Jonathan Black – Epoca Francmasoneriei

IMG_20151221_154813

Dacă alchimia a constituit practica esenţială a rozacrucienilor şi a primilor francmasoni, exteriorul pe care aceste societăţi îl arătau lumii era cu totul altul. Existau numai opt fraţi rozacrucieni în confreria iniţială, mulţi considerând că aşa-numita lor „Casă a Sfântului Duh“ se afla într-un alt plan. Generaţiile ulterioare s-au arătat de asemenea suficient de evazive pentru a sugera că numărul membrilor a fost întotdeauna mic.

Francmasoneria, pe de altă parte, s-a răspândit cu rapiditate în lumea întreagă, adunând mii şi în cele din urmă sute de mii de membri. Astăzi, chiar dacă nu-şi anunţă în mod public existenţa, există câte o lojă în toate marile oraşe ale lumii. Sediul ei este cunoscut şi de profani, dar nu şi ceea ce se petrece înăuntru.

După catastrofica încercare a rozacrucienilor de a se implica în politică, sfârşită cu bătălia de la Muntele Alb, francmasonii au decis să acţioneze din culise. In loc să încerce să impună reforme de sus, ei au revenit la obiectivul iniţial al societăţilor secrete, influenţarea de dedesubt.

In cazul francmasoneriei, ţelul urmărit era, în parte, acela de a contribui la crearea condiţiilor sociale necesare pentru ca omenirea să ajungă la un stadiu de dezvoltare în care să fie pregătită pentru iniţiere. Francmasonii au încercat să creeze o societate tolerantă şi prosperă, cu un grad de libertate economică şi socială capabil să permită individului să exploreze atât universul exterior, cât şi pe cel interior. Evoluţia liberului arbitru avea să faciliteze multe dintre marile transformări anunţate de Francis Bacon în Noua Atlantidă, ideea sa privind statul rozacrucian perfect.

La imboldurile lui Francis Bacon, oamenii începuseră deja să perceapă cosmosul interior şi cel exterior ca fiind distincte. Astfel s-a ajuns la o înţelegere a lumii materiale şi a modului ei de funcţionare care altfel ar fi fost imposibilă şi care, în numai câteva decenii, a dus la crearea unei structuri metalice a lumii, pe măsură ce căile ferate şi maşinile industriale au transformat peisajul.

Faptul cu adevărat remarcabil în privinţa ştiinţei era acela că funcţiona , că oferea rezultate testabile, consecvente, şi avantaje concrete, capabile să transforme viata umană.

Contrastul cu religia nu putea fi mai limpede. Biserica nu mai constituia o sursă fidelă de experienţe spirituale. Filozoful scoţian David Hume se întreba, sarcastic, de ce miracolele se întâmplă, întotdeauna, numai în locuri îndepărtate şi în timpuri demult apuse.

Rezultatul acestei evoluţii a fost acela că obiectele fizice au devenit etalonul realitătii. Lumea interioară a început să pară doar o umbră a celei exterioare. In dezbaterea centrală a filozofiei, cea dintre idealism şi materialism, idealismul a fost dominant încă de la începuturile filozofiei. Aşa cum am sugerat, motivul nu a fost, probabil, acela că oamenii au cântărit argumentele pro şi contra şi au ales idealismul; mai degrabă ei experimentau lumea prin intermediul unei forme de conştiinţă idealistă.

Acum s-a produs însă o schimbare în favoarea materialismului.

Putem considera că dr. Johnson, autorul primului dicţionar al limbii engleze, a fost un personaj de tranziţie. Era un creştin care obişnuia să frecventeze biserica, accepta existenţa fantomelor şi o dată a auzit-o pe mama lui strigându-l, deşi se afla la aproape două sute de kilometri distanţă de ea; şi totuşi, a fost unul dintre susţinătorii imaginii raţionale despre viaţă, general acceptată în prezent. La un moment dat, în vreme ce se plimba pe o stradă londoneză, a fost provocat să respingă idealismul filozofului George Bishop Berkeley. Lovind cu piciorul o piatră de pe marginea drumului, a exclamat: „O resping uite aşa! “

Acest nou mod de a percepe lucrurile era de rău augur pentru religie. Dacă natura se supune anumitor legi universale care urmează un traseu drept şi predictibil, înseamnă că este indiferentă la soarta fiinţelor umane. Viaţa, pentru a-l cita pe Thomas Hobbes, este un război al tuturor cu toţi.

Pustietatea Europei Centrale după Războiul de Treizeci de Ani a devenit pustiul spiritual al lumii occidentale. Este posibil, dacă aşa intenţionăm, să privim declinul religiei cu un zâmbet sardonic, dar pentru majoritatea oamenilor retragerea treptată a lumilor spirituale a adus cu ea un tot mai puternic sentiment de alienare. Fără prezenţa vie a fiinţelor din ierarhiile superioare ale zeilor şi îngerilor, care să-i poată ajuta, oamenii au rămas să se confrunte singuri cu demonii lor proprii, dar şi cu ceilalţi.

Omenirea era în pragul unui nou Ev întunecat. Temple neosolomonice au apărut pretutindeni în lume. Iar obiectivul ezoteric al francmasoneriei era exact acesta: să conducă omenirea în epoca materialismului, păstrând în acelaşi timp vie flacăra adevăratei spiritualităţi.

Desigur că francmasoneria este adesea considerată ateistă, mai cu seamă de duşmanii ei din cadrul Bisericii, dar membrii ei jură să „studieze tainele ascunse ale Naturii şi Ştiinţei, pentru a-l cunoaşte mai bine pe Creatorul lor“.

De la bun început, francmasonii au intenţionat să elimine religia de tip automat, în care gândirea nu-şi are locul, falsa pietate şi acumulările secolelor de practici şi dogme bisericeşti, şi îndeosebi ideea unui Dumnezeu-Tată răzbunător. Membrii de rang superior au căutat însă dintotdeauna experienţa directă, de ordin personal, a lumilor spirituale. Ca filozofi, au fost mereu interesaţi de încercarea de a defini ceea ce se poate spune în mod rezonabil despre dimensiunea spirituală a vieţii.

Aşa cum vom vedea, mulţi francmasoni celebri din secolul al XVIII-lea, consideraţi în mod obişnuit sceptici, dacă nu chiar atei, erau de fapt alchimişti practicanţi, iar unii s-au implicat şi în magia ceremonială. Mai mult decât atât, unii dintre marii masoni ai acestei perioade erau reîncarnări ale unor personalităţi din trecutul îndepărtat, care se întorseseră pentru a lupta în cea mai aprigă bătălie împotriva forţelor răului, de la prima încleştare din Ceruri.

Francmasonii englezi şi cei scoţieni susţinuseră colaborarea dintre o monarhie constituţională şi un parlament ales democratic; în coloniile din America, situaţia era însă cu totul alta. George Washington a fost iniţiat în anul 1752.

Pe 16 decembrie 1773, un grup de oameni, aparent din populaţia indigenă, au deţinut un rol important în declanşarea Revoluţiei Americane. După ce au aruncat în mare ceaiul britanic, în portul din Boston, ei s-au retras rapid în loja masonică St Andrews.

In anul 1774, Benjamin Franklin l-a întâlnit pe Thomas Paine într-o lojă din Londra şi l-a îndemnat să emigreze în America. Paine, căruia îi plăcea să citeze din Cartea lui Isaia, a devenit marele profet al Revoluţiei, sugerând ideea unei federaţii şi concepând sintagma „Statele Unite ale Americii“. De asemenea, a militat pentru abolirea sclaviei şi pentru finanţarea din fonduri publice a educaţiei săracilor.

In anul 1775, membrii Congresului Colonial erau găzduiţi într-o casă din Cambridge, Massachusetts, unde intenţionau să conceapă drapelul american. Printre cei prezenţi se numărau George Washington, Benjamin Franklin şi un profesor vârstnic ce părea a se afla acolo doar printr-o coincidenţă. Oarecum spre surprinderea celorlalţi, Washington şi Franklin îl tratau cu deferenţă, părând să-i considere în mod necondiţionat superiorul lor, iar toate sugestiile lui referitoare la modelul drapelului erau adoptate imediat. După aceea profesorul a dispărut şi nimeni nu l-a mai văzut şi n-a mai auzit de el. Să fi fost oare unul dintre Maeştrii Neştiuţi care dirijează istoria lumii?

Prin forma individuală şi prin dispunerea lor, stelele cu cinci colţuri de pe drapelul american amintesc de simbolurile existente pe plafonul unei încăperi din piramida faraonului Unas din Egipt. In Antichitatea egipteană, ele reprezentau puterile spirituale ce-şi reflectau spre pământ influenţa susţinătoare şi îndrumătoare asupra istoriei umane.

Dacă insistăm, în ciuda tuturor dovezilor, să considerăm francmasoneria o organizaţie ateistă, spirituală doar în sensul modern, lipsit de conţinut, nu vom putea înţelege că liderii ei s-au simţit îmboldiţi de puteri misterioase — unele încarnate, precum bătrânul profesor, altele fiind spiritele neîntrupate ale stelelor.

Arhitectura francmasoneriei se bazează de tradiţia ocultă, magică, a invocării spiritelor neîntrupate, ale cărei origini se află în Egiptul antic. „Când toate materialele vor fi gata, pregătite, se spune, va apărea şi arhitectul. “

Pe uşile Capitoliului din Washington, D. C., există o reprezentare a unei ceremonii masonice desfăşurate în 1793, când George Washington i-a pus piatra de temelie.

Dacă privim planurile pe care acesta din urmă le-a conceput pentru capitala ce avea să-i poarte numele, având în centru clădirea Capitoliului, putem înţelege planurile secrete ale francmasoneriei pentru epoca sa. Iar cheia pentru a le înţelege – şocant, poate, pentru cei care ar vrea să vadă în Washington un model al pietăţii creştine — este astrologia.

Interesul francmasonilor pentru astrologie îşi are rădăcinile în Societatea Regală. Când a fost întrebat cu privire la această temă, Newton a răspuns: „Sir, eu am studiat subiectul. Dumneavoastră nu. “ Elias Ashmole alcătuise horoscopul pentru fondarea Bursei din Londra, cea care avea să devină curând centrul finanţelor mondiale, dar şi pentru catedrala St Paul. Atunci când George Washington a cerut calcularea horoscopului pentru construcţia clădirii Capitoliului, el acţiona în conformitate cu o tradiţie francmasonică solemnă, care trasa istoria omenirii în funcţie de mişcările stelelor şi planetelor.

Pentru francmasonii adepţi ai ezoterismului precum Wren şi Washington, actul aşezării pietrei de temelie într-un moment propice din punct de vedere astrologic era egal cu a invita ierarhiile cereşti să ia parte la ceremonie.

Este semnificativ faptul că, exact în clipa în care George Washington punea piatra de temelie a clădirii Capitoliului, Jupiter răsărea la orizontul estic. Expresia „Annuit Coeptis“ de deasupra piramidei pe bancnota de un dolar este o adaptare a unui vers din Eneida lui Virgiliu: „Jupiter, ajută-ne în acţiunile noastre. “ Cuvintele „Novus Ordo Seclorum“, de asemenea inscripţionate pe bancnota americană şi care îi îngrijorează atât de mult pe adepţii teoriei conspiraţiilor, sunt şi ele preluate din opera lui Virgiliu. In Eglogă, poetul aşteaptă zorii unei noi epoci, în care oamenii vor fi reuniţi cu zeii şi deci religia nu va mai fi necesară. Prin urmare, dolarul aşteaptă la rândul lui sfârşitul dominaţiei mondiale a Bisericii Catolice şi începutul unei noi ere spirituale. Marcată de simbolismul ezoteric, bancnota a fost proiectată sub egida preşedintelui Roosevelt, francmason de gradul 33, care era sfătuit în privinţa simbolismului ocult de vicepreşedintele Henry Wallace, francmason şi el şi discipol al artistului teozof Nicholas Roerich.

După ani de cercetare, în care a primit acces la arhivele masonice, prietenul meu David Ovason a scris o excelentă carte în care dezvăluie în termeni cât se poate de limpezi planurile ezoterice care i-au motivat pe liderii Americii. David Ovason arată că orientarea astrologică a oraşului Washington respectă un tipar complicat din care fac parte Jupiter, Soarele, Luna, Sirius şi constelaţia Fecioarei. De asemenea, sugerează că, în conformitate cu planurile lui Washington şi Latrobe, marele triunghi de străzi care are Pennsylvania Avenue drept ipotenuză era menit să oglindească constelaţia Fecioarei. In continuare Ovason demonstrează că, într-un spectaculos joc de lumini ce rivalizează cu marile realizări ale egiptenilor antici, capitala Washington este astfel dispusă încât pe data de 3 august a fiecărui an, razele soarelui să străbată Pennsylvania Avenue şi să atingă mica piramidă ce încununează turnul Poştei.

Este necesară o carte întreagă — cartea lui David — pentru a descrie complet aceste planuri. Important însă pentru istoria de faţă şi ceea ce ne ajută să coroborăm principalele teme abordate este faptul că oraşul Washington a fost structurat astfel încât s-o întâmpine pe Isis, zeiţa asociată cu constelaţia Fecioarei. Astfel, George Washington şi-a construit oraşul sub semnul Fecioarei, invitând-o pe Zeiţa Mamă să se implice în destinul Statelor Unite ale Americii.

Am văzut deja că în cadrul societăţilor secrete sunt deprinse tehnici de asemenea secrete de atingere a unor stări alterate de conştiinţă. Grade diferite de iniţiere duc la niveluri deosebite ale stărilor alterate. Nivelurile superioare pot asigura darul profeţiei. Marii iniţiaţi deţin o cunoaştere atât de vastă a spiritelor înalte şi a planurilor acestora pentru omenire, încât pot acţiona în mod conştient pentru a facilita îndeplinirea respectivelor planuri.

Iniţiaţi din diverse tradiţii ezoterice şi din regiuni diferite ale lumii au prezis zorii unei epoci noi. Joachim, Dee şi Paracelsus au profeţit întoarcerea lui Ilie, care va lucra din umbră, ajutând omenirea să devină suficient de puternică pentru a face faţă încercărilor prin care va trebui să treacă. Invitând-o pe Zeiţa Mamă să se implice în destinul Statelor Unite, Washington aştepta şi el o eră nouă şi noi provocări. Statele Unite aveau să domine lumea dacă rugăciunile în piatră ale lui Washington primeau răspuns, iar anticele profeţii se adevereau.

Abatele Trithemius, influenţat de Joachim şi influenţându-i la rândul lui pe Cornelius Agrippa şi pe Paracelsus, prezisese că epoca lui Gavriil, arhanghelul Lunii, va fi urmată de cea a lui Mihail, arhanghelul Soarelui, şi că acest eveniment se va petrece în anul 1881.

Am văzut în capitolul 3 că Sfântul Mihail a luptat împotriva forţelor răului, conducând oştile îngereşti. Francmasonii din secolele al XVIII-lea şi a XIX-lea au prevăzut că Sfântul Mihail, arhanghelul Soarelui, se va întoarce. Venirea lui avea rolul de a se opune demonilor şi îngerilor căzuţi despre care se ştia că vor ataca Pământul la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul secolului XX.

Infrângerea acestor forţe, sub conducerea lui Mihail şi cu ajutor omenesc, avea să marcheze sfârşitul Erei întunecate a hinduşilor, Kali Yuga, care a început în 3102 Î. C. cu uciderea lui Krişna. Durata unei Yuga este determinată astronomic, un An Mare având opt diviziuni.

Astrologii iniţiaţi ai francmasonilor şi-au dat seama însă că Trithemius făcuse o mică greşeală în calculele sale astronomico-astrologice şi că era lui Mihail urma să înceapă în anul 1879. Pe măsură ce acest an se apropia, în lumea întreagă francmasonii plănuiau construcţia unor monumente. Şi mai presus de toate, a unor obeliscuri.

Egiptenii considerau obeliscul o structură sacră, pe care avea să coboare pasărea Phoenix pentru a marca sfârşitul unei civilizaţii şi începutul alteia. Obeliscul, prin urmare, simbolizează naşterea unei noi ere. Aidoma unui gigantic conductor electric, el atrage spre pământ influenţa spirituală a Soarelui.

Constantin cel Mare a transformat un templu din Alexandria în biserică, iar obeliscurile sacre ale lui Thoth sau Hermes, aflate la intrare, le-a rededicat Sfântului Mihail. In anul 1877, francmasonii de pe ambele ţărmuri ale Atlanticului au colaborat pentru a transporta pe mare aceste două obeliscuri — unul la Londra, pentru a fi aşezat pe Victoria Embankment, spre Tamisa, devenind cunoscut ca Acul Cleopatrei. Acolo urma să fie înălţat pe data de 13 septembrie 1878, când Soarele avea să se afle la zenit. Celălalt obelisc a fost amplasat în Central Park, în New York, sub supravegherea unui grup de francmasoni conduşi de membri ai familiei Vanderbilt.

Mihail era, aşa cum am văzut, conducătorul oştilor cereşti şi trecerea de la o ordine a lumii la alta este totdeauna marcată de bătălii. Şi fiindcă ceea ce se întâmplă pe Pământ este un ecou al ceea ce s-a petrecut anterior în lumile spirituale, un mare război va fi dus în ceruri înainte de a izbucni şi aici, în planul terestru. Când au ridicat obeliscul în Central Park din New York, francmasonii l-au invocat astfel pe Sfântul Mihail şi pe îngerii săi, cerându-le ajutorul în încercarea lor de a plasa Statele Unite în poziţia de lider al naţiunilor, în sângeroasa eră care avea să înceapă curând.

Poate că unii cititori şi-au dat deja seama că există obeliscuri amplasate la fel de proeminent şi în contexte ecleziastice – de pildă cel ridicat de artistul şi iniţiatul Gianlorenzo Bernini în piaţa Sf. Petru din Roma. Eşaloanele superioare ale ierarhiei bisericeşti vor să-şi ţină turma departe de cunoaşterea conştientă a rădăcinilor astrale ale religiei creştine.

Dar aceste monumente acţionează la niveluri diferite. Atrag fiinţe neîntrupate din ierarhiile spirituale şi îşi exercită influenţa asupra oamenilor la niveluri aflate sub cel conştient, unde fiinţele neîntrupate superioare pătrund şi ies în mod repetat din spaţiul lor mental. Iniţiaţii din Biserică şi din afara ei creează extraordinare opere de artă şi arhitectură, menite să pregătească omenirea pentru evoluţia ei viitoare.

Ele cuprind totodată suficiente indicii pentru ca aceia care doresc cu adevărat să le poată descifra.

Your email is never published or shared.