site
	stats

Freud – Dimensunile personalitatii

sigmund_freud35082

O altă latură a teoriilor lui Freud o constituie studiul personalităţii. Structura personalităţii are 3 dimensiuni. Freud a împărţit-o în id, ego şi superego. Numai ego-ul este vizibil, dar toate trei au propriile efecte asupra personalităţii. Id-ul reprezintă forţele biologice. Este o constantă a personalităţii deoarece este întotdeauna prezentă. Omul se naşte cu propriul id. Id-ul este o componentă foarte importantă a personalităţii, deoarece ne permite să obţinem lucrurile de care avem nevoie încă de când ne naştem.

Id-ul este guvernat de principiul plăcerii sau noţiunea de hedonism. Cu alte cuvinte, doreşte să i se îndeplinească dorinţele imediat, fără a ţine cont de realitatea exterioară. Spre exemplu, atunci când copilul trebuie schimbat, id-ul plânge, când unui copil îi este frig, cald, îl doare ceva sau pur şi simplu vrea să i se acorde mai multă atenţie, id-ul anunţă aceste lucruri până când nevoile copilului sunt satisfăcute, fără a ţine cont de faptul că părinţii dorm, mănâncă sau se odihnesc. El nu ţine cont decât de propriile nevoi.

În următorii trei ani, pe măsură ce copilul interacţionează din ce în ce mai mult cu lumea înconjurătoare, începe să se dezvolte cea de-a doua latură a personalităţii. Freud o numeşte ego şi reprezintă acea parte a personalităţii pe care o arătăm lumii. Ego-ul este guvernat de principiul realităţii sau de o viziune pragmatică asupra lumii. Dorinţele id-ului sunt încă prezente, dar ego-ul realizează consecinţele pe care le-ar avea îndeplinirea acestor dorinţe. Ego-ul se dezvoltă odată cu experienţa şi înţelege că ceilalţi oameni au şi ei propriile dorinţe şi nevoi şi că un comportament egoist şi impulsiv ne poate face chiar rău. Este de datoria ego-ului să satisfacă cerinţele id-ului, ţinând totodată cont şi de lumea înconjurătoare.

În jurul vârstei de 5 ani, se dezvoltă cea de-a treia latură a personalităţii, superego-ul. Superego-ul este latura morală a individului şi se dezvoltă odată cu prezentarea restricţiilor morale şi etice, odată cu experienţa sau prin interacţiuni sociale. Potrivit teoriei susţinute de Freud, un superego puternic reuşeşte să inhibe instinctele biologice ale id-ului, pe când un superego slab cedează în faţa acestora. Mai mult decât atât, nivelul de vinovăţie în cele două cazuri va fi mai ridicat şi, respectiv, mai scăzut.

La o persoană normală, ego-ul trebuie să fie cel mai puternic pentru a putea satisface nevoile id-ului fără să supere superego-ul şi ţinând cont de realitatea din exterior. Structura tripartită de mai sus trebuia să fie dinamică şi să se schimbe odată cu vârsta şi cu acumularea experienţei. De asemenea, aspecte ale comportamentului adulţilor, cum ar fi fumatul, sunt legate de diferitele stadii ale formării unor complexe. Complexele sau ideile fixe sunt, potrivit lui Freud, o măsură a efortului necesar trecerii prin stadiile dezvoltării, iar un efort foarte mare depus de copil pentru a depăşi un anumit stadiu se reflectă mai târziu în comportamentul lui ca adult.

 

Your email is never published or shared.