site
	stats

Ilie Cioara – Sa faci din adevar secret!?

Existenţa Adevărului Absolut a constituit pentru mintea omului un neîncetat mister pe care, în decursul îndelungatei sale istorii, a încercat să-l descopere, folosind o gamă variată de abilităţi intelectuale. In acest sens amintim faimoasele şcoli de iniţiere din Egiptul antic. In acea vreme, maeştrii spirituali au făcut din Adevăr o lumină tainică, şi accesibilă doar pentru un număr redus de favorizaţi, iar restul semenilor au fost ţinuţi la distanţă şi chiar desconsideraţi. Potrivit îngustei lor înţelegeri, ei au adus şi argumente, potrivit cărora adevărul ar fi chiar dăunător pentru marele vulg, apreciat incapabil de a primi iniţierea adecvată.

In faimoasele şcoli de iniţiere, discipolii erau supuşi la probe şi practici foarte aspre, ei fiind obligaţi să facă eforturi care depăşeau cu mult condiţia lor fizică, înregistrându-se, nu de puţine ori, chiar decesul temerarilor.

Pe de altă parte, taina acestor şcoli era păstrată sub aspre jurăminte. Şi orice divulgare era prompt sancţionată, ducând uneori până la condamnarea la moarte a vinovaţilor. Deoarece în mentalitatea lor adevărul despre ceea ce este bine şi ceea ce este rău revine în mod exclusiv, iniţiaţilor, apreciaţi ca reale somităţi. Iar pentru restul societăţii, aflarea acestui adevăr devenea calamitate sau dezastru cu urmări catastrofale pentru întreaga colectivitate.

Ocultismul de odinioară s-a păstrat şi transmis prin tradiţie de la o generaţie la alta, cu inerentele modificări, în funcţie de progresele înregistrate în domeniile ştiinţei şi culturii respective. In vremea noastră ocultiştii sunt camuflaţi sub alte măşti – ca teologi, doctrinari, falşi maeştri şi dogmatici care se autoapreciază drept deţinători ai harurilor divine şi intermediari între Dumnezeu şi mulţimile ignorante.

Pe toţi aceşti iluzionişti îi apreciem ca amăgitori, conştienţi sau inconştienţi, pentru că pun preţ pe vorbe goale, lipsite cu totul de înţelepciune. Ca profesionişti, aparţinând unor anumite instituţii sau organizaţii de profil ori pe cont propriu, ei propagă idei, concepte sau crezuri culese de prin diferite cărţi pe care le repetă la infinit.

Realitatea este cu totul şi cu totul alta. Fiecare om are capacitatea de a se întâlni cu Unicul Adevăr fără nici un fel de ajutor sau intervenţie din afara fiinţei sale. Mai mult decât atât, Acest Adevăr nu poate constitui obiect de negociere. El nu poate fi vândut sau cumpărat, oferit ca dar sau obţinut ca recompensă în urma unor eforturi de voinţă, sacrificii sau orice altceva.

El se află în interiorul fiecărui om şi tot timpul ne îndeamnă să-l descoperim. Despre Acest Adevăr nu putem vorbi decât atunci când ne-am întâlnit în mod direct şi efectiv cu El. Orice discuţie susţinută la nivel de intelect, pe bază de simple informaţii, conservate memorial, conduce în mod inevitabil la confuzii, dispute interminabile, contradicţii şi chiar conflicte sângeroase.

Discuţiile privitoare la existenţa şi descoperirea reală a acestui Adevăr au desigur însemnătatea lor. Dar numai în măsura în care interlocutorii sunt cu adevărat interesaţi mai întâi de ipostaza investigării, în care acumulările memoriale lipsesc cu desăvârşire. Pentru că numai în această postură dispunem de o minte liberă, nouă, de proporţii universale, capabilă să facă faţă descoperirii legate de o altă dimensiune decât a lumii obişnuite. Altfel, orice discuţii apar ca inutile şi pierdere de vreme fără de rost.

Persoanele interesate şi cu adevărat serioase vor găsi şi loc şi timp pentru cea mai de seamă descoperire făcută vreodată de către fiinţa umană. Această inestimabilă descoperire, fiind unică în felul ei, nu poate fi comparată cu nimic altceva.

La Necuprinsul Adevăr nu se ajunge folosind vreo metodă, credinţă, drum sau cale prestabilite de către alţii. Căci toate acestea sunt susţinute pe diferite acumulări memoriale prin natura lor limitate la dimensiunea “sinelui personal”. Tentativa de împlinire cu ajutorul acestor practici începe deci dintr-un centru egoist, care vizează un scop ca ideal de atins. Or, acest obiectiv – dinainte stabilit – nu poate fi decât ceva imaginativ, având sursa în interiorul cochiliei “ego”-ului şi nicidecum Sublimul Adevăr.

Aşadar, cu ajutorul minţii noastre nu putem întâlni niciodată Adevărul. Mai mult decât atât, ea fiind mărginită şi limitată de propriul său conţinut, aflat într-o frecventă agitaţie, constituie un real obstacol în calea marii descoperiri.

Confruntaţi cu această realitate nu ne rămâne altceva de făcut decât să determinăm această minte să tacă. Dar nu oricum! A o forţa să tacă nu este nicidecum tăcere adevărată, ci o stare tensională. Dacă însă, noi înşine îi punem întrebarea simplă, logică şi naturală: Poţi tu, minte limitată de propriul tău conţinut memorial, să cuprinzi Infinitul? La o asemenea întrebare, dacă mintea nu şi-a pierdut acea minimă onestitate, va răspunde: Nu pot – şi smerită tace. Şi, în acea clipă întreaga noastră fiinţă se extinde la infinit, iar Sublimul Adevăr singur ni se revelează şi ne atrage ca un magnet puternic. In această contopire ne manifestăm ca Iubire atotcuprinzătoare .

Aflaţi în această uniune la nivelul Absolutului, în atemporalitate – în care “şinele personal” lipseşte cu desăvârşire – mai putem oare face secret din această ipostază, pe care o mai putem numi stare de Pură Conştiinţă sau stare simplă de “a fi”.

Dar, să revenim la un alt caz, în care mintea individului a atins sferele trufiei şi nefericitul susţine cu încăpăţânare că el cu propria minte poate atinge Necuprinsul şi că poate funcţiona în această dimensiune. Iată ce îi propunem acestui trufaş, dacă bineînţeles el vrea să pună în aplicare acest experiment.

Cu ajutorul Atenţiei-Lumină se întâmpină aprecierile minţii, survenite la contactul cu mişcarea Vieţii, fără să urmărească vreun anume scop sau să aştepte un rezultat imediat.

In faţa Atenţiei totul dispare, pentru că aceste aprecieri sunt simple amăgiri, goale de conţinut. Iar în “golul psihologic”, “Scânteia Divină” din interiorul fiinţei având cale liberă se uneşte cu Eterna Lumină Universală, oferind practicantului clipe de fericire neconvenţionalâ.

In concluzie, cu ajutorul acumulărilor noastre memoriale noi nu putem nici să întâlnim şi nici să înţelegem Adevărul Absolut. Şi orice discuţie în legătură cu acest subiect nu este nimănui folositoare nici celor care ascultă, nici celor care vorbesc despre El.

Tăcerea smerită a minţii este singura modalitate care deschide perspectiva întâlnirii acestei Unice Realităţi. Şi adevăraţii descoperitori, ca autentici trăitori, nu o pot pune sub obroc. In calitate de simpli trăitori, ei ajută fără să ştie sau să dorească, întreaga omenire, ca paratrăsnete, sau purificatori ai energiilor negative, care circulă nevăzute atât la nivelul planetei noastre, cât şi la nivelul întregului Univers. Iar ca predicatori, aceşti trăitori ai Adevărului, se pun la dispoziţia celorlalţi semeni interesaţi şi în mod gratuit, fără să facă din convorbirile lor venituri materiale.

Your email is never published or shared.