Jonathan Black – Isis si taina potriviri perfecte

A fost odată ca niciodată o fată a cărei slujbă era să se îngrijească de foc în bucătăria unui mare palat. Ducea o viaţă grea şi, pentru că era mereu murdară de funingine, toată lumea îi spunea Cenuşăreasa.

Cu toate că era cea mai umilă slujnică, foarte împovărată de familie şi ceilalţi servitori, visa că prinţul ei avea să vină într-o bună zi…

Povestea Cenuşăresei este o versiune a dramei interpretate în templele din Egiptul antic. In varianta originală, Cenuşăreasa era mânjită cu funingine pentru că era în doliu, căci prinţul mult visat lipsea, fiind probabil mort. Cutreierase întreaga lume căutându-i rămăşiţele pământeşti, iar căutările ei au atins punctul culminant – în pantomimă, „scena transformării” – în timp ce trudea deghizată în slujnică la cuhniile din palatul regelui Siriei.

In versiunea originală, femeia se numea Isis, iar pe prinţul ei îl chema Osiris.

Osiris era un domnitor iubit de poporul lui, un vânător iscusit care scăpase ţara de numeroşii monştri care o devastau. Intr-o zi, când se întorcea de la o partidă de vânătoare, a aflat că uriaşul lui frate, Seth, dă un ospăţ în cinstea lui.

După ospăţ au urmat jocuri, iar Seth a anunţat că făcuse un cufăr frumos, incrustat cu aur, argint şi pietre preţioase. A spus că oricine se potrivea perfect în acest cufăr va primi preţiosul obiect.

Oaspeţii au încercat unul după altul să-l câştige, dar erau fie prea graşi sau prea slabi, fie prea scunzi sau prea înalţi. Apoi i-a venit rândul lui Osiris. „Uitaţi-vă!” a strigat el. „Mi se potriveşte! Mă încape ca pielea în care m-am născut!

Toţi îl priveau uimiţi, însă au rămas fără glas când Seth şi acoliţii săi au sărit imediat şi au închis capacul. L-au bătut în cuie şi au turnat plumb în găuri. Cufărul era acum un sicriu.

Seth şi ai lui l-au coborât pe malul Nilului şi l-au azvârlit în valuri. A plutit pe apă multe zile şi nopţi până a fost dus la mal.

In timp, un arbore de tamarisca a crescut în jurul lui, înfăşurându-l în ramurile lui, până când cufărul a intrat cu totul în copac. După o vreme, acesta a fost tăiat şi folosit ca stâlp la noul palat al regelui Siriei.

Isis, tânăra soţie îndurerată a lui Osiris, şi-a tăiat părul şi şi-a dat cu funingine pe tot trupul. A plecat să cutreiere lumea în căutarea bărbatului ei.

A ajuns în cele din urmă la curtea regelui sirian. Nu mai purta veşmintele şi însemnele regale, aşa că a găsit de lucru doar ca slujnică la cuhnii.

Dar într-o noapte a avut o viziune extraordinară: l-a văzut pe Osiris întemniţat în trunchiul bătrânului copac ce susţinea sala centrală a palatului.

In dimineaţa următoare s-a zbătut să ajungă în sala tronului şi acolo a reuşit să-l convingă pe rege de adevărata ei identitate. Suveranul i-a îngăduit să taie scoarţa şi să deschidă sicriul. Apoi i-a dat voie să ia corpul lui Osiris din palat şi să-l ducă pe o insuliţă, unde a început să folosească ulei şi să facă vrăji ca să-l readucă la viaţă.

Dar şi Seth avea puteri magice. El şi oamenii lui vânau la lumina lunii, când au văzut-o pe Isis legănându-l pe Osiris pe ţărmul insulei. Năpus-tindu-se asupra lor, au furat trupul acestuia şi l-au ciopârţit, foarte încântaţi de isprava lor. De data asta, Seth voia să fie sigur că Osiris nu va mai fi găsit, aşa că a îngropat bucăţile de cadavru în diferite locuri din ţară, cât mai departe una de cealaltă.

Isis a trebuit să pornească iar la drum, însoţită acum de sora ei cu pielea mai închisă la culoare, Nephthys. S-a prefăcut în câine ca să caute mai bine şi să dezgroape bucăţile din cadavru.

In cele din urmă, au strâns toate bucăţile şi le-au dus în insula Abydos. Acolo Isis le-a legat cu fâşii de pânză albă şi i-a insuflat soţului ei atâta viaţă cât s-o lase grea.

Isis, zeiţa-mamă, îl purta acum în pântece pe Horus, viitorul zeu Soare.

Mulţi copii îl ştiu azi pe Horus sub numele de Jack, pentru că, la fel ca basmul Cenuşăresei, povestea luptei lui Horus cu uriaşul Seth ni s-a transmis tot în forma unui basm. Fiindcă avea să se întoarcă pentru al alunga de pe tron pe unchiul său uriaş şi să conducă ţara ca rege al zeilor, il cunoaştem sub numele de Jack, Ucigaşul de Uriaşi.

Povestea lui Isis, Osiris şi Horus este una foarte ciudată, nu? Cum am putea-o interpreta? S-o considerăm expresia unei întâmplări adevărate, care chiar a avut loc? Cred că am începe s-o înţelegem, dacă am repovesti un basm celebru, Frumoasa din pădurea adormită…

A fost odată ca niciodată, într-o ţară îndepărtată, un regat fericit şi binecuvântat, unde regelui şi reginei li s-a născut o fetiţă frumoasă. S-au bucurat enorm şi au dat un bal ca să sărbătorească, i-au invitat pe mai-marii ţării, inclusiv pe şase dintre cele şapte zâne care trăiau acolo.

Pe rând, fiecare dintre ele a venit cu o baghetă şi i-a făcut fetiţei un dar, binecuvântare ce avea s-o ajute să ducă o viaţă împlinită şi fericită.

Dar cea de-a şaptea, o zână rea, clocotea de furie că nu fusese invitată. Tunând şi fulgerând, a apărut în mijlocul sălii de bal şi a blestemat copila. A blestemat-o să moară.

– Se va înţepa la deget şi va muri!

Una din zânele bune a ieşit în faţă şi s-a împotrivit magiei negre a zânei rele cu propria magie albă. Blestemul cu moartea s-a schimbat cu un somn adânc, fără vise, ce avea să dureze cel puţin o sută de ani şi nu se va putea sfârşi decât atunci când prinţesa va primi sărutarea unui prinţ.

Asa că regele şi regina au dat poruncă să se scoată din palat orice obiect metalic ascuţit – fiecare ac cu gămălie sau de cusut, toate foarfecele, cuţitele si furculiţele. Copila a crescut şi s-a făcut o fată frumoasă, cu părul lung şi negru şi ochi care scânteiau când vorbea. Era îndrăgită la fel de mult de toţi cei din palat, curteni şi servitori deopotrivă.

Apoi, într-o bună zi, când se cam plictisea; a început să cutreiere prin palat şi a ajuns într-un loc unde nu-şi amintea să fi fost vreodată. A găsit intrarea într-un turn şi a urcat scările până în vârf. Acolo, într-o odăiţă din pod, a dat de o bătrână micuţă, cu un chip blând şi ochi aşijderea, care torcea la un fus. Prinţesa s-a aşezat şi s-a uitat la ea o vreme, flecărind cu bătrâna, după care a întrebat-o dacă n-ar putea să toarcă şi ea cu fusul.

– Desigur, draga mea.

-Au!

Şi aşa se face că prinţesa s-a prăbuşit la podea, alunecând într-un leşin adânc ca moartea, cu sângele ţâşnindu-i din vârful degetului.

Şapte este un număr sacru în toate religiile, iar cele şapte zâne din acest basm ar trebui să ne atragă atenţia, pentru că cifra are o semnificaţie secretă, de natură mistică.

Invăţăturile mistice din întreaga lume susţin că spiritul părăseşte trupul după moarte într-o spirală ce se înalţă prin cele şapte sfere ale planetelor. Sferele sunt numite câteodată „ceruri”. De pildă, Sf. Pavel a scris că, odată a fost dus sus în Al Treilea Cer, iar expresia „a fi în al şaptelea cer” vine, şi ea, din această tradiţie.

După ce urcă în al şaptelea cer, spiritul e absorbit din nou în marea îmbrăţişare a lui Dumnezeu. Apoi coboară tot în spirală. Atunci când trece prin fiecare sferă, primeşte un dar de la îngerul planetei respective. Este un dar unic, special, de care va avea nevoie la următoarea reîncarnare, în caz că urmează să aibă o viaţă fericită şi împlinită. De la îngerul lui Venus, de exemplu, spiritul omului primeşte capacitatea de a iubi, de la îngerul lui Marte are curajul şi aşa mai departe.

Dar îngerul sferei lui Saturn este satanic – zâna cea rea din basm. Scopul ei e să ucidă spiritul pe vecie, prinzându-l în capcana lumii materiale.

Dacă avem în vedere că în basm cele şase binecuvântări şi blestemul sunt dăruite copilei la un bal, ne dăm seama uşor de ciudăţenia acestei poveşti. Pentru că acum vedem că tot ce survine când Frumoasa din pădurea adormită pare trează şi vie se întâmplă, de fapt, când e moartă, adică în somnul ei adânc, de moarte, ceea ce înseamnă că e moartă pentru lumea spirituală, dar vie pe Pământ!

Asemănările între Frumoasa din pădurea adormită şi povestea lui Isis şi Osiris sunt prea evidente şi nu mai e nevoie să le subliniem. Când Osiris este mort şi bătut în cuie în sicriu, el este de fapt viu pe Pământ. Ca şi alte poveşti pe care le istorisim aici încă o dată, nici acestea nu sunt în niciun caz poveşti despre ce se întâmplă pe lumea aceasta.

In fond, toate poveştile pe care le-am amintit până acum – alungarea lui Saturn de către zeul Soare, şarpele din grădină, Femeia-Păianjen, Isis şi Osiris — sunt relatări ale unor întâmpări petrecute în dimensiunea spirituală, şi asta dintr-un motiv foarte întemeiat: lumea obiectelor fizice, pe care o cunoaştem aşa de bine astăzi, aproape că nici nu exista pe-atunci.

Lumea materială era pe vremea aceea ca o ceaţă, o anomalie vagă, fără formă, efemeră, plutind în mijlocul unei lumi spirituale luminoase şi strălucitoare, pe de-a-ntreeul formate. Trupurile nimfelor, ale monştrilor, ale animalelor, chiar şi corpurile omeneşti erau mai degrabă fantome decât creaturi închise în trupuri solide, aşa cum suntem astăzi.

Aşa că, într-un fel, ne putem uita din nou la tot ce am văzut până acum, spunând, aşa cum spun mulţi povestitori…

La urma-urmei, a fost doar un vis…

Am propus o întoarcere la poveşti străvechi pentru că în ele se păstrează momente decisive din istoria omenirii, evenimentele cele mai importante care au netezit drumul pentru viaţa pe care o trăim astăzi. Acel moment de răscruce din istoria omenirii pe care creştinismul îl numeşte Căderea a fost, de fapt, căderea în materie. Spiritele oamenilor fuseseră fantome, ca zeii, îngerii şi uriaşii. Pe măsură ce trupurile lor au prins a se întări şi a deveni mai cărnoase, au gustat noi bucurii, dar şi noi primejdii.

Povestea lui Isis şi Osiris ne vorbeşte despre cum ajungem să ne naştem şi să trăim în lumea materială o perioadă de timp limitată şi cum era perceput acest lucru.

Osiris era zeul egiptean al regenerării. Murea iama şi renăştea primăvara. Păpuşi cu Osiris, reprezentând trupul lui fără viaţa, se sădeau în pământ împreună cu seminţele care aveau să încolţească şi să crească primăvara.

Din cauza îngerului Osiris, spiritul uman avea să se cufunde adânc în lumea materială pe durata vieţii lui pe Pământ. Din cauza lui Osiris, spiritul uman va primi misiuni mai grele şi mai individualizate decât cele ale oricărui alt spirit ce pluteşte liber.

Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație: