Ilie Cioara – Maine

In domeniul cunoscutului, al acestei lumi, cu necesităţi obiective, care se cer împlinite ca imperative impuse de însăşi realitatea existenţei pe plan fizic, viitorul îşi înscrie importanţa clară şi precis conturată. Cultivăm un “mâine” pe care-l avem în vedere în mod permanent, pentru a putea întâmpina cât mai corespunzător viaţa în ansamblul manifestărilor ei zilnice.

Societatea în care ne ducem existenţa ne solicită efortul printr-o diversitate de obligaţiuni, indestructibil legate de calitatea pregătirii noastre, ca parte componentă a structurii respective.

Lumea se înmulţeşte vertiginos şi satisfacerea necesităţilor este tot mai anevoioasă. Din această cauză, mintea omului este obligată să caute, să cerceteze, pentru a descoperi noi surse de existenţă, noi posibilităţi pentru îndestularea nevoilor stringente ale miliardelor de locuitori ai Terrei.

Pentru aceste raţiuni, omului i şe cere progresiv o cât mai vastă pregătire intelectuală, un număr tot mai mare de cunoştinţe, mereu revizuite, actualizate. Totul fiind într-o continuă mişcare şi preschimbare, suntem interesaţi să ne punem la punct cu toate descoperirile. Iar în domeniul de specialitate este imperios necesar sa o facem. Numai pregătindu-ne temeinic ne putem achita de sarcinile ce ne revin. In aceast scop, astăzi facem acumulări pentru a le folosi în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat.

Faptul de a învăţa o meserie oarecare este un imperativ al vieţii, pentru ca mâine să venim cu contribuţia noastră şi să putem împinge mai departe şi în mod adecvat carul istoriei acestei lumi.

Tot aşa, pentru a ne menţine sănătatea fizică şi, prin ea, şi cea psihică, este necesar să ne antrenăm corpul, să-l facem cât mai apt de a răspunde solicitărilor de mâine. Toate aceste preocupări îşi găsesc justificarea şi încadrarea perfectă în buna convieţuire socială. Grija zilei de mâine îşi află rostul în acest “modus vivendi” impus individului de societatea al cărui membru este.

Dar, deosebit de toate acestea, noi facem, din păcate, şi o imensă cantitate de acumulări psihologice care, nu numai că nu prezintă nici un fel de utilitate practică, ci, dimpotrivă, ele sunt chiar dăunătoare. Astfel, din experienţe şi senzaţii de tot felul, pe care le proiectăm spre mâine, pe unele le dorim a fi cât mai des repetate, de altele ne temem, respingându-le imaginativ în eventuala întâlnire. Aşa fiind, acest “mâine” apare ca o amintire a unor realităţi cândva petrecute. Viaţa în mişcarea ei necontenită, ne oferă un mozaic de împrejurări, care ne lasă impresii plăcute sau dureroase. Inregistrate memorial, îmbogăţesc mereu depozitul nostru personal, conturându-ne “şinele” – ficţiune egocentristă.

In această conjunctură, ca fiinţe condiţionate de ieri, de miile de ieri, nu vom putea fi niciodată în măsură să întâlnim în mod real şi să înţelegem corespunzător noutatea vieţii, care este o reală surpriză de la o clipă la alta.

Din această situaţie anacronică nu vom putea scăpa decât prin cunoaşterea – de sine. Şi ea constă în contactarea simplă, directă şi nemijlocită a mişcării gândirii care survine în mod automat, ca reacţie la întâlnirea cu desfăşurarea vieţii. Această conştientizare clară, lucidă, spulberă dintr-o dată întreaga energie a ego-ului şi ne transcende în afara timpului. Din acel moment, complet eliberaţi de zgura trecutului, trăim şi evoluăm într-un veşnic prezent, integraţi în Marele Necuprins.

Numai în acest mod, omul devine un factor de progres, creând o lume nouă, în care înţelegerea şi Iubirea au atins cel mai înalt parametru al Sacrului.

Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație: