Articole

Ilie Cioara – Maestrul spiritual

La nivelul minţii ştiutoare, în dimensiunea mărginită a “sinelui personal”, întâlnim în mod frecvent maestrul spiritual. Această personalitate este privită cu mult respect şi condescendenţă, nu numai de către discipolii pe care-i dăscăleşte, ca şi de către o bună parte din restul societăţii.

Valoarea lui constă din acumulări memoriale obţinute din studierea diferitelor lucrări din domeniul ce l-a consacrat. El îşi menţine şi amplifică popularitatea prin discuţii, conferinţe sau ca guru, prin intalnirii cu caracter iniţiatic. Intotdeauna el vorbeşte de la înălţimea unui amvon, estradă sau a unui fotoliu ceva mai ridicat decât nivelul la care se află auditoriul. Părerea excelentă despre sine, il face să privească semenii cu aroganţă şi chiar dispreţ. Intreaga lui activitate este strict asociată cu venituri pecuniare, încasate de la cei care-l frecventează sau consultă.

In continuare să încercăm descoperirea adevăratului ins care se află ascuns sub masca înşelătoare a maestrului. Aşadar, ne aflăm in prezenţa unui “ego” care, însetat de propria importanţă şi-a îmbogăţit memoria cu un vast material informaţional cules de prin diferite cărţi. Tot ceea ce spune el, nu este decât o repetare de formule pe care le pune la dispoziţie cu multă zgârcenie şi intr-o formă cât mai bine calculată, menită să impresioneze discipolii. Faptul de a predica o anumită metodă, concept de viată, crez religios cunoscut pe plan mondial, îl califică pe maestru drept “sine” repetitiv, meschin şi vanitos.

Numărul acestor maeştri este imens si-i intalnim peste tot ca profesionişti care speculeaza ignoranţa oamenilor. Unii dintre ei reuşesc să o facă, ducând în eroare mase întregi de oameni, fiind dotaţi cu o diabolică abilitate şi ipocrizie nu prea uşor de demascat.

Dacă aşa stau lucrurile la nivelul condiţiei umane, bazată pe cunoaştere intelectuală şi tradiţii înlănţuitoare, ne întrebăm: Există oare şi maeştri veritabili, de necontestat, în acest domeniu spiritual? Desigur că există. Şi iată care le este atitudinea şi comportarea în contact cu semenii. Un astfel de om funcţionează ca un întreg: corp, minte şi spirit – un Tot unitar.

Integrat în actualitate, cu clipa în comuniune, el oferă un adevărat exemplu de trăire ce înseamnă totodată şi acţiune benefic-transformatoare. Din punct de vedere psihologic, el moare şi înviază cu fiecare clipă, oferind în acest fel, o bună lecţie de iniţiere pentru cei însetaţi de aflarea Marelui şi Unicului Adevăr.

Acesta îi este mesajul pentru întreaga omenire, pe care-l oferă în mod gratuit celor interesaţi. Şi o face cu o deosebită dragoste, privind binele general al întregii omeniri, indiferent de rasă, culoarea pielii, etnie sau ţară. El nu se socoteşte deosebit faţă de toţi ceilalţi semeni, decât prin aceea că şi-a descoperit “Natura sa divină” – Realitate evidentă şi de aceeaşi calitate în fiecare ins în parte.

In acest sens, el afirmă şi demonstrează până la evidenţă, că atât Maestrul cât şi Discipolul se află în fiecare făptură umană, precizând că “Scânteia Divină” din interiorul fiinţei este Maestrul gata oricând să ne ajute, iar Conştiinţa de suprafaţă sau “ego”-ul este discipolul ignorant şi posesiv.

Tacă deci discipolul în faţa Maestrului!

Numai în această condiţie noi toţi ne întâlnim cu Divinitatea, care, de fapt, este zestrea comună a tuturora. Prin urmare, avântaţi-vă cu îndrăzneală în marea descoperire a împărăţiei Sublimului aflată în interiorul fiinţei proprii! Aveţi întreaga capacitate de a O descoperi! Nu aveţi nevoie de nimeni din afara dumneavoastră!

Acest Maestru din adâncuri vă inspiră şi vă îndeamnă mereu să întreprindeţi minunata călătorie. Dar El, care ne insuflă prin impulsuri intuitive, nu este auzit din cauza zgomotului de la suprafaţă, produs de către gândirea haotică a “sinelui personal”.

De-acum, că aţi aflat cine este discipolul confuz şi turbulent, nu rămâne decât să-i conştientizaţi mişcările, folosindu-vă de Atenţia lucidă, vigilentă şi spontană. Simplul contact cu aceste mişcări, face ca ele să dispară şi realizaţi starea de Pură Conştiinţă şi Pură Iubire. Aceasta vă este “Adevărata natură” cu însuşiri de sfântă şi sfinţitoare.

 
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Te-au ajutat informațiile publicate pe acest website?

Spune "mulțumesc" printr-o donație:


Hide picture