site
	stats

Jiddu Krishnamurti – Despre religie

J-Krishnamurti

Omul religios este cel care, prin auto-cunoastere, incepe sa descopere conditionarile sale si incepe sa le rupa, sa le distruga prin aceasta cunoastere de sine; dar distrugerea acestora nu este o chestiune de timp.

Societatea nu se schimba prin exemple. Societatea se poate reforma, i se pot aduce anumite modificari prin revolutie politica sau economica, dar numai omul religios poate creea o transformare fundamentala in societate; omul religios nu este cel care se infometeaza ca exemplu pentru a impresiona societatea.

Omul religios nu este deloc preocupat de societate, deoarece societatea se bazeaza pe acaparare, invidie, lacomie, ambitie, frica. Simpla reformare a modelului de societate, modificand doar suprafata, aduce doar o forma mult mai respectabila de ambitie. Deci omul religios este total in afara societatii, deoarece el nu este ambitios, nu are nici o invidie, nu mai are nici o urma de dogma, de ritual sau credinta; si acesta este singurul om care poate transforma fundamental societatea, nu reformatorul. Omul care isi propune sa fie un exemplu, pur si simplu da nastere conflictului, intareste frica si aduce diferite forme de tiranie. Este foarte ciudat cum noi ne inchinam la idoli, de exemplu. Noi nu dorim ceea ce este pur, adevarat, in sine; dorim interpreti, exemple, maestri, guru, ca suport pentru a atinge ceva – ceea ce este un total nonsens si este folosit pentru a exploata oamenii. Daca fiecare dintre noi ar putea gandi in mod clar inca de la inceput, sau sa ne reeducam pe noi insine spre a gandi clar, atunci toate aceste exemple, maestri, guru, sisteme, ar fi absolut inutile, ceea ce oricum sunt.

Omul cu adevarat religios nu este cel care practica ceea ce numin religie, el nu are dogme sau credinte, nu face anumite ritualuri si nu urmareste cunoasterea ca o forma de satisfactie. Omul cu adevarat religios este complet liber fata de societate, el nu are nici o responsabilitate fata de societate, el poate stabili o relatie cu societatea, dar societatea nu are nici o relatie cu el. Societatea este organizata religios, structurata economic si social, un intreg mediu in care am fost integrati; si societatea nu il ajuta pe om sa-l gaseasca pe Dumnezeu, adevarul acesta conteaza prea putin indiferent ce nume i-ai da – si nu individul care il cauta pe Dumnezeu a creeat aceasta societate? Asta este, individul trebuie sa se desprinda de societatea existenta, de cultura sau civilizatia sa. Desigur, prin aceasta rupere totala, el descopera ce este Adevarul si Adevarul este cel care creeaza noua societate, noua cultura.

O minte religioasa este libera de orice autoritate. Si este extrem de dificil sa fii liber de autoritate, nu doar autoritatea impusa de altii; dar deasemenea de autoritatea experientei adunate, care este trecut, care este traditia. Si mintea religioasa nu are credinte, nu are dogme; se misca de la o realitate la alta si prin urmare, mintea religioasa este mintea stiintifica. Dar mintea stiintifica nu este mintea religioasa. Mintea religioasa cuprinde mintea stiintifica, dar mintea care este instruita in cunoasterea stiintifica nu este o minte religioasa. O minte religioasa este interesata de totalitate si nu de o functie particulara; de totalitatea existentei umane. Mintea interesata de o anumita functie este specializata. Aceasta functioneaza in specializare, ca om de stiinta, medic, muzician, artist, scriitor. Ea este specializata, redusa, care creeaza separare, diviziune, nu doar in interior dar si in exterior. Omul de stiinta este considerat probabil ca cel mai important om cerut de societate, asa cum este medicul. Deci, functia devine foarte importanta; si ea aduce un statut, statutul fiind prestigiu. Deci, atunci cand exista o specializare, exista contradictii si o ingustare, o restrangere; asa functioneaza mintea.

O minte meditativa este tacuta. Nu tacerea pe care mintea o poate concepe, nu este linistea somnului; este tacerea in care gandirea – cu toate imaginile, cuvintele si perceptiile – a incetat in totalitate. Aceasta minte meditativa este mintea religioasa, religiozitate care nu este atinsa prin biserica, in temple sau prin incantatii. Mintea religioasa este o explozie de iubire. Este iubirea care nu cunoaste nici o separare. Aceasta nu este pentru unul sau mai multi, ci mai degraba starea in care orice separare inceteaza. Ca frumusete ea nu poate fi descrisa in cuvinte. In aceasta tacere doar mintea meditativa actioneaza.

“Ce este o minte religioasa?” – e nevoie de o revolutie radicala. Revolutia este sinonima cu religia, adica o revolutie in constiinta, pentru ca mintea sa fie capabila sa vada ceea ce este adevarat, realitatea – aceasta este calea religiei. Cred ca adevarata minte religioasa nu exista; poate exista cineva care descopera aceasta minte pentru sine, o minte care a trecut dincolo de a descoperi ce este Adevarul. Aceasta este adevarata minte religioasa.

Vreau sa aflu prin negare – ce este mintea religioasa? – consider ca prin negatie se poate afla ce este adevarat. Deci, ne vom intreba ce este mintea religioasa – prin negare.

Desigur, pentru a gasi realitatea, pentru a-l descoperi pe Dumnezeu, mintea trebuie sa fie singura, intr-o stare neinfricata in care nu exista moarte; pentru mintea care este singura, nu exista moarte. Este intr-adevar extraordinar. Daca veti patrunde acolo veti descoperi singuri ca nu exista moarte. Aceasta minte stie ca distrugerea este distrugere in creatie, astfel incat pentru mintea religioasa nu exista timp; doar mintea religioasa poate fi intr-o stare de creatie. In aceasta creatie este frumusetea si mintea religioasa are aceasta frumusete care este diferita de frumusetea naturii, a muntilor minunati, o frumusete diferita, plina de iubire – nu poti separa frumusetea de iubire – si cu pasiune, nu poti merge mai departe fara pasiune. Frumusetea poate exista doar cand exista pasiune. Mintea religioasa fiind in aceasta stare, are o calitate unica de concentrare. Deci, mintea religioasa nu exista, ea este in afara tuturor eforturilor umane, deoarece mintea religioasa poate primi ceea ce este nemasurabil pentru creier. Acest lucru este extraordinar. A trai in aceasta stare este adevarata minte religioasa.

Intrebare: Ce este religia?

Krishnamurti: Doresti un raspuns de la mine sau vrei sa descoperi singur? Cauti un raspuns de la cineva, oricat de minunat sau oricat de stupid ar fi? Sau tu chiar incerci cu adevarat sa afli ce este religia?

Pentru a afla cu adevarat ce este religia, trebuie sa dati deoparte tot ceea ce va sta in cale. Daca aveti mai multe ferestre colorate sau murdare si doriti sa vedeti clar lumina soarelui, trebuie sa curatati sau sa deschideti ferestrele sau sa iesiti afara. In mod similar pentru a afla ce este adevarata religie, mai intai trebuie sa vedeti ceea ce nu este si sa le dati deoparte. Apoi puteti afla, deoarece atunci exista perceptia directa. Deci, haideti sa vedem ce nu este religia.

A face puja, efectuarea unui ritual – este religie? Puteti repeta din nou si din nou un anumit ritual, o anumita mantra, in fata unui anumit altar sau idol. Va poate da un sentiment de placere, un sentiment de satisfactie; dar este aceasta religie? Purtand un fir “sacru”, numindu-te hindus, buddhist sau crestin, acceptarea unei traditii, credinte sau dogme – au toate acestea a face ceva cu religia? Evident ca nu. Religia trebuie sa fie ceva ce poate fi gasit numai atunci cand mintea a inteles sa lase toate acestea deoparte.

Religia, in adevaratul sens al cuvantului, nu aduce separare, nu? Dar ce se intampla daca sunteti musulman si eu sunt crestin, sau atunci cand eu cred in ceva si tu nu? Credintele noastre ne separa, prin urmare, credintele noastre nu au nimic de-a face cu religia. Putem crede sau nu in Dumnezeu, are o semnificatie foarte mica, deoarece credinta sau necredinta noastra este determinata de conditionarile noastre, asa este?

Societatea din jurul  nostru, cultura in care ne-am nascut, isi pun amprentele pe orice minte; temerile si superstitiile pe care noi le numim religie, nu au nimic de-a face cu religia. Faptul ca ei cred  intr-un fel si eu in altul, depinde in mare masura de locul in care ne-am nascut, in Anglia, India in Rusia sau America. Deci, credinta nu este religie, este doar rezultatul conditionarilor noastre.

Apoi, mai exista cautarea mantuirii personale. Vreau sa fiu sigur: vreau sa ajung in Nirvana, sau in rai; trebuie sa-mi asigur un loc alaturi de Iisus, alaturi de Buddha, sau de-a dreapta Tatalui. Credinta ta nu-mi asigura deplina satisfactie, confortul total, asa ca trebuie sa am propria mea credinta. Si aceasta este religia? Desigur, mintea trebuie sa fie libera de toate aceste lucruri pentru a descoperi ce este adevarata religie.

Si religia este doar o chestiune de a face bine, servirea sau ajutorarea altora? Sau este ceva mai mult? Ceea ce nu inseamna ca nu trebuie sa fii generos. Dar asta e totul? Religia nu este ceva mult mai mare, mult mai pur, mult mai amplu, mai expansiv decat orice este conceput de minte?

Deci pentru a descoperi ce este adevarata religie, trebuie sa va fiti interesati si sa va intrebati despre toate acestea; si sa fiti neinfricati. Este ca si cum ati iesi dintr-o casa intunecoasa in lumina soarelui. Atunci nu veti mai intreba ce este adevarata religie; veti sti. Va veti confrunta si experimenta direct Adevarul.

Krishnamurti: Efectiv, ce este cu adevarat religia? In primul rand pentru a afla ce este religia, trebuie sa inlaturam  ceea ce nu este. Atunci ceea ce ramane, aceasta este. Este ca si cum am observa ce este iubirea. Iubirea nu este ura, iubirea nu este gelozie, nu este ambitie, nu este violenta. Cand negam tot ceea ce nu este, ramane ceea ce este, aceasta este compasiunea. In acelasi mod, daca negam tot ceea ce nu este religia, atunci aflam ce este adevarata religie; ce este o minte cu adevarat religioasa.

Credinta nu este religie, si autoritatea pe care bisericile si religiile organizate o presupun, nu este religie. Nu este acolo unde exista un sentiment de supunere, de conformitate, de acceptare, de abordare ierarhica a vietii. Diviziunea dintre protestant, catolic, hindus, musulman, nu este religie. Cand am negat toate acestea, ceea ce inseamna ca nu mai sunt hindus, nu mai sunt catolic, nemaiapartinand niciunei perspective sectare, atunci mintea noastra se intreaba si cauta – ce este adevarata religie? Fii liber de ritualurile lor, de maestrii lor, de mantuitorul lor, toate acestea nu sunt religie.

Cand mintea se elibereaza in mod inteligent de tot ceea ce a vazut ca nu este religia, atunci se poate intreba – ce este religia?

Religia nu este ceea ce gandesc eu, dar religia este sentimentul de intelegere a totalitatii existentei, in care nu exista nici o separare intre mine si tine. Atunci exista calitatea bunatatii, care este virtute, virtutea reala, nu falsa virtute a societatii, insa in virtutea reala pot merge dincolo de minte, pentru a afla, atunci prin meditatie, prin tacere profunda, prin liniste, daca exista asa ceva in realitate. Prin urmare, mintea religioasa este mintea care este in mod constant constienta, sensibila, atenta, care a trecut dincolo de sine, intr-o dimensiune unde nu exista deloc timpul.

Religia organizata in credinte si dogme, nu este deloc religie. Religia este ceva cu totul diferit de simpla acceptare a credintelor si practicarea unui ritual. Religia cu siguranta, este procesul de eliberare a mintii de invidie, de lacomie, de ambitie, astfel incat auto-centrarea activitatii “eu”-lui nu mai exista, si numai o astfel de minte este capabila de a urmari in totala liniste miscarea realitatii. Iata de ce este important sa existe o revolutie religioasa – care este singura revolutie – deoarece doar revolutiile economice si politice vor esua inevitabil.

Revolutia religioasa de care vorbesc nu are nimic de-a face cu nici o religie existenta, organizata. Dimpotriva, a realiza aceasta revolutie religioasa presupune a fi liber de toate organizatiile, de orice dogma si credinta, doar atunci mintea este capabila sa se confrunte cu realitatea, cu Adevarul. Dar din pacate majoritatea dintre noi nu acorda timp pentru acest lucru, suntem prea ocupati cu vietile noastre zilnice, cu castigarea existentei, cu lucrurile lumesti. Suntem prea ocupati cu multiplele nenorociri ale lumii, si apoi spunem: “Ce pot face eu, individual?

Daca observati, veti vedea ca doar individul iluminat, este capabil de a realiza ceva, nu multimea, nu colectivul; si individul luminat este singurul care are o cunoastere interioara de sine, a activitatii propriei minti, derularea propriilor ganduri. A fi cu adevarat constient, nu doar de functionarea superficiala a mintii, ci si a subconstientului este inceputul autocunoasterii; si fara cunoasterea de sine exista autoamagire, iluzie si prin urmare nu poti cunoaste ce este Adevarul.

Cunoasterea de sine este inceputul intelepciunii. Aceasta autocunoastere nu poate fi obtinuta din carti, dar o poti gasi pentru tine insuti prin observarea relatiei tale zilnice cu sotia sau sotul, cu copiii tai, cu seful tau, cu soferul de autobuz. Prin constientizarea de sine in relatia ta cu un altul, vei descoperi functionarea propriei tale minti, si aceasta intelegere de sine este inceputul eliberarii din conditionari.

Daca constientizezi profund, vei descoperi ca mintea devine foarte linistita, cu adevarat tacuta. Aceasta liniste nu este linistea unei minti care este disciplinata, organizata, controlata, insa in linistea care vine prin intelegerea relatiei, mintea inceteaza a mai fi un centru de auto-interes. O astfel de minte este capabila de a urmari ceea ce se afla dincolo de ea.

Intrebare: Ati realizat Adevarul. Ne puteti spune ce este Dumnezeu?

Krishnamurti: Cum stii tu ca am realizat Adevarul? Pentru a sti ca eu am inteles si realizat aceasta, tu deasemenea trebuie sa fi inteles si realizat. Nu este doar o afirmatie inteligenta. Pentru a cunoaste ceva, trebuie sa fii acel ceva. Trebuie ca tu insuti sa fi avut acea experienta si prin urmare, a spune ca eu am realizat Adevarul, aparent este lipsit de sens. Ce conteaza daca am realizat sau nu am realizat Adevarul? Adevarul este diferit de ceea ce va spun eu? Chiar daca as fi cea mai perfecta fiinta umana, daca ceea ce spun eu nu este Adevarul de ce m-ati asculta, chiar si pe mine? Desigur, realizarea mea nu are nimic de-a face cu ceea ce spun si omul care venereaza sau se inchina unui alt om deoarece crede ca celalalt a realizat Adevarul este de fapt o venerare si inchinare unei autoritati, si prin urmare el nu poate descoperi Adevarul. Pentru a intelege ceea ce s-a realizat, si pentru a realiza tu insuti aceasta, cel care deja a realizat nu este deloc important, asa este?

Stiu ca intreaga traditie spune: “Tine-te de un om care a realizat Adevarul.” Cum poti tu sa stii ca el l-a realizat? Tot ce poti face este sa stai alaturi de el, ceea ce este extrem de greu in zilele noastre. Exista foarte putini oameni corecti si buni in adevaratul inteles al cuvantului, oameni care nu cauta ceva, care nu urmaresc ceva – oameni sinceri, dezinteresati. Cei care cauta sau urmaresc ceva sunt niste exploatatori si, prin urmare, este foarte greu pentru cineva sa gaseasca un indrumator care sa ofere o prietenie bazata pe iubire.

Noi ii idealizam pe cei care au realizat Adevarul si speram ca ne vor da si noua ceva – atitudine care da nastere unei relatii false. Cum poate omul care a realizat Adevarul sa comunice ceva, daca nu o face cu iubire? Aceasta este dificultatea noastra. In toate discutiile pe care le avem, nu ne iubim cu adevarat unii pe altii; suntem suspiciosi, banuitori. Doresti ceva de la mine: cunoastere, intelegere, realizarea sau prezenta mea; toate acestea sunt dovezi ca nu iubesti. Doresti ceva si prin urmare esti gata de a folosi orice mijloc pentru a-ti atinge scopul. Daca ne iubim cu adevarat unii pe altii, atunci comunicarea va fi imediata. Atunci nu are importanta daca tu ai realizat si eu nu, iar pe mine nu ma intereseaza daca-mi esti superior sau inferior. Deoarece inimile noastre s-au ofilit, Dumnezeu a devenit un lucru extrem de important. Doresti sa-l cunosti pe Dumnezeu deoarece cantecul din inima ta a disparut, nu-i asa? Si atunci il urmezi pe cantaret si il intrebi daca te poate invata sa canti si tu. Te poate invata tehnica, dar tehnica nu te va duce la creatie. Nu poti fi muzician doar stiind sa canti. Poti cunoaste toti pasii de dans, dar daca in inima ta nu exista creativitate, vei functiona ca un automat. Nu poti iubi daca scopul tau este doar de a obtine un rezultat. Nu exista un ideal, deoarece idealul vizeaza obtinerea unui rezultat. Frumusetea nu este un rezultat, este realitatea care exista acum si nu maine. Daca ai inima plina de iubire, vei intelege necunoscutul, vei intelege ce este Dumnezeu si nu va fi nevoie ca cineva sa ti-l explice.

Aceasta este frumusetea iubirii. Esenta ei este eternitatea. Deoarece nu stim ce este iubirea, dorim ca altcineva sau Dumnezeu sa ne-o dea. Cat de diferita ar fi aceasta lume daca am iubi cu adevarat! Am fi cu adevarat niste oameni fericiti.

Nu ar trebui sa ne cautam fericirea in lucruri, in familie, in idealuri. Ar trebui doar sa fim fericiti, iar lucrurile, oamenii si idealurile nu ne-ar mai stapani viata; sunt lucruri secundare. Pentru ca nu iubim, pentru ca nu suntem fericiti, investim in lucruri, crezand ca ele ne vor aduce fericirea; iar unul din lucrurile in care investim este Dumnezeu.

Doresti sa-ti spun ce este Adevarul? Poate fi explicat in cuvinte indescriptibilul? Poti masura ceea ce nu poate fi masurat? Poti prinde vantul in pumnul tau? Si daca o faci, ceea ce ai prins este oare vantul? Daca masori ceea ce nu poate fi masurat, este oare aceasta realitatea? Daca o formulezi, sau o traduci intr-un anumit fel, este aceasta realitatea? Desigur ca nu, deoarece in momentul in care descrii ceva ce nu poate fi descris, inceteaza de a mai fi real. In momentul in care exprimi necunoscutul prin cunoscut, el inceteaza de a mai fi cunoscut. Si totusi, acesta-i lucrul dupa care tanjim. Tot timpul dorim sa stim, deoarece atunci vom fi in stare sa continuam, atunci vom fi in stare, credem noi, sa dobandim fericirea ultima, vesnicia. Dorim sa stim deoarece nu suntem fericiti, deoarece ne luptam din greu, deoarece suntem epuizati, decazuti. Si in loc sa intelegem faptul, foarte simplu, ca suntem decazuti, marginiti, obositi, haotici, dorim sa parcurgem drumul de la cunoscut la necunoscut fara a ne da seama ca si acesta, la randul lui, va deveni cunoscut; si ca, in felul acesta, nu vom putea niciodata afla realitatea.

Prin urmare, in loc sa intrebi cine a realizat si ce a realizat, sau ce este Dumnezeu, de ce nu-ti indrepti intreaga atentie, vigilenta si luciditate catre ceea ce este? Atunci vei intalni necunoscutul sau, mai bine zis, el va veni la tine. Daca intelegi ce este cunoscutul, vei avea experienta acelei extraordinare taceri care nu este impusa, nici comandata, acel vid creator in care numai realitatea poate patrunde. Realitatea nu se poate revela cuiva care se afla in devenire – cu alte cuvinte in lupta; ea se poate revela numai aceluia care pur si simplu este, care intelege ceea ce este. Atunci vei vedea ca realitatea nu se afla departe, ca necunoscutul nu este cine stie unde; el se afla in ceea ce este. Asa cum raspunsul la o problema se afla in insasi problema respectiva, tot asa realitatea se afla in ceea ce este; daca putem intelege acest lucru, atunci vom putea cunoaste Adevarul.

Este foarte greu sa fii constient de obtuzitate, de lacomie, de reavointa, de ambitie si asa mai departe. Insusi faptul de a fi constient de ceea ce este inseamna Adevarul. Adevarul este cel care elibereaza si nu straduinta de a fi liber. Realitatea nu este departe, noi suntem cei care o plasam departe, pentru ca incercam sa o folosim ca pe un mijloc de permanentizare a eu-lui. Ea este aici, acum, in clipa aceasta. Eternul, sau ceea ce este fara timp, exista acum, iar “acum” nu poate fi inteles de un om prins in plasa timpului. Pentru a ne elibera gandirea de timp se impune o actiune sustinuta, dar mintea este lenesa, este inceata si, in consecinta, creeaza alte obstacole. Lucrul acesta este posibil numai printr-o meditatie autentica; prin aceasta inteleg o actiune totala, nu o actiune continua. Iar actiunea totala poate fi inteleasa numai cand mintea patrunde in profunzimea procesului de continuitate care este memoria – nu memoria faptica, ci memoria psihologica. Atata vreme cat functioneaza aceasta memorie, mintea nu poate intelege ceea ce este. Numai printr-o receptivitate a intregii noastre fiinte, nu numai a mintii – in acelasi timp pasiva si vigilenta – vom putea intelege importanta si semnificatia unei solutii de continuitate, a unei incheieri. Numai ea poate declansa un proces de reinnoire, in vreme ce continuitatea duce la moarte si descompunere.

Ideile nu pot aduce transformarea in lume. Ideile produc doar idei suplimentare in opozitie sau in concordanta, care creeaza inevitabil grupuri separate si aduc doar conflict si nefericire. Ideile nu pot transforma fundamental omul. Ele pot afecta viata lui superficiala, pot modifica actiunile si relatiile sale exterioare, dar ideile nu pot transforma radical fiinta umana. Omul le accepta sau li se opune si prin urmare, se izoleaza, se separa – ceea ce creeaza in continuare doar antagonism si confruntare. Doar starea de a fi poate aduce transformarea fundamentala. Aceasta stare de a fi nu este o idee sau o simpla formula, in aceasta stare intreaga gandire, toate ideile inceteaza.

Mintea nu poate rezolva problemele noastre omenesti. Mintea poate inventa teorii, sisteme, idei; poate introduce diferite modele de actiune, poate organiza existenta, poate inventa si formula. Ea nu poate rezolva problema umana, deoarece mintea in sine este problema si nu problema pe care ea o proiecteaza inafara ei. Mintea in sine a devenit problema, si inventiile sale complica si mai mult viata, aducand conflict si nefericire. Substituirea unei idei cu o alta sau schimbarea ideilor nu transforma ganditorul.

Deci ganditorul insusi a devenit problema. Gandirea se poate modifica, schimba; dar ganditorul ramane inafara acestui proces. Ganditorul este gandirea. Ei nu sunt separati, sunt un fenomen comun si nu procese separate. Ganditorul, prin manipulare, prin modificare, schimba gandirea in functie de circumstante protejandu-se pe sine prin aceasta actiune. Imaginea ramane; si doar cadrul este schimbat, insa imaginea este problema, si nu cadrul. Gandirea nu este problema ci ganditorul. Aceasta actiune de modificare, schimbare a gandirii sale, este o inselaciune desteapta din partea ganditorului, care-l conduce la iluzie, spre nesfarsite neintelegeri si conflict. Deci, doar atunci cand ganditorul inceteaza a mai fi, si ramane doar starea de a fi se poate produce transformarea radicala.

Este important sa intelegem acest lucru – ca ideile nu pot transforma omul; modificarea gandurilor nu poate aduce o revolutie radicala. Revolutia radicala exista doar atunci cand ganditorul ajunge la final. Cand aveti momente creative, un sentiment de bucurie si frumusete? Numai atunci cand ganditorul este absent, atunci procesul de gandire ia sfarsit. Atunci, in intervalul dintre doua ganduri, exista bucuria creatoare si este singura care duce la transformare.

Cum sa punem capat ganditorului va fi urmatoarea noastra intrebare, si aceasta intrebare este total eronata. Pentru ca este inca ganditorul care pune aceasta intrebare, astfel asigurandu-si continuitatea. Numai atunci cand ganditorul este constient de activitatile sale – doar atunci ganditorul ajunge la capat. In momente de mare frumusete sau in momente de mare tristete, ganditorul este temporar anihilat si atunci exista acel extraordinar sentiment de fericire infinita si extaz. Acesta este un moment creativ care aduce o revolutie de durata. Aceasta este starea de a fi, in care nu exista ganditorul, care aduce reinnoirea. In aceasta tacere, atunci cand ganditorul este absent, se intra in realitatea de a fi.

Interlocutorul: Se poate o iubire adevarata fara un om iubitor? Poate un om, fara dragoste, iubi Adevarul? Ce este pe primul loc?

Krishnamurti: Iubirea este pe primul loc. Pentru a iubi Adevarul, trebuie sa cunosti Adevarul. Pentru a cunoaste Adevarul trebuie sa negi ceea ce nu este. Ceea ce este cunoscut nu este Adevarul. Ceea ce se stie este deja inchis in timp si inceteaza sa mai fie Adevar. Adevarul este o miscare eterna si nu poate fi masurata in cuvinte sau in timp. Nu poate fi tinut in palma. Nu poti iubi ceva ce nu cunosti. Dar Adevarul nu poate fi gasit in carti, in imagini, in temple. El poate fi gasit in actiune, in viata.

Cautarea intensa a necunoscutului este in sine iubire, si nu puteti cauta necunoscutul departe de relatie. Nu puteti cauta realitatea, sau ceea ce este, separat, in izolare. Ea vine doar in relatie, doar atunci cand exista o relatie corecta intre oameni. Deci, iubirea omului este cautarea realitatii. Doar in relatie incep sa ma cunosc.

Relatia este oglinda in care ma descopar pe mine insumi, nu sinele meu mai mare ci intregul proces, totalitatea sinelui meu. Sinele superior si sinele inferior sunt inca in domeniul mintii. Fara intelegerea mintii ganditorul nu poate trece dincolo de gandire pentru a fi deschis fata de realitate. Deci, a ma intelege pe mine insumi este inceputul vietii. Nu stiu cum sa te iubesc – tu in relatie cu mine ajungi sa existi. Cum pot cauta realitatea si prin urmare dragostea adevarata? Eu nu pot exista fara tine. Eu nu pot fi separat. In relatia noastra, dintre mine si tine, am inceput sa ma cunosc, si intelegerea mea de sine este inceputul intelepciunii.

Cautarea realitatii este iubirea in relatie. Pentru a iubi, trebuie sa te cunosti; trebuie sa fii receptiv la toate starile tale de spirit, schimbarile, si nu prins cu totul, captiv in propriile ambitii, preocupari si dorinte. Fara tine nu pot exista. Daca eu nu inteleg aceasta relatie, cum poate exista iubirea? Fara iubire, nu exista cautare.

Pentru a rosti Adevarul trebuie sa iubesti Adevarul, trebuie sa cunosti Adevarul. Cunoasteti Adevarul? Stiti ce este realitatea? Stiti ce este Dumnezeu? Sa stii inseamna a aseza in memorie. Ceea ce este cunoscut este in domeniul timpului, si asa nu mai este Adevar. Cum poate o inima uscata cunoaste Adevarul? Nu poate.

Adevarul nu este ceva indepartat. Este aproape, dar noi nu stim cum sa-l cautam. Pentru a fi liber, trebuie sa intelegi nu doar relatiile cu oamenii ci si cu natura, cu ideile. Trebuie sa fii deschis comuniunii; nu trebuie sa existe un proces de izolare, de retinere. Pentru a intelege trebuie sa existe iubire, si fara iubire nu poate exista intelegerea.

Deci nu omul sau Adevarul se afla pe primul loc, ci iubirea. Ea vine in fiinta doar prin intelegerea relatiei. Adevarul nu poate fi chemat. El trebuie sa vina la tine. Cautarea Adevarului este negarea a ceea ce Adevarul nu este. Acesta vine in fiinta ta atunci cand esti complet deschis, cand nu mai ai nici o bariera, atunci cand mintea nu mai creeaza. Acesta vine in fiinta atunci cand mintea este linistita. Aceasta liniste nu este produsa prin constrangere, repetitie sau concentrare. Inducerea linistii este cautarea unei recompense si Adevarul nu este o recompensa. Cand exista cautarea unei recompense si evitarea durerii, nu exista Adevar.

Interlocutorul: Nu puteti construi o lume noua in modul in care o faceti acum. Este evident ca metoda prin care cativa discipoli sunt laborios pregatiti nu va produce nici o schimbare pentru omenire. Fara indoiala, va lasa urme precum Krishna, Hristos, Buddha, Mahomed si Gandhiji. Dar ei nu au schimbat lumea; si nici tu, daca nu vei descoperi un mod cu totul nou de abordare a problemei.

Krishnamurti: Cativa s-au eliberat de confuzie, conflict si durere, dar marea majoritate sunt prinsi in plasa timpului si a suferintei. Oare este posibil pentru oricine sa sparga aceasta plasa si sa fie liber? Daca ei nu au libertatea, atunci valul distrugerii si haosul vor cuprinde intotdeauna viata. Cel care intreaba spune ca invatatorii din trecut nu i-au dus pe majoritatea oamenilor in libertate. Din moment ce acestia nu sunt liberi, valul distrugerii si valul vietii sunt mereu impreuna. Interlocutorul vrea sa stie daca exista un mod cu totul nou de a aborda aceasta problema.

Valul nefericirii este mai puternic decat valul fericirii; si daca fiecare nu se trezeste, atunci valul distrugerii va fi mai puternic, si asa omul este condamnat la durere si lupta. Aceasta este problema: este posibil ca fiecare sa iasa din aceasta plasa a conflictului si durerii, din aceasta plasa a timpului? Puteti voi, care sunteti aici, sa va eliberati imediat de suferinta, de durere? Daca puteti, veti fi capabili sa il ajutati pe altul sa se transforme imediat. Daca crezi ca vei deveni liber de durere, atunci nu vei fi niciodata liber, devenind o parte a acestui val distrugator. Fiecare intelege acum sau niciodata. Acum, este mereu in prezent, si in prezent nu exista timp. Prezentul este deasemenea maine. Amanarea din acum pana maine nu este prezent; este chemarea valului distrugerii.

Atata timp cat gandesti a deveni sau a fi ceva de maine, atunci creezi procesul de conflict si durere. Confuzia exista deoarece gandesti in termenii devenirii. Poate aceasta devenire lua sfarsit? Doar atunci poate exista o transformare radicala. Devenirea este un proces al timpului si – a fi – este liber de timp. Cand exista un proces psihologic al timpului, trebuie sa existe deasemenea valul distrugerii si al nefericirii. Transformarea poate exista doar in a fi si nu in devenire. Doar prin sfarsit, exista reinnoirea si nu prin continuitate. Deci poate fiecare dintre noi sa inceteze a gandi procesul devenirii? Eu spun ca se poate face. Poti sa o faci doar atunci cand exista un interes profund, atunci cand procesul gandirii inceteaza in totalitate.

Ganditorul este cel care se straduieste mereu sa devina. El este creatorul timpului. Procesul devenirii ia sfarsit doar atunci cand ganditorul inceteaza a mai exista. Doar atunci cand veti oferi mintii si inimii posibilitatea intelegerii integrale, atunci Adevarul singur vine in fiinta ta – singurul care te elibereaza de durere. Numai atunci va exista o transformare radicala. Puteti incepe sa mergeti pe malul unui rau din orice punct. Raul devenirii este distrugere si durere. Raul devenirii se opreste atunci cand ati inteles procesul timpului. Dar, pentru a intelege, trebuie sa va eliberati inima si mintea.

Interlocutorul: Cand te ascult, totul pare a fi clar si nou. Acasa reapar vechile si plictisitoarele nelinisti. Ce este in neregula cu mine?

Krishnamurti: Existenta este provocare si reactie. Provocarea este mereu noua si raspunsul intotdeauna vechi. M-ai intalnit ieri, dar de ieri m-am schimbat; ai imaginea mea de ieri; deci “eu” sunt deja invechit. Tu ma intalnesti din nou. Ai doar imaginea mea de ieri. Deci, raspunsul tau la provocare este mereu conditionat. In timp ce ma asculti, uiti temporar toate nelinistile, toate conflictele si durerile tale. Asculti in liniste, incercand sa intelegi. Dar, cand vei pleca de aici, esti inapoi in vechiul tipar de viata sau de actiune. Noul este intotdeauna absorbit in vechi – vechile obiceiuri, traditii, amintiri si idei.

Deci, problema este cum sa eliberam gandirea de vechi, de ieri, astfel incat sa traim continuu in nou. De ce nu intalnim iar noul in fiecare minut? De ce vechiul absoarbe noul si il modifica? Oare nu pentru ca ganditorul este intotdeauna vechi? Nu este gandirea ta intemeiata pe trecut? Atunci cand aceasta intalneste noul, trecutul intalneste prezentul, “acum-ul”. Experienta de ieri, memoria care este moarta, intalneste noul care este viu. Deci, cum se poate auto-elibera mintea, ca si ganditor? Cum poate acumularea psihologica ajunge la capat? Fara eliberarea de reziduule experientei, nu poate exista nici o reintalnire a noului. A elibera procesul de gandire, care este ieri, este dificil, pentru ca credintele, traditia si educatia sunt un proces de imitare, edificarea unei acumulari a memoriei. Aceasta memorie raspunde in mod constant. Acest raspuns il numim gandire. Deci gandirea nu poate intalni noul. Gandirea este rezultatul experientei incomplete. Doar atunci cand experienta este finalizata, fara a lasa nici un semn – doar atunci gandirea ca raspuns al memoriei inceteaza.

Iubirea nu este memorie. Iubirea nu este un proces al gandirii. Este starea de a fi. Iubirea este vesnic noua. Pentru a aduce o revolutie in gandire si sentiment, fiecare gand si sentiment trebuie considerat de la moment la moment. Orice reactie trebuie sa fie pe deplin inteleasa, nu analizata ocazional si apoi data deoparte. Libertatea fata de acumularea memoriei exista doar atunci cand fiecare sentiment si gand este simtit si gandit complet, pana la final. In acest final nu exista reinnoire. Exista un interval intre acest final si aparitia altui gand. In acest spatiu de tacere se naste creativitatea. Daca vei experimenta cu gandirea si sentimentele tale, vei descoperi caracterul practic al acestora in viata ta zilnica. Vei descoperi pentru tine insuti acest interval creativ, care nu este nici teorie nici religieeste experienta directa. Daca te agati de experienta, aceasta inceteaza a mai fi noua, eterna. Aceasta creativitate este fericirea.

Un om fericit nu este interesat daca este bogat sau sarac, carei caste sau tari ii apartine. El nu are lideri, nici temple si nici dumnezei ai fagaduintei sau ai fricii, asa ca el traieste in pace si nu provoaca dusmanie. Tu nu esti creativ in sensul explicat deja de mine, esti anti-social la diferite nivele a constiintei tale, astfel incat dai nastere la confuzie, conflicte si antagonism. Pentru a fi practic si eficient in relatiile tale, trebuie sa fii fericit. Nu poate exista fericire daca nu exista sfarsit. Nu poate exista fericire in continuitate, in devenire. In acest sfarsit exista o renastere, o noutate, o bucurie, un extaz. In devenire exista degradare, conflict si durere.

Interlocutorul: Niciodata nu-l mentionezi pe Dumnezeu. El nu face parte din invatatura ta?

Krishnamurti: Tu vorbesti foarte mult despre Dumnezeu, nu? Cartile tale sunt pline cu el, ati construit biserici si temple pentru a face ceremonii, ritualuri. Aceasta cautare a lui Dumnezeu indica superficialitate in cautare. Desi repeti cuvantul lui Dumnezeu, faptele tale nu sunt evlavioase, asa este? Desi te inchini lui Dumnezeu, metodele tale sunt fara Dumnezeu. Desi vorbiti despre Dumnezeu, ii exploatati pe altii; cu cat deveniti mai bogati, construiti mai multe temple. Deci, sunteti familiarizati cu cuvantul Dumnezeu. Dar cuvantul nu este Dumnezeu, cuvantul nu este ceva.

Pentru a gasi realitatea, intreaga verbalizare a mintii trebuie sa inceteze. Imaginea realitatii trebuie sa inceteze a mai fi realizata. Pentru a exista realitatea, imaginea si templul trebuie sa inceteze a mai exista. Pentru a se naste necunoscutul, mintea trebuie sa dea deoparte continutul sau, ceea ce este cunoscut. Pentru a-l urma pe Dumnezeu, trebuie sa-l cunosti pe Dumnezeu. A sti ceea ce urmezi nu este cunoasterea lui Dumnezeu. Reactia care te indeamna sa-l urmezi este nascuta din memorie, asa ca ceea ce cauti este deja creat. Ceea ce este creeat nu este etern, este un produs al mintii. Daca nu ar fi existat carti, daca nu ar fi fost guru-si, nici ritualuri si alte forme de evadare, tot ceea ce ai cunoaste ar fi durerea si o licarire de fericire ocazionala. Atunci ai dori sa descoperi cauza durerii si nu ai incerca sa scapi, sa evadezi prin iluzii fanteziste. Puteti inventa zei si alte lucruri, dar daca intr-adevar doriti sa cunoasteti intregul proces al suferintei, atunci nu veti evada, nu veti fi dependenti, atunci va veti confrunta cu ceea ce este. Numai atunci veti descoperi ce este realitatea.

Un om aflat in suferinta nu poate gasi realitatea. Trebuie sa te eliberezi de durere pentru a o gasi. Ceea ce este necunoscut, nu poate fi gandit. Tot ceea ce gandesti este deja cunoscut. Poti gandi doar cunoscutul. Gandirea se misca doar de la cunoscut la cunoscut, de la ceva sigur spre altceva care este sigur, dar ceea ce este cunoscut, nu este Adevarul.

Deci cand te gandesti la Dumnezeu, te gandesti la ceea ce este cunoscut, la ceea ce este in plasa timpului. Adevarul poate veni doar atunci cand mintea inceteaza a creea, atunci cand mintea este tacuta. Aceasta tacere nu este produsa prin constrangere, disciplina sau auto-iluzionare. Exista liniste doar atunci cand toate problemele au incetat, precum lacul care devine linistit atunci cand briza s-a oprit. Deci, mintea devine linistita atunci cand agitatorul, ganditorul, nu mai exista. Pentru ca acesta sa ajunga la capat, toate gandurile pe care acesta le produce trebuie duse la final. Este zadarnic sa se ridice o bariera impotriva gandirii. Fiecare gand trebuie simtit si inteles. Cand mintea este tacuta, realitatea, indescriptibilul, se naste in fiinta. Nu-l poti invita. Pentru a-l invita, trebuie sa-l cunosti, si ceea ce este cunoscut, nu este real. Mintea trebuie sa fie simpla, neimpovarata de idei si credinte. Pentru a intra in “a fi”, in realitate, n-o cauta, doar intelege cauzele care agita mintea si inima. Atunci cand creatorul problemelor inceteaza a mai fi, atunci exista linistea. In aceasta liniste, vine adevarata binecuvantare.