site
	stats

Jiddu Krishnamurti – Despre reincarnare

krishnamurti_moartea si reincarnarea_003

Întrebare: Credeți în reîncarnare și karma?

Krishnamurti: Acum cred că veți reveni la locurile voastre și vă veți simți confortabil. Ce vrei să spui prin ”a crede”, și de ce dorești să crezi? Este credința necesară pentru a afla adevărul? Pentru a afla ce este adevărul, trebuie să vă apropiați din nou de viață, trebuie să aveți capacitatea de a vedea lucrurile din nou, dar mintea care este ancorată în credință este în mod evident incapabilă să descopere noul.

Deci, înainte de a putea descoperi dacă există sau nu reîncarnare, trebuie să aflați dacă mintea voastră este eliberată de credințe. Cei mai mulți dintre noi au credințe, deoarece este comod, deoarece sunt satisfăcuți; găsesc o mare speranță în asta. Este ca și cum ai lua droguri sau narcotice pentru a avea senzația de pace. O astfel de credință este o proiecție a propriei dorințe. Deci, pentru a afla adevărul cu privire la orice chestiune, evident trebuie să te eliberezi de orice ipoteze, de credințe, de orice concluzie – indiferent că sunt ale lui Buddha, Hristos, ale tale sau ale bunicii tale.

Trebuie să abordezi noul, și doar atunci vei fi capabil să descoperi ce este adevărul. Credința este un obstacol în calea realității, care este ceva foarte greu de acceptat pentru majoritatea dintre noi. Noi nu căutăm realitatea, căutăm satisfacția, iar credința ne dă satisfacție, ne împacă. Deci, în esență căutăm satisfacția. O evadare din problemă, din durere și suferință. Prin urmare, în realitate nu căutăm adevărul. Pentru a descoperi adevărul trebuie să existe o directă confruntare cu durerea, cu plăcerea și suferința, dar nu printr-un ecran al credinței. Deci, în mod similar, haideți să vedem ce înțelegeți prin reîncarnare – adevărul despre aceasta, nu ceea ce îți place să crezi, sau ceea ce a spus cineva sau ceea ce ți-a spus învățătorul tău.

Cu siguranță acesta este adevărul care eliberează, nu concluzia sau propria ta părere. Acum, la ce te referi prin reîncarnare? Să te reîncarnezi spre a renaște – ce vrei să spui prin asta? Ce anume de fapt se naște din nou? – nu ceea ce crezi sau nu crezi. Vă rog să dați totul deoparte, toate acestea sunt imature. Haideți să aflăm ce anume revine din nou, sau se reîncarnează. Pentru a descoperi asta, mai întâi trebuie să cauți ce ești tu. Când spui ”mă voi naște” trebuie să știi ce anume este acest ”eu”. Aceasta este problema, nu-i așa? Eu nu mă eschivez. Să nu credeți că aceasta este o mișcare inteligentă a mea. Veți vedea în mod clar problema, pe măsură ce vom continua s-o explorăm. Spui ”voi renaște”. Ce este acest ”eu” care va renaște? Este acesta o entitate spirituală, este acest ”eu” ceva continuu, este ceva independent de memorie, de experiență, de cunoaștere? Acest ”eu” este o entitate spirituală sau este doar un proces al gândirii. Sau este ceva în afara timpului, ceea ce noi numim spiritual, nemăsurabil în termenii timpului, sau este în domeniul timpului, în sfera memoriei, a gândirii. Acesta nu poate fi altceva. Haideți să descoperim dacă este dincolo de timp. Sper că urmăriți toate acestea. Să aflăm dacă ”eu-l” este în esență ceva spiritual. Acum, prin ”spiritual” ne referim, nu-i așa, la ceva care nu poate fi condiționat, ceva care nu este o proiecție a minții umane, ceva care nu se află în sfera gândirii, ceva ce nu moare. Atunci când vorbim de o entitate spirituală, noi înțelegem ceva care evident nu se află în domeniul minții. Acum, este ”eu-l” o astfel de entitate spirituală? Dacă este o entitate spirituală, ea trebuie să fie în afara timpului, prin urmare nu poate renaște sau continua. Nu putem gândi cu privire la el deoarece gândirea vine din timp, gândirea este trecut, ea este o mișcare continuă, o reacție la trecut; deci gândirea este în esență un produs al timpului. Dacă gândirea poate gândi cu privire la ”eu”, atunci acesta este parte a timpului, de aceea acest ”eu” nu este liber de timp, prin urmare nu este spiritual – ceea ce este evident.

Deci ”eu-l” este un proces al gândirii; și vrei să știi dacă acest proces al gândirii, continuând dincolo de corpul fizic, se naște din nou, se reîncarnează într-o formă fizică. Acum să mergem mai departe. Ce continuă – poate fi găsit vreodată, cu adevărat, ceea ce este incomensurabil și dincolo de timp? Noi urmărim să descoperim adevărul, nu să facem un schimb de opinii. Acest ”eu”, această entitate a procesului de gândire se poate reînnoi vreodată? Dacă nu se poate, atunci trebuie să existe un sfârșit al gândirii. Nimic din ceea ce continuă nu este prin natura sa distructiv. Ceea ce are continuitate nu se poate reînnoi. Atâta timp cât gândirea continuă prin memorie, prin dorință, prin experiență, ea nu se poate reînnoi; prin urmare ceea ce continuă nu poate cunoaște realitatea, adevărul. Puteți renaște de o mie de ori, dar niciodată nu veți putea cunoaște realitatea; doar ceea ce moare, ceea ce ajunge la final se poate reînnoi.

Cealaltă parte a întrebării este dacă eu cred în karma. Ce vrei să spui prin cuvântul karma? A face, a acționa, a fi. Să încercăm să aflăm, în pofida poveștilor. Karma implică, nu-i așa, cauza și efectul – acțiunea bazată pe o cauză, produce un anumit efect; acțiunea născută din condiționare, care produce rezultate ulterioare. Deci, karma implică cauza și efectul. Iar cauza și efectul sunt statice, sunt ele vreodată fixe? Devenirea nu afectează de asemenea cauza? Deci, nu există nici o cauză fixă, nici un efect fix. Astăzi este rezultatul lui ieri, nu-i așa? Astăzi este rezultatul lui ieri, atât cronologic cât și psihologic, iar astăzi este cauza pentru mâine. Deci, cauza este efectul, iar efectul devine cauză – este o mișcare continuă, nu există nici o cauză sau un efect fix. Dacă ar exista o cauză fixă și un efect fix, ar exista specializare, și moartea nu reprezintă specializarea? Orice specie care se specializează, în mod evident ajunge la final, dispare. Măreția omului este că el nu se poate specializa. S-ar putea specializa din punct de vedere tehnic, dar structural nu se poate specializa. Sămânța de ghindă, de exemplu, este specializată – nu poate fi nimic altceva, doar ceea ce este. Dar ființa umană nu are un sfârșit total. Există posibilitatea de constantă reînnoire; ea nu este limitată de specializare. Atâta timp cât vom privi cauza, ca fundal al condiționării, fără legătură cu efectul, trebuie să existe conflict între gândire și fundal. Deci, problema este mult mai complexă decât dacă crezi sau nu în reîncarnare, deoarece întrebarea este cum să acționezi, nu dacă crezi în reîncarnare și karma. Asta este absolut irelevant. Acțiunea ta este doar rezultatul unor cauze oarecare și această acțiune modifică acțiunile viitoare – prin urmare există scăpare din condiționare.

Deci, pentru a pune altfel această problemă, poate o acțiune aduce vreodată eliberarea din acest lanț al cauzei și efectului? Am făcut ceva în trecut; am avut o experiență, ceea ce în mod evident condiționează reacția mea de astăzi, și reacția mea de astăzi mă condiționează mâine. Acesta este întregul proces al karma-ei, cauza și efectul, și evident, deși temporar poate crea plăcere, acest proces al cauzei și efectului în cele din urmă duce la durere și suferință. Aceasta este esența reală a problemei. Poate gândirea să fie liberă? Gândirea, acțiunea care este liberă, nu produce suferință, nu aduce condiționare. Acesta este punctul vital al întregii probleme.

Deci, poate exista acțiune fără nici o legătură cu trecutul? Poate exista acțiune care să nu se bazeze pe o idee? Ideea este continuarea lui ieri într-o formă modificată, și care va continua, condiționându-l pe mâine, ceea ce înseamnă că acțiunea bazată pe idee niciodată nu poate fi liberă. Atâta timp cât acțiunea se bazează pe idee, ea va produce inevitabil conflicte. Poate exista acțiune fără legătură cu trecutul? Poate exista acțiune fără povara experienței, a cunoștințelor de ieri? Atâta timp cât acțiunea este rezultatul trecutului, ea nu poate fi niciodată liberă, și doar în libertate poți descoperi ce este adevărat. Când mintea nu este liberă, ea nu poate acționa; ea poate doar reacționa, iar reacția este la baza acțiunii noastre. Acțiunea noastră nu este o acțiune ci doar continuarea reacției deoarece aceasta este rezultatul memoriei, al experienței, răspunsul trecutului.

Deci, întrebarea este, poate mintea să se elibereze de condiționarea sa? Cu siguranță, aceasta implică această chestiune a karma-ei și reînacarnării. Atâta timp cât există o continuitate a gândirii, acțiunea trebuie să fie limitată și o astfel de acțiune creează opoziție, conflict și karma – răspunsul trecutului coroborat cu prezentul, creează  o continuitate modificată. Deci, o minte care are continuitate, care se bazează pe continuitate – poate o asemenea minte să fie liberă? Dacă nu poate fi liberă, este posibil ca această continuitate să înceteze? Aceasta este o problemă foarte importantă. Pentru a descoperi dacă mintea se poate elibera vreodată de fundalul condiționărilor, presupune o extraordinară investigație. Nu se bazează mintea pe acest fundal? Nu este gândirea întemeiată pe trecut? Deci, se poate elibera gândirea vreodată de trecut? Putem face ca întreaga gândire să ajungă la sfârșit – dar, evident, nu prin constrângere, nu prin efort, nu prin diverse forme de disciplină, de control sau de suprimare. Ca observator, să vedem adevărul a ceea ce înseamnă ca gândirea să ajungă la final, să înceteze. Văzând adevărul, semnificația acestuia, falsa reacție este eliminată. Asta este ceea ce încercăm să facem răspunzând la această întrebare.

Atunci când acțiunea nu se bazează pe o idee sau pe trecut, atunci mintea este liniștită, absolut tăcută. În această tăcere acțiunea este liberă de idee. Dar doriți un răspuns la întrebarea dumneavostră: dacă eu cred sau nu în reîncarnare. Știi, te face mai înțelept dacă spun că eu cred sau nu cred în ea? Cred că ești confuz în această privință. A fi satisfăcut prin cuvinte și explicații indică o minte meschină, o minte stupidă.

Examinează întregul proces al sinelui. Această examinare poate avea loc doar în relație; și pentru a descoperi adevărul în orice relație trebuie să existe o stare constantă de vigilență pasivă. Aceasta vă va revela adevărul și nu veți avea nevoie de nici o confirmare de la nimeni. Atâta timp cât gândirea continuă, nu poate exista realitate; atâta timp cât gândirea continuă ca în trecut, va exista confuzie și conflict. Doar atunci când mintea rămâne într-o stare de vigilență pasivă este posibil ca adevărul să fie cunoscut.

Întrebare: Vă rog să faceți o afirmație clară cu privire la non-existența reîncarnării, deoarece s-au acumulat tot mai multe ”dovezi științifice” care dovedesc că reîncarnarea este o realitate. Sunt îngrijorat deoarece văd un număr mare de oameni care se folosesc de aceste dovezi pentru a-și consolida și mai mult credința pe care deja o au și care le permite o evadare din problema vieții și a morții. Nu este responsabilitatea dumneavoastră să vă exprimați părerea clar, direct și inechivoc în această privință, mai degrabă decât a ocoli acest aspect?

Krishnamurti: Vom fi foarte exacți. Ideea reîncarnării a existat cu mult înaintea creștinismului. Este răspândită în India și probabil în aproape toată lumea asiatică. Mai întâi: ce este încarnarea; nu doar încarnarea prezentă ci reîncarnarea din nou și din nou? În al doilea rând: ideea că există dovezi științifice care susțin că reîncarnarea este adevărată, determinând oamenii să scape de problemele lor, aceasta este ceea ce îl îngrijorează pe cel care pune această întrebare.

Chiar este el preocupat că oamenii evadează astfel? Ei pot evada de asemenea prin fotbal sau mergând la biserică. Dați deoparte toată această îngrijorare cu privire la ce fac alți oameni. Sunteți cu adevărat preocupat de această realitate, de adevărul cu privire la reîncarnare, și doriți un răspuns clar de la vorbitor.

Ce anume se întrupează, se încarnează, renaște? Ce anume trăiește în acest moment, acum, stând aici? Ce anume se petrece acum, cu cel care este încarnat? Și când cineva pleacă de aici, ce se petrece de fapt? Efectiv, în viața noastră zilnică, care este o mișcare a vieții, a încarnării – luptele sale, poftele sale, lăcomiile, invidiile, atașamentele – toate acestea? Toate acestea se vor reîncarna în viața următoare?

Acum, cei care cred în reîncarnare cred că vor renaște cu tot ceea ce ei au în prezent – probabil modificat – și așa vor continua viață după viață. Niciodată, credința nu este vie. Dar să presupunem că această credință este foarte vie, atunci ceea ce este acum conteză mult mai mult decât ce va fi într-o viață viitoare.

În Orient există cuvântul ”karma”, care înseamnă acțiunea în viața prezentă; acum, cu toată mizeria, confuzia, furia, gelozia, ura, violența, care pot fi modificate acum, totuși sunt lăsate pentru viața viitoare. Deci, există dovezi de reamintire a unor lucruri din trecut, dintr-o viață anterioară. Această amintire este acumulată de ”eu”, ”ego-ul”, personalitatea. Acest pachet, modificat, purificat, cizelat, puțin șlefuit, trece spre viața următoare. Deci, nu se pune problema dacă există reîncarnare (eu sunt foarte sigur în această privință, vă rog) ci că există încarnarea prezentă; și mult mai important decât reîncarnarea este sfârșitul dezordinii de acum, a conflictului prezent. Atunci ceva cu totul diferit va merge mai departe.

Fiind nefericiți, nemulțumiți, îndurerați spunem: ”Sper că în viața viitoare va fi mai bine”. Această speranță în viața următoare este amânarea realității cu care ne confruntăm acum. Vorbitorul a discutat cu cei care cred și au conferențiat și scris la nesfârșit despre reîncarnare. Asta face parte din jocul lor. Eu spun: ”În regulă, domnilor, credeți total în aceasta. Dar dacă credeți, ceea ce faceți în prezent contează.” Dar ei nu sunt interesați de ceea ce fac acum, ei sunt interesați de viitor. Eu nu spun că: ”Eu cred și-mi voi schimba complet viața încât nu va exista nici un viitor.” Nu, și la sfârșit ei spun că am eludat această întrebare specială; voi sunteți cei care o eludați, care evadați din ea.

Am spus că viața prezentă este foarte importantă, dacă o înțelegeți și treceți prin ea cu toată complexitatea și zbuciumul ei – încheind-o și nu mergând mai departe cu aceasta. Atunci veți intra într-o lume total diferită. Cred că este clar, nu-i așa? Eu nu ascund nimic. Mă puteți întreba: ”Crezi în reîncarnare?” Corect? Eu nu cred în nimic. Nu este o evaziune, nu am nici o credință și asta nu înseamnă că eu sunt ateu sau că sunt un păcătos. Intră în această problemă și vezi ce înseamnă. Asta înseamnă că mintea este eliberată de toate complicațiile și obstacolele credințelor.

În literatura Indiei antice există o poveste despre moarte și încarnare. Pentru un brahman, unul dintre cele mai vechi obiceiuri și legi este ca după acumularea bogățiilor lumești timp de cinci ani, el trebuie să renunțe la tot și să înceapă din nou. Un brahman oarecare avea un fiu și acesta spune ”Tu dai toate acestea diverselor persoane îndepărtate, dar mie ce ai de gând să-mi dai; ce ai să-mi lași mie?” Tatăl a spus ”Pleacă de aici, nu mă interesează”. Dar fiul revine de mai multe ori și tatăl se înfurie și spune ”Am de gând să te trimit la moarte” – și fiind un brahman el trebuia să-și țină cuvântul dat. Deci îl trimite la moarte. Mergând spre moarte fiul merge pe la diverși învățători și constată că unii spun că există reîncarnare iar alții spun că nu există. El își continuă căutarea și în cele din urmă ajunge la casa morții. Când ajunge, moartea nu era acolo. (O superbă implicație, dacă o pătrunzi). Moartea nu era acolo. Fiul așteaptă trei zile. În a patra zi, apare moartea și își cere scuze. Ea își ceru scuze deoarece fiul era un brahman și spune: ”Îmi pare rău că te-am lăsat să aștepți în regatul meu, îți voi îndeplini trei dorințe. Poți fi un mare rege, poți avea cea mai mare avere sau poți fi nemuritor.” Fiul spune: ”Am fost pe la mulți învățători, dar toți afimă lucruri diferite. Ce părere ai despre moarte și ce se întâmplă după aceea?” Moartea spune: ”Aș vrea să am elevi ca tine; nu preocupați de orice altceva în afară de asta”. Așa că, ea începe să-i spună despre adevăr, despre starea vieții în care nu există timp.

*******

Întrebare: Care sunt opiniile tale despre implicațiile credinței în reîncarnare?

Krishnamurti: Din nou, acesta este un subiect vast. Din nou, prin intermediul auto-descoperirii, vom examina această problemă; nu pentru a răspunde cu da sau nu, ci ca un mijloc de a ne înțelege pe noi înșine. Există atât de multe de spus și trebuie să fiu scurt. Eu vă pot da doar unele sugestii, pot sublinia anumite aspecte, nu pot acoperi întreaga problemă, deoarece este imensă. Nu știu dacă o vedeți la fel ca mine.

Mai întâi de toate, să dăm deoparte toate răspunsurile superficiale și reacțiile la această întrebare, dintre care unul este acela că o persoană care își folosește timpul în mod util, nu își pune întrebări cu privire la reîncarnare și viața de după moarte. Unei astfel de persoane nu îi este teamă de a acționa cum vrea, cum îi place și de altfel este atât de stupidă încât nu simte nici o responsabilitate pentru acțiunile sale. Până la urmă, dacă ar trebui să plătiți pentru acțiunile voastre, ați deveni foarte atenți. Dacă în lumea afacerilor o greșeală te face să pierzi, chiar dacă puțin sau mult, vei fi foarte atent. Deci, frica este folosită ca mijloc pentru a controla omul; este ceea ce fac religiile, ceea ce face societatea prin codul său de moralitate. Pentru moment nu suntem preocupați de acest aspect al problemei. Noi nu suntem preocupați de credință, deoarece credința pentru cineva care caută adevărul nu are nici o semnificație, chiar dacă credința poate oferi securitate, un refugiu, raiul. Un om care caută adevărul trebuie să călătorească prin mări neexplorate, fără a avea porturi, adăpost, el trebuie să meargă spre a explora. Deci putem da deoparte și acest aspect al problemei.

Această problemă implică două lucruri: continuitatea și cauza și efectul. În ceea ce privește continuitatea, trebuie să analizăm dacă în noi există o esență spirituală care să continue. Acum, haideți să examinăm această idee. Mai întâi, în cărți se spune – și voi de asemenea susțineți – că există o structură spirituală care continuă după moarte. Vă rog să nu fiți defensivi; vreau să aflu adevărul despre asta. Acceaptarea unei autorități înseamnă oprirea întregului proces de gândire. Deci, noi nu intenționăm să acceptăm ceea ce spun cărțile sacre și nici ceea ce simțim, deoarece tot ceea ce simțim se bazează pe dorința noastră de securitate.

ACUM, EXISTĂ O ESENȚĂ SPIRITUALĂ ÎN OM? Vă rog să analizați consecințele.  Tot ceea ce este spiritual este în esență atemporal, este etern. Cu siguranță, dacă acesta este așa, atemporal, etern, este dincolo de naștere și moarte, este dincolo de timp și spațiu. Deci, nu trebuie să te îngrijorezi pentru ceea ce este dincolo de timp. Nu trebuie să te preocupe asta. Dacă este atemporal, etern, este nenăscut și nemuritor, nesupus timpului. Nefiind supus timpului, nu există nici o continuitate; atunci de ce te-ar preocupa? Dacă ești atemporal, nu ar avea continuitate. Dar pentru tine este în timp, deoarece te agăți de el. Prin urmare nu este atemporal. Prin urmare acesta nu este spiritual în esență, deoarece voi l-ați creat și prin urmare vă agățați de el. Dacă ar fi fost real, ar fi fost dincolo de controlul vostru. Dacă ar fi adevărat, nu l-ai cunoaște și așa cum spuneam dacă îl cunoști, nu este adevărat, dar totuși vă agățați de el. Spui că există o esență spirituală, care este ”eu-l”, și că aceasta va continua și în același timp spui că este atemporal. Deci, va trebui să înțelegem problema continuității, care implică moartea, cu scopul de a ști dacă există sau nu o entitate spirituală. Trebuie să înțelegem moartea, ceea ce înseamnă că trebuie să înțelegem întreaga problemă a continuității. Ce anume are o continuitate în viața noastră zilnică? Prin continuitatea memoriei tale, a familiei tale, a credințelor; și astfel, dorind continuitate psihologică și fiziologică, apare frica de moarte. Prin urmare dorim continuitate. Dacă nu putem avea continuitatea acestei existențe fizice, vom căuta o continuitate în ceea ce noi numim ”Dumnezeu”. Prin urmare, atunci când vorbim de reîncarnare, căutăm de fapt continuitatea. Acum, ce este ceea ce continuă? Tu ești gândirea ta, amintirile tale, experiența ta de zi cu zi. ”Eu” mă identific cu amintirile mele, cu proprietatea mea, familia mea, credințele mele, și ”eu” voi continua, și ”eu” doresc să fiu sigur de faptul că voi continua că voi merge mai departe. Prin urmare nu vreau să mor, deși stiu totuși că voi muri. Deci, cum pot eu găsi continuitatea? De aceea problema mea nu este să descopăr adevărul despre reîncarnare ci de a-mi asigura continuitatea. Ce este ceea ce spunem că va continua? Ce este cel pe care îl susținem cu atâta disperare, cu atâta teamă și îngrijorare? Nu este memoria, amintirile? Domnilor, eliminați amintirile și vedeți ce sunteți? Iar aceste amintiri primesc viață prin reacumulare constantă. Memoria în sine nu are nici o substanță, nici o vitalitate. Atunci când spun ”îmi aduc aminte”, singur mă identific cu trecutul. Asta este, atâta timp cât un om este rezultatul trecutului, cât timp el este preocupat cu rezultatele trecutului, trebuie să existe continuitate. Și ce se întâmplă cu ceea ce contiună. Nimic, pentru că este doar un obicei, o obișnuință. Obiceiul este singurul lucru care poate continua și căruia îi dați viață din timp în timp. Deci, acel ceva care continuă este memoria, ceva mort căruia îi dai viață, ceea ce înseamnă că printr-o serie de obiceiuri, acumulări și particularități, experiențele sunt transformate, convertite pentru a produce tot ceea ce doriți să continue. Mai mult decât atât, ceea ce continuă decade, se dezintegrează. Ceea ce este continuat nu este creativ.

Deci, iată ce implică în primul rând problema reîncarnării și acesta este adevărul cu privire la ea; nu ceea ce spune cineva despre ea că ar fi de fapt. Dacă vom pătrunde cu adevărat în această problemă, fiind conștienți de semnificația sa, vom constata că ceea ce este spiritual este atemporal, și prin urmare dincolo de influența noastră, și prin urmare dincolo de continuitate; continuitatea este timpul – ieri, azi, mâine. Și mai mult, agățându-ne de această esență spirituală, suntem distrași de o falsă acțiune, deoarece atemporalul nu poate fi descoperit prin cunoscut. Vorbești despre esența spirituală, care este ”eu-l”, prin urmare trebuie să-l cunoști, deci acesta nu este adevărul. Eu nu descriu ceva ce nu este. Memoria în sine este ceva mort. Îi dăm viață deoarece ne satisface, ne mulțumește, dar când există satisfacție, trebuie să existe continuitate, și satisfacțiile se termină curând, dar le reînviem într-o altă formă, și astfel vom continua. Și ceea ce continuă nu este nemuritor, ceea ce este continuu, permanent nu se reînnoiește. Acesta pur și simplu continuă ca un obicei. Doar în rîennoire există creație, există realitatea; și doar prin sfârșit există reînnoire, nu prin continuitate. Vedeți copacii, ei lasă să le cadă frunzele și alte frunze noi apar. Ele nu au continuitate. Deoarece ne este frica ne agățăm de amintirile noastre și omul care trăiește cu această continuitate este un om mort, și mă tem că asta facem.

În această întrebare există, de asemenea, problema cauzei și efectului. Cauza și efectul sunt două lucruri distincte sau sunt corelate între ele? Efectul devine cauză. Deci, nu există niciodată un moment care să fie doar cauză sau doar efect. Deci, cauza și efectul sunt total interdependente. Ele nu sunt două procese separate, ele sunt una deoarece efectul devine cauză și ceea ce a fost cauză a devenit efect; dar atunci când privim cauza separată de efect, există un interval de timp iluzoriu, care ne conduce la o concluzie greșită, și toate filosofiile se bazează pe această concluzie greșită. Cauzele trecând prin timp se modifică. Atunci când există un efect, cauza nu poate fi separată. Acestea sunt împreună deși puteți avea nevoie de timp pentru a percepe asta. Dar efectul este acolo unde este și cauza; atunci când sunteți conștienți de ”ceea ce este” atât cauza cât și efectul sunt acolo. Prin urmare există transformare. Vă rog să reflectați la toate implicațiile și să observați această extraordinară frumusețe. Asta înseamnă că dacă înțelegeți ”ceea ce este”, există o transformare imediată. Prin urmare, această schimbare este atemporală, nu o schimbare în timp. Noi suntem instruiți să credem și așteptăm să ne transformăm în timp, să devenim ceva mâine. Dar dacă percepeți cauza care devine mereu efect și efectul devenind mereu cauză, atunci există o înțelegere imediată și prin urmare o încetare imediată a cauzei. Asta este domnilor, poți ajunge foarte simplu, atunci când ești furios, să vezi imediat motivul furiei, în loc să spui că vei face ceva pentru asta mâine, și recunoscându-l, fiind conștient de el, ar exista o transformare imediată, deoarece atunci devii liber de această idee, de această iluzie, de acest mod greșit de a gândi, că doar în timp poți obține un rezultat. Cauza este în efect. Sfârșitul are o semnificație, așa că atunci când avem în vedere reîncarnarea, o putem considera din ambele puncte de vedere, cel al credinciosului și cel al necredinciosului, în care ambii sunt prinși în credințele lor, în stupiditatea lor, și prin urmare sunt incapabili de a găsi adevărul. Noi trebuie să privim această problemă ca fiind a noastră. Și conștientizând această problemă vom vedea cât de minunată este cunoașterea de sine, care este începutul înțelepciunii. Cunoașterea de sine, sau a vedea ceea ce este fals în noi, este începutul inteligenței; cunoașterea căii stupide a gândirii, este începutul înțelegerii.

Your email is never published or shared.