Jakob Bohme – Despre calitatea soarelui

img_20160920_105657

Dacă vrei să devii un filozof şi un cunoscător al naturii pentru a cerceta esenţa divină în natură şi a afla cum este totul alcătuit, roagă-L pe Dumnezeu să te lumineze cu Sfântul Său Duh. Căci, cu trupul şi sângele tău, asemenea lucruri nu le poţi cuprinde; chiar dacă le citeşti, ele nu sunt decât ceaţă şi întuneric în faţa ochilor tăi.

Numai prin Duhul Sfânt care este în Dumnezeu şi în natura întreagă, din care toate lucrurile s-au făcut, poţi pătrunde şi cerceta trupul întreg al lui Dumnezeu care este natura, după cum poţi pătrunde până şi în Sfânta Treime. Căci Duhul Sfânt izvorăşte din sânul Trinităţii celei sfinte şi stăpâneşte întregul trup dumnezeiesc, adică întreaga natură.

Aşa cum spiritul omului stăpâneşte în tot trupul şi în toate venele, cuprinzând omul întreg, tot astfel Sfântul Duh umple întreaga natură, fiind inima ei, şi întinzându-şi puterea în calităţile bune ale tuturor lucrurilor.

Dacă îl ai şi în tine şi-ţi umple spiritul luminându-l, atunci vei înţelege aceste cuvinte; dacă nu, vei fi asemenea înţelepţilor păgâni care, îndrăgostiţi de gândul creaţiei voiau s-o cerceteze cu propria lor raţiune, ajungând în închipuirea lor până la Dumnezeu, dar a Cărui faţă n-au putut s-o vadă, fiind orbi cu desăvârşire în cunoaşterea lui Dumnezeu.

Ca şi fiii lui Israel în pustiu, care nu puteau vedea chipul lui Moise, pentru că, atunci când venea înaintea poporului, ţinea în faţa sa o pătură, ca semn că mulţimea nici n-a înţeles, nici n-a cunoscut pe adevăratul Dumnezeu şi voinţa Lui, deşi El se afla mijlocul oamenilor; de aceea, pătura era un simbol al ignoranţei.

Aşa cum o operă nu-şi poate înţelege şi cunoaşte maestrul, tot astfel omul nu poate înţelege şi cunoaşte pe Dumnezeu, Creatorul său, decât dacă-l luminează Sfântul Duh.

Dar acest lucru se petrece numai acelora care, neîncrezându-se in ei înşişi, îşi pun nădejdea şi voinţa numai în Dumnezeu şi se pătrund de Duhul Sfânt: spiritul lor se contopeşte cu Divinitatea.

Dacă vrem să cercetăm cu adevărat soarele şi astrele cu corpurile lor, cu efectele şi calităţile lor, vom găsi în ele esenţa divină, pentru că puterea astrelor este natura.

Dacă cercetăm întregul mers al astrelor şi tot circuitul lor, descoperim îndată că aici e muma tuturor lucrurilor, adică natura, din care toate se trag, în care toate se cuprind, trăiesc şi există şi prin care totul se mişcă; fiindcă toate lucrurile sunt făcute din aceleaşi puteri şi ele rămân veşnic.

Şi chiar dacă la sfârşitul veacurilor ele se vor schimba, adică binele şi răul se vor despărţi, îngerii şi oamenii din puterea naturii din care şi-au luat primul început vor exista veşnic în Dumnezeu.

Dar tu trebuie să-ţi înalţi de îndată cugetul către spirit, încât să vezi cum întreaga natură, cu toate forţele din ea, între care lăţimea, adâncimea, înălţimea, cerul şi pământul cu tot ce este în ele şi dincolo de cer, este trupul Domnului; iar forţele astrelor sunt venele trupului natural al lui Dumnezeu în această lume.

Nu trebuie să crezi că în nemărginitul stelar se află întreaga sfântă şi biruitoare Treime, Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, în care nu există răul, ci veşnic sfântul şi luminosul izvor de bucurii unul nedespărţit şi neschimbat, Treimea cea de o fiinţă, pe care nicio creatură n-o poate îndeajuns cuprinde şi rosti, şi care sălăşluieşte în nemărginitul stelelor şi deasupra lor, şi nicio creatură nu-i poate măsura adâncimea.

Dar nici nu trebuie înţeles că ea n-ar exista înlăuntrul astrelor şi în această lume. Căci atunci când spunem Totul sau în vecii vecilor, sau Toate în Totul, înţelegem pe Dumnezeu întreg. Ia pilda unui om care e făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, cum stă scris în 1 -Moise, cartea 1, 27.

Cavităţile din trupul omului semnifică adâncul dintre astre şi pământ; trupul întreg cu tot ce e cuprins în el semnifică Cerul şi pământul; carnea semnifică pământul şi are calitatea pământului; sângele semnifică apa şi are calitatea apei; suflul semnifică aerul şi are calitatea aerului; plămânii în care califică aerul semnifică profunzimea dintre astre şi pământ, în care focul, aerul şi apa califică şi lucrează ca elemente, iar căldura, aerul şi apa califică şi în plămâni ca în văzduhul de deasupra pământului.

Venele semnifică puterea din căile astrelor; şi chiar aşa este, pentru că puterea astrală stăpâneşte mădularele omului hotărându-i acţiunile după configuraţia lor.

Măruntaiele sau intestinele semnifică efectul sau mistuirea astrelor; ceea ce s-a făcut prin puterea astrelor e mistuit tot de ele şi rămâne mai departe în puterea lor. Măruntaiele semnifică şi mistuirea a tot ce omul introduce în ele şi care a crescut cândva din aceeaşi putere a astrelor.

Inima din om semnifică căldura sau elementul foc, şi chiar este căldură, pentru că ea ţâşneşte din inimă în tot corpul. Plămânii semnifică elementul aer, şi aerul este aici stăpân. Ficatul semnifică elementul apă şi este chiar apă, căci din ficat pleacă sângele în tot trupul şi în toate mădularele; ficatul este muma sângelui.

Picioarele înseamnă apropiere şi depărtare; însă în Dumnezeu ele sunt unul şi acelaşi lucru, iar cu picioarele, omul poate ajunge departe sau veni aproape. Dar oriunde ar fi, el nu este în natură nici departe, nici aproape, fiindcă în Dumnezeu aceste lucruri sunt totuna.

Mâinile semnifică atotputernicia lui Dumnezeu, pentru că, aşa cum Dumnezeu, în natură, poate schimba totul şi face din ea ceea ce doreşte, tot astfel poate omul, cu mâinile sale, să schimbe tot ce creşte în natură şi să facă ce voieşte; el conduce cu mâinile sale lucrarea şi firea întregii naturi, şi cu adevărat mâinile omului înseamnă atotputernicia lui Dumnezeu.

Your email is never published or shared.