Articole,  Text Audio

Ilie Cioară – Relația dintre Cuvânt și Gând

Susține traducerea audio a mai multor articole text: Donează!
Getting your Trinity Audio player ready...

Pe parcursul vieţii unui om obişnuit, clipe de adevărată linişte şi armonie sufletească apar ca evenimente de mare sărbătoare. Şi practica ne demonstrează că numai în asemenea clipe de relaxare suntem în măsură să înţelegem rostul şi binefacerile spirituale ale acestei existenţe.

Un suflet tulburat, confuz, conflictual şi temător, definit ca ego în activitate, nu poate realiza decât o percepere pe potriva lui, adică relativă, aşa cum îi este caracterizată propria, fiinţare. Noi înşine, aflaţi într-o asemenea împrejurare, să încercăm – fiecare pentru sine – să facem investigaţiile necesare pentru a descoperi care sunt aceşti factori perturbanţi. Pentru o mai bună înţelegere, să vedem ce se întâmplă în mod real când, de pildă, ne îndreptăm privirea spre un pom, o floare, un copil care se joacă, ori atunci când privim sau ascultăm un semen care vorbeşte.

Dacă în prima clipă contactul se realizează spontan, direct şi fără nici o altă intervenţie, în clipa următoare apare activitatea gândirii, care judecă, evaluează şi în final aprobă sau dezaprobă, în funcţie de eşantioanele personale ale plăcutului şi neplăcutului care ne condiţionează.

De fapt, îndată ce apare mişcarea gândirii, noi am încetat să mai fim în contact cu lumea exterioară şi ne ascultăm pe noi înşine, adică propria pălăvrăgeală. In acest fel, fondul nostru psihic este agitat de intervenţia gândirii, care funcţionează sub dominaţia automatismelor. Aşadar, gândul este factorul perturbant şi el se află întotdeauna legat de cuvânt, de vorbă, de expresie. Nu se poate concepe o gândire dezbrăcată de haina cuvintelor. Gândul şi cuvântul sunt indestructibil legate.

Incetarea vorbirii tăcute, adică a gândirii manifestată numai în interior, va pune capăt şi excreţiilor cerebrale. Numai în această ipostază, în noi apare binefăcătoarea linişte, care ne pune in contact cu mobilitatea vieţii, în mod natural, fără nici o altă intervenţie.

Dacă am reuşit să descoperim singuri acest mod de funcţionare, să vedem în continuare în ce măsură cuvântul – gândul împiedică înţelesul vieţii. Gândirea este un rezultat al timpului. Noi gândim numai în funcţie de acumulările înregistrate memorial, începând cu clipa care abia s-a scurs, până la clipele cele mai îndepărtate din viaţa noastră actuală.

Fiecare gând-cuvânt este strâns legat de anumite asocieri, senzaţii, întâmplări şi, în funcţie de ele, se nasc diferite emoţii, care, adesea, impresionează până la nivel de temeri, ce stresează. Datorită acestui depozit informaţional, fundamentat pe plăcere sau neplăcere, noi întâmpinăm viaţa dorind una şi fugind de cealaltă.

Dominaţi de acest trecut, nu putem vorbi de o gândire liberă, independentă, fiindcă, virtual, aşa ceva nu există. Numai când trecutul tace, doar atunci se creează condiţii sigure de eliberare a gândirii. Până atunci, orice pretenţie de independenţă este şi rămâne o vădită absurditate. De asemenea, remarcăm că fiecare repetare a acestui trecut, nu face altceva decât să-l fortifice şi mai mult şi, prin asta, să ne înlănţuie în aceeaşi măsură.

Dacă aşa stau lucrurile, întrebarea logică, firească şi stăruitoare care ni se impune de la sine, este aceea de a descoperi, noi înşine, modalitatea de a scăpa de acest balast.

Să fie oare voinţa instrumentul potrivit unei astfel de eliminări? Pe plan fizic, ea ne impulsionează, dinamizând întreaga fiinţă spre atingerea obiectivului dinainte stabilit!

Putem noi s-o folosim şi în cazul anulării gândirii? Desigur că se poate. Dar, în acest caz, ne-am impune o pace forţată. Adică am realiza un fel de încordare, aidoma comprimării unui resort, care se menţine în acest stadiu cât timp îl ţinem sub strict control. Indată însă ce slăbim constrângerea, resortul se destinde cu violenţă, ca orice ripostă naturală a reacţiei.

Imaginaţia, ca şi orice altă însuşire a minţii folosita în acelaşi scop, nu ne-ar oferi decât stări iluzorii şi nu o linişte veritabilă.

Din tăcerea gândirii nu se face ideal sau scop de atins, fiindcă orice proiectare mintală făcută în acest sens este încordare, în final agitaţie. Dar, să vedem ce se întâmplă dacă numai observăm şi ascultăm mişcarea gândirii, fără să facem nici un fel de comentariu sau să intervenim în vreun fel oarecare? Este doar o stare de conştientizare care, pur şi simplu demască mişcarea gând-cuvânt.

Lipsa oricărei conversaţii face ca gândirea să tacă, fără nici un fel de sforţare. In acest fel, pacea nedorită şi necăutată se instalează în mod firesc, prin smerita încetare a acestei inutile şi haotice sporovăieli!

Pacea sufletului, prin însăşi existenţa ei, face să se adune întreaga energie, care mai înainte era risipită prin procesul gândirii. Acum, ca energie unitară, pură, inocentă, omul atinge stadiul de fiinţă omogenă, capabilă să întâlnească mişcarea vieţii, în care se integrează în mod inteligent. Numai atingând acest nivel, omul este om în adevăratul înţeles al cuvântului, fiindcă şi-a atins stadiul de sacralitate, ce-i confirmă obârşia din care provine.

De-aici încolo, orice contact al său cu realitatea vieţii va constitui tot atâtea prilejuri de eliminare a energiilor împovărătoare care fi limitează existenţa. Şi, cândva, nimeni nu o poate preciza, practicantul perseverent va cunoaşte fenomenul spargerii tiparului care-l condiţioneăză. Din acel fericit eveniment, ego-ul îşi pierde autoritatea conducerii în favoarea Inteligenţei Creatoare. Eliberarea din cătuşele acestuia şi înscrierea pe drumul perfecţiunii numai în aceste condiţii poate fi realizată.

Deci, zi şi noapte, în orice loc, timp şi împrejurare ne-am afla, toată munca noastră se rezumă doar la conştientizarea atentă şi lucidă a relaţiei gând-cuvânt, care apare potrivit automatismelor ce conturează şi întreţin acest “sine”.

 
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Te-au ajutat informațiile publicate pe acest website?

Spune "mulțumesc" printr-o donație:


Hide picture