcător al omenirii, un geniu. Poate că iniţial nici el însuşi nu va şti că este Anticristul, crezând că face ceea ce face numai din dragoste pentru oameni. Va spulbera multe superstiţii periculoase şi va milita pentru unirea tuturor religiilor lumii. Va veni însă un moment al orgoliului, când îşi va da seama că poate face unele lucruri pe care, aparent, Isus Cristos nu avea puterea să le facă. Şi atunci va deveni conştient de identitatea şi de misiunea sa.

Cum să-i recunoaştem pe Satan? Sau orice alt fals profet? Şi orice învăţătură fals-spirituală? Invăţăturile mincinoase au de obicei o dimensiune morală redusă, aproape inexistentă, avantajele activării chakrelor, spre exemplu, fiind recomandată exclusiv pentru „dezvoltarea personală“ în sensul său egoist. Adevăratele învăţături spirituale au în centru dragostea pentru ceilalţi şi pentru întreaga omenire — dragostea inteligentă, liber dăruită.

Să ne ferim de asemenea de învăţăturile care nu invită la întrebări, la dezbatere, sau care tolerează dispreţul şi deriziunea. Ele nu fac altceva decât să lase de înţeles că Dumnezeu ne vrea proşti.

Cartea de faţă se constituie într-o sumă de dovezi menite să demonstreze că în decursul istoriei, persoane cu o inteligenţă deosebită au studiat în profunzime filozofia ezoterică. De asemenea, au folosit tehnici secrete pentru a intra în stări alterate de conştiinţă, în care au acces la un nivel de cunoştinţe neobişnuit de mare. Dovezile arată că grupările ce făceau parte din aceste societăţi secrete erau preocupate de făurirea unor forme de conştiinţă noi şi mai inteligente.

Gândirea ezoterică a exercitat o influenţă determinantă asupra dezvoltării umane, fapt care astăzi este aproape în întregime ignorat.

Conform acestui mod de a gândi, oamenii au avut odinioară acces neîngrădit la lumile spirituale. Apoi accesul a devenit tot mai dificil, pe măsură ce materia a căpătat consistenţă. Acum, bariera dintre noi înşine şi lumile spirituale devine iarăşi mai subţire. Lumea materială se destramă.

Poate că devenim mai conştienţi de tiparele sugerate de aşa-zisele „coincidenţe“ şi de sincronicităţile pe care le trăim. Poate că începem să întrevedem în ele conturul legilor profunde. Poate că nu ne mai grăbim să presupunem că intuiţiile noastre, ideile strălucite pe care le avem ne aparţin nouă înşine şi poate că începem să acceptăm că ele ar putea proveni din alte lumi. Pe măsură ce conştientizăm faptul că suntem impulsionaţi de o inteligenţă neîntrupată, poate că ne dăm seama totodată că suntem legaţi între noi mai direct prin intermediul gândurilor decât prin vorbire şi prin capacităţile fizice. Poate că înţelegem mai bine că interacţiunea noastră cu alţi indivizi este un proces mult mai misterios decât ne închipuim în mod obişnuit.

In viitor, vom învăţa probabil să privim relaţiile dintre noi şi în termenii reîncarnărilor. Ne vom da seama că relaţiile pe care le-am avut în încarnările anterioare constituie explicaţia sentimentelor „subconştiente“ de atracţie sau repulsie pe care le avem uneori faţă de persoane pe care abia le-am întâlnit.

Fireşte, din punctul de vedere al realităţii de zi cu zi, toate acestea par nişte aberaţii, în universul ştiinţifico-materialist, nu este loc pentru asemenea idei. Dar aşa cum am subliniat deja, perspectiva ştiinţifico-materialistă are limitările sale.

Când vorbim despre evenimente atât de îndepărtate precum naşterea universului, în mod inevitabil, chiar şi cele mai mărunte fragmente de dovezi sunt grevate de un volum uriaş de speculaţii. Supoziţiile fizicienilor, cosmologilor şi filozofilor privind infinitatea de dimensiuni întrepătrunse, universurile paralele şi cele de tip balon de săpun implică la fel de multă imaginaţie ca speculaţiile lui Toma d’Aquino referitoare la numărul îngerilor ce încap pe vârful unui ac.

Esenţial este faptul că, în privinţa chestiunilor cu adevărat mari şi importante, oamenii nu aleg în mod necesar conform balanţei probabilităţilor, aceasta fiind, probabil, aproape prea mică pentru a fi distinsă. Lumea este aidoma desenului aceluia „în perspectivă“, în care puteam vedea deopotrivă o tânără drăguţă sau o cotoroanţă. Oamenii aleg adesea o anumită imagine asupra lumii şi nu alta fiindcă undeva, în adâncul fiinţei lor, asta este ceea ce vor de fapt să creadă.

Dacă învăţăm să conştientizăm această predispoziţie, putem lua apoi o decizie în mod liber, fiindcă va fi o decizie bazată pe cunoaştere. Dacă ne gândim bine, s-ar putea ca acea parte din noi înşine care doreşte să creadă într-un univers mecano-materialist să nu fie exact cea care am dori să ne hotărască soarta.

Cunoaşte-te pe tine însuţi, cerea zeul Soare. Tehnicile deprinse în Antichitate în şcolile misterelor şi în epoca modernă în cadrul unor grupări precum rozacrucienii au menirea de a ne ajuta să devenim conştienţi de ritmul răsuflării noastre, de cel al inimii şi de cel sexual, de ritmul activităţii, al visului şi al somnului fără vise. Dacă vom reuşi să ne armonizăm în mod conştient propriile ritmuri cu cele ale cosmosului, măsurate de Iachin şi Boaz, vom putea în cele din urmă să ne îmbinăm evoluţia individuală cu cea a cosmosului. Iar acest lucru va însemna că vom înţelege menirea vieţii, în cel mai înalt sens al termenului.

Filozofia ezoterică impune o redescoperire a ierarhiilor spirituale de deasupra noastră şi, în strânsă legătură cu aceasta, o identificare a capacităţilor divine din noi înşine. Acesta a fost secretul păstrat de genii precum Platon, Sfântul Pavel, Leonardo da Vinci, Shakespeare şi Isaac Newton:

1. Dacă poţi gândi atât de profund încât să redescoperi rădăcinile spirituale ale gândirii, dacă poţi recunoaşte gândurile ca fiinţe vii, spirituale…

2. Dacă îţi poţi dezvolta un sentiment al propriei individualităţi atât de puternic încât să devii conştient de interacţiunea ta cu fiinţele-gând care te străbat, şi totuşi să nu te laşi copleşit de această realitate…

3. Dacă poţi recrea străvechiul sentiment al miraculosului şi să-l foloseşti pentru a trezi voinţa ce aşteaptă dormitând în cel mai adânc ungher al fiinţei tale…

4. Dacă flacăra iubirii pentru semenul tău ţi se înalţă din inimă şi te face să verşi lacrimi de compasiune…

… înseamnă că ai lucrat asupra celor patru elemente. Ai început deja procesul de transformare a lor. Aceasta este misterioasa „lucrare“ despre care vorbeşte Sfântul Pavel în 1 Corinteni 13: „Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. “

Intuiţia este intelectul transformat, care percepe fiinţele spirituale ca fiind reale. Pavel numeşte acest lucru credinţă.

Sentimentul miraculosului este simţire transformată, simţire ce a devenit conştientă de funcţionarea spirituală a universului, fără a fi copleşită de ea. Pavel numeşte acest lucru nădejde, speranţă.

Conştiinţa este voinţă transformată, când prin acţiunea gândului şi a imaginaţiei, a credinţei şi speranţei, vom fi început să transformăm acea parte din noi înşine despre care aminteam, inclusiv voinţa aflată sub pragul conştienţei. Pavel numeşte aceasta dragoste.

Aplicând credinţă speranţei, aplicând credinţă şi speranţă iubirii, fiinţa umană poate fi transformată într-un înger.

Astfel, Scorpionul este preschimbat în Vultur. Vulturul cooperează cu Taurul, iar Taurului îi cresc aripi. Taurul înaripat acţionează asupra Leului, iar acestuia îi cresc la rândul lui aripi. Iar sfârşitul acestui proces în patru etape este cel în care Leul înaripat acţionează asupra Omului, pentru a-l transforma în înger. Acesta este marele mister învăţat în şcolile misterelor din lumea antică, cel care a devenit apoi marele mister al creştinismului ezoteric.

Cele patru elemente îndeplinesc un rol crucial în formarea universului fizic, iar a lucra asupra lor în vreme ce ele ne străbat înseamnă a ne transforma nu numai pe noi înşine, ci întregul univers, până la graniţele sale. Dacă un individ varsă lacrimi de compasiune, natura sa animală este transformată într-o măsură anume, dar transformaţi sunt şi heruvimii din cosmosul întreg. Schimbările în fiziologia umană devin seminţe ale transfigurării întregului univers material.

Cabalistul Isaac Luria scria că, în cele din urmă, nu va mai exista nici măcar un atom asupra căruia să nu fi lucrat omul.

In primele capitole ale acestei istorii am văzut cum au fost create lumea şi omenirea, în ordinea următoare: mai întâi componenta minerală, apoi cea vegetală, in al treilea rând partea animală şi, în final, ca o încununare a creaţiei, elementul uman. Aceste părţi au fost făurite una după alta, fiecare oferind condiţiile necesare pentru următorul stadiu de dezvoltare. Pe măsură ce istoria se scurge, aceste componente vor fi transformate în ordine inversă: umanul, animalul, vegetalul şi, în sfârşit, mineralul. La finele timpului, chiar şi atomii fiinţei noastre materiale vor fi transformaţi, aidoma trupului fizic al lui Isus la Schimbarea la Faţă.

Am văzut că, în conformitate cu istoria secretă, omenirea este doar superficial afundată în materie, că întărirea pământului şi a craniului uman ne-a permis să ne dezvoltăm sentimentul de sine şi, totodată, potenţialul de a gândi, a voi şi a iubi liber. Dar înainte de acest scurt popas printre obiectele fizice, experienţa noastră a fost cea a ideilor. Obiectele imaginaţiei, pe care le înţelegeam ca provenind de la spirite, îngeri şi zei, erau reale pentru noi. In cea mai mare parte a istoriei umane, încă mult timp după formarea materiei, ceea ce vedeam cu ochiul minţii era mai real pentru noi decât obiectele materiale. Istoria modernă ne învaţă că materia este transformată, dispersată, astfel încât în viitorul nu foarte îndepărtat vom pătrunde din nou pe tărâmul Imaginaţiei.

Când se va petrece acest lucru? Şi ce se va întâmpla după încarnarea lui Satan? In capitolul 4 am văzut că, din perspectiva minţii-înaintea-materiei, istoria este împărţită în şapte „zile“. Sâmbăta a fost domnia lui Saturn, duminica a fost epoca în care Pământul şi Soarele erau unite, Luni a fost era anterioară retragerii Lunii. Marţi a fost perioada care a început cu coagularea lumii materiale, în 11145 Î. C. Moartea lui Isus Cristos a marcat jumătatea „zilei“ de marţi şi a Marii Săptămâni. Ce se va întâmpla în zilele care au mai rămas?

In anul 3574 d. C. vom intra în epoca numită în Apocalipsă Filadelfia. Dacă marile impulsuri evolutive din epocile anterioare şi-au avut originea în India, Persia, Egipt, Grecia, Roma şi Europa Nordică, următorul va veni din Europa de Est şi Rusia. Acesta este motivul pentru care guvernele sub influenţă francmasonică din America şi Marea Britanie s-au implicat în regiunea respectivă. Deja putem vedea extreme apărute în zonă, extreme ale spiritualităţii şi ale răului deopotrivă, precum mafia rusă.

In viitor, personalităţile pe care ni le amintim din istorie, cele care au condus omenirea afară din lumile spirituale, vor renaşte pentru a ne ghida înapoi în ele. Va exista un nou Shakespeare, un nou Moise, un nou Zarathustra, un nou Hercule. Spre finele epocii Filadelfia, Jeshua ben Pandira, învăţătorul esenienilor, se va încarna iar ca al cincilea călăreţ, care „se cheamă Cel credincios şi Cel adevărat“, despre care aminteşte Apocalipsa. In tradiţia orientală, acest personaj este numit Buddha Maitreya. El va aduce cu sine mari daruri spirituale, deschizând ceea ce Sfânta Tereza din Avila numea „ochii sufletului“, chakrele.

Astfel vom intra din nou în pădurea sacră descrisă în capitolul 2. Vom fi conştienţi de existenţa spiritelor, a îngerilor şi a zeilor, vii în tot ce ne înconjoară, dar nu vom mai fi controlaţi de ele. Vom deveni din nou conştienţi de fiinţele spirituale aflate de o parte şi de alta a noastră de fiecare dată când luăm o decizie. Când spiritele bune şi cele rele se vor face simţite, când toţi vom comunica liber cu lumile spirituale, religia organizată nu va mai fi necesară.

Imaginaţi-vă: nici o religie. Ne vom redobândi în parte capacitatea de a controla plantele şi animalele prin puterea gândului, pe care am moştenit-o de la Adam. Vom începe să ne amintim vieţile anterioare şi să le prevedem pe cele viitoare.

Conştiinţa noastră în stare de veghe se va dezvolta astfel încât deosebirea între ea şi cea actuală va fi aceeaşi ca deosebirea dintre conştiinţa pe care o avem astăzi în starea de veghe şi cea din vis. Vom înţelege că, deşi credeam că suntem treji, de fapt am trăit în somn.

Aceste evoluţii nu vor fi realizate uşor. La finele epocii filadelfiene va izbucni un război catastrofic, după care suprafaţa Pământului va deveni un pustiu spiritual – cu excepţia Americii, unde flacăra spiritualităţii va rămâne vie. Aceasta va fi imaginea în oglindă a perioadei primului Zarathustra.

Intervalul cuprins între anii 5734 şi 7894 d. C. este numit în Apocalipsă Laodicea. Pe măsură ce materia va fi tot mai puţin densă, trupurile noastre vor răspunde mai activ la impulsurile spirituale. Bunătatea oamenilor altruişti va străluci pe chipurile lor, în vreme ce feţele şi trupurile celor răi vor fi modelate de patimile animale ce-i vor domina. Oamenii buni vor constata că le este tot mai greu să accepte în jurul lor persoane nefericite, astfel că, în final, nimeni nu va fi fericit până ce nu toată lumea va fi fericită.

Dacă lumea materială este temporară, la fel este şi moartea. Cu timpul, nu vom mai muri, ci vom dormi doar foarte adânc, iar mai apoi din ce în ce mai puţin adânc. Moartea, aşa cum spunea Sfântul Pavel, va fi înghiţită. Când vom intra într-o altă eră a metamorfozelor, reproducerea biologică va deveni inutilă. Vom descoperi „Cuvântul care a fost pierdut“ al francmasonilor — sau altfel spus, vom crea prin puterea glasului. In cronologia Marii Săptămâni, vom fi ajuns la „joi“, deşi, fireşte, timpul aşa cum îl înţelegem astăzi nu va mai exista. Gândurile noastre vor avea o viaţă a lor, lucrând independent de noi, dar pentru noi.

Pe măsură ce istoria se va apropia de sfârşit, forţele răului se vor impune încă o dată, când cea de-a treia fiinţă din trinitatea răului, demonul Soarelui, se va opune intenţiilor lui Dumnezeu. Aceasta este fiara cu două coarne, ca ale mielului, descrisă în Apocalipsă. Ea va conduce forţele răului în Bătălia Finală.

In cele din urmă, nu numai că Soarele va părea altfel, aşa cum a prezis Sfântul loan Crisostomul, dar un soare va răsări în fiecare dintre noi.

Şi toate acestea vor fi împlinite prin puterea gândului!

La nivel general, cei care au schimbat istoria cu adevărat nu au fost marii generali şi politicieni, ci gânditorii şi artiştii. Un singur individ stând singur într-o încăpere şi dând naştere unei idei poate schimba cursul istoriei mai puternic decât un general care comandă mii de soldaţi pe câmpul de luptă sau un politician care atrage milioane de susţinători.

De aceea este filozofia romantică şi incitantă. Intr-un univers al minţii-înaintea-materiei, în orice gând există nu doar romanţiozitate şi incitare, ci şi magie. Nu numai ceea ce fac şi ce spun, dar şi ceea ce gândesc are capacitatea de a-i afecta pe semenii mei şi întregul curs al istoriei.

Platon sugera că orice filozofie începe cu sentimentul miraculosului.

Ştiinţa modernă ucide acest sentiment, spunându-ne că ştim deja tot ceea ce este de ştiut. Ştiinţa modernă distruge filozofia, îndemnându-ne să renunţăm la a pune marile întrebări de tip „de ce“. Asemenea întrebări nu au nici un sens, susţin oamenii de ştiinţă: mai bine să le uităm şi să ne vedem de treburile noastre.

Savanţii de astăzi insistă că ei sunt deţinătorii unicului mod în care pot fi interpretate condiţiile fundamentale ale existenţei umane. Le place să se concentreze pe ceea ce ştiu. Din punctul lor de vedere, ceea ce ştim deja este aidoma unui vast continent care ocupă aproape întregul spaţiu disponibil.

Dar oamenii despre care am spus în această carte că au făcut istoria au preferat să se concentreze pe ceea ce nu ştiau. Din perspectiva lor, ceea ce ştim deja este o mică insuliţă pe un ocean întins şi foarte ciudat.

Să semănăm noi acum seminţele îndoielii! Să urmăm sfatul lui Francis Bacon şi să nu ne grăbim să încadrăm lumea într-un tipar impus de noi. Să aşteptăm, alături de Keats, ca un tipar mai profund să se contureze.

Ştiinţa nu oferă certitudini. Este şi ea un mit ca oricare altul, reprezentând ceea ce vor oamenii, în adâncul fiinţei lor, să creadă. Rudolf Steiner spunea odată că oamenii care nu au curajul de a fi cruzi dezvoltă adesea credinţe crude. Iar a susţine că nu trăim într-un univers cu caracter reciproc este o cruzime nenecesară.

Dacă acceptăm aceste opinii crude, înseamnă că permitem ca sentinţele experţilor într-un domeniu oarecare de activitate să devină mai importante decât propria noastră experienţă. Şi înseamnă totodată să negăm acele lucruri despre care Shakespeare, Cervantes şi Dostoievski ne-au spus că sunt adevărate.

Scopul cărţii de faţă, prin urmare, este acela de a sugera că, dacă privim dintr-o perspectivă nouă condiţiile fundamentale ale existenţei noastre, poate că le vom percepe într-un mod cu totul nou. De fapt, poate că vom avea asupra lor o imagine opusă celei în care am fost învăţaţi să credem. La urma urmei, exact asta face filozofia, atunci când este aplicată corect.

Ecourile înţelepciunii antice se află pretutindeni în jurul nostru, în numele zilelor din săptămână şi ale lunilor anului, în dispunerea sâmburilor într-un măr şi în ciudăţenia vâscului, în muzică, în poveştile pe care le spunem copiilor, în designul multor clădiri şi statui şi în cele mai de seamă opere de artă şi literatură. Iar dacă nu putem vedea această înţelepciune străveche, motivul este unul singur: am fost învăţaţi şi condiţionaţi să n-o vedem. Am fost vrăjiţi de materialism.

Ştiinţa este de părere că idealismul a dominat istoria până în secolul al XVII-lea, când a început discreditarea lui. Ştiinţa consideră, de asemenea, că materialismul va rămâne filozofia dominantă a omenirii până la finele veacurilor. După părerea societăţilor secrete însă, materialismul va ajunge să fie doar o eroare de scurtă durată.

Invăţăturile societăţilor secrete au fost aduse la lumina zilei pentru prima dată, aici. Unii cititori le vor găsi poate ridicole – dar măcar vor şti care sunt ele cu adevărat. Alţii vor sesiza ceva în ele, chiar dacă par incompatibile cu marile certitudini ştiinţifice ale epocii în care trăim.

Am expus aici o istorie vizionară, aşa cum este ea reţinută în forul interior al fiinţei umane, o istorie păstrată de cei capabili să se strecoare din planul material în alte dimensiuni. Aşa este, pare ireconciliabilă cu istoria în care aţi fost învăţaţi să credeţi, dar dacă este adevărată în alte dimensiuni?

Poate că ar trebui să încheiem cu reflecţiile unui savant de renume. Fizicianul Niels Bohr spunea la un moment dat: „Opusul unei afirmaţii corecte este o afirmaţie greşită, dar opusul unui adevăr profund poate fi, foarte bine, un alt adevăr profund. “

Am văzut că, dacă încercăm să privim în trecut, dincolo de anul 11451 î. C, dovezile că ştiinţa ne poate spune ceva real sunt foarte firave. Uriaşe baloane de supoziţii şi interpretări se clatină în echilibru precar pe un fundament minuscul de date concrete. Şi, desigur, acelaşi lucru este valabil şi dacă încercăm să privim în viitor, mai departe de anul 11451 d. C. Adevărul este că trebuie să ne folosim imaginaţia. Atunci când pornim la drum într-o direcţie sau în cealaltă, când părăsim ţărmurile insuliţei noastre de materie, nu putem să pătrundem decât pe tărâmul imaginaţiei.

Desigur că materialiştii privesc imaginaţia cu ochi bănuitori, asociind-o cu fantezia şi cu iluzoriul. Societăţile secrete, însă, o percep într-o lumină extraordinară. Mintea fiecărui individ este o prelungire, o protuberanţă a minţii universale în lumea materială, şi fiecare dintre noi trebuie să-şi folosească imaginaţia pentru a tinde către această minte şi a conlucra cu ea.

Acest mod de utilizare a imaginaţiei a fost cel care i-a conferit unui Shakespeare sau Mozart aura de divinitate.

Imaginaţia este totul.

Your email is never published or shared.