site
	stats

Elisabeth Haich – Fiii lui Dumnezeu

initierea_1_fullsize

A doua zi am fost chemată de faraon. Urma să-l întâlnesc după audienţe. La ora indicată, intendentul a venit ca să mă conducă la tatăl meu.
– Intră, copila mea, doresc să-ţi comunic ce am stabilit împreună cu Ptahhotep în legătură cu iniţierea ta.

– Ascultă-mă, copilul meu, şi o să înţelegi multe din lucrurile care se întâmplă aici, pe pământ. Dar trebuie să ştii mai întâi câte ceva despre felul în care s-a dezvoltat planeta noastră.
La fel ca toate corpurile celeste din univers, ca tot ceea ce trăieşte pe aceste corpuri celeste, pământul se supune legilor schimbării constante. Din sursa primordială eternă emană forţele divine creatoare, care pătrund până la nivelul materiei, în valuri din ce în ce mai mari, ceea ce înseamnă că materia este formată de aceste forţe. Acest proces atinge apogeul la nivelul ultra-materiei, când, automat, se inversează. Astfel, procesul de spiritualizare reîncepe, iar materia redevine energie. Dar acest proces durează o eternitate. Aceste schimbări au loc la intervale regulate, dar atât de lent încât o viaţă umană nu este suficient de lungă pentru a le putea remarca şi observa. Totuşi, atunci când o asemenea schimbare este pe punctul de a se produce, după ce a fost pregătită timp de mii de ani fără a fi observată, ea se manifestă destul de brusc. Noi trăim acum întro asemenea epocă de tranziţie, în timpul căreia modificările devin perceptibile. Aşa se explică de ce pe pământ există mulţi oameni cu craniul rotund, care sunt ghidaţi şi guvernaţi de suverani care le sunt infinit superiori din punct de vedere spiritual, şi al căror corp diferă. Ei au o statură mai fină şi un craniu mai alungit.

A existat odată pe pământ o rasă complet diferită de cea a oamenilor de astăzi. Ea manifesta în întregime legea spiritului, şi nu pe cea a materiei, aşa cum se întâmplă cu rasele umane actuale. Conştiinţa sa era ridicată pe nivelul divin şi ei îl manifestau pe Dumnezeu aici, pe pământ, fără să cadă vreodată pe nivelul corpului, al egoismului. Datorită purităţii sale divine, această rasă şi-a meritat cu adevărat numele de „copii ai lui Dumnezeu”.

Întreaga lor viaţă se baza pe spiritualitate, pe iubire, pe altruism. Dorinţele şi pasiunile fizice nu le umbreau niciodată spiritul. Membrii acestei rase superioare cunoşteau toate misterele naturii, inclusiv toate energiile lor personale, pe care le păstrau sub controlul spiritului. Astfel, ei aveau facultatea de a supune natura şi de a-i orienta forţele aşa cum doreau. Cunoaşterea lor era nesfârşită. Nu trebuiau să-şi câştige pâinea prin muncă, punând forţele naturii să lucreze în locul lor.

Ei cunoşteau toate legile naturii, secretele materiei, dar şi ale propriei lor fiinţe, dar mai ales puterea spiritului. Ştiau cum se poate transforma o energie în materie şi cum se poate transforma materia în energie. Au construit pe pământ instalaţii şi instrumente cu ajutorul cărora puteau stoca, pune în mişcare şi utiliza în funcţie de nevoile lor nu numai toate forţele naturii, dar şi propriile lor energii spirituale. Trăiau în pace, fericiţi, şi domneau asupra unei mari suprafeţe a pământului.

Tot la vremea respectivă mai existau pe pământ şi alte fiinţe, care semănau cu fiii lui Dumnezeu, dar erau înzestrate cu un corp mult mai material şi aveau un nivel de conştiinţă mult inferior. Având spiritul obtuz, conştiinţa lor se identifica în totalitate cu corpul lor. Ei trăiau în păduri, se luptau între ei şi cu animalele naturii. Erau aşa-numiţii oameni primitivi. Rasa fiilor oamenilor, aşa cum o vezi în ţara noastră, reprezintă o încrucişare a celor două rase din acea vreme. După cum îţi spuneam, legea care domneşte în univers este legea mişcării şi a schimbării.

Pământul se găseşte astăzi într-o perioadă de materializare, ceea ce înseamnă că energia divină creatoare se ancorează din ce în ce mai profund în materie, ceea ce face ca pe pământ, puterea să cadă puţin câte puţin în mâinile raselor mai materialiste.

Rasa superioară se stinge încetul cu încetul. Ea părăseşte materia şi se retrage într-un plan spiritual.

Ea va lăsa astfel umanitatea singură pentru un timp – care la nivel terestru poate să însemne câteva mii de ani – pentru ca aceasta să poată avansa şi pentru a se putea dezvolta independent, fără un control de sus, prin propriile sale forţe.

Aşa se face că reprezentanţii rasei animalice primitive trebuie să se înmulţească, potrivit legii divine, devenind din ce în ce mai puternici, până când vor ajunge să domnească pe pământ. Dar înainte de a părăsi această planetă, rasa superioară are datoria să implanteze forţele sale spirituale în rasa inferioară, pentru a-i permite, după un foarte lung proces şi potrivit legilor eredităţii, să se ridice din nou deasupra materiei.

De aceea, numeroşi fii ai rasei divine s-au sacrificat: ei au procreat copii împreună cu fiicele oamenilor. Acest prim amestec şi încrucişările care au urmat au dat naştere unor indivizi foarte diverşi, care au format în timp noi rase. Energia divină a fiilor lui Dumnezeu şi marea forţă fizică a fiicelor oamenilor au dat naştere unor descendenţi de o mare varietate.

Pe de o parte au apărut uriaşii fizici, pe de alta uriaşii spirituali. Au existat de asemenea titanii fizici, care au moştenit de la mama lor un creier primitiv, subdezvoltat. Forţa creatoare a tatălui lor s-a manifestat astfel pe plan material, şi ei au căpătat nişte corpuri incredibil de puternice. În mod natural, şi-au utilizat forţa fizică monstruoasă pentru a-i supune pe cei mai slabi decât ei, iar natura lor animalică a făcut din ei nişte tirani temuţi de toata lumea.

Au existat însă şi uriaşi spirituali, care au manifestat forţa creatoare moştenită prin centrii lor cei mai elevaţi, de la nivelul creierului, nu al corpului.

Aceştia au primit misiunea de a ghida, pentru încă un timp, rasa primitivă atât de apropiată de materie, precum şi rasele hibride care au rezultat din încrucişările de care ţi-am vorbit. Aceşti ghizi spirituali i-au învăţat despre ştiinţe şi artă, au pus bazele unei culturi superioare, le-au dat exemplul iubirii divine, al dezinteresării şi grandorii spirituale.

Aşa se explică de ce astăzi unele ţări sunt guvernate de despoţi şi tirani, în timp ce în altele mai domină încă înţelepciunea şi iubirea. Dar şi acestea vor dispărea curând, iar umanitatea nu va mai avea decât istoria, legendele sau tradiţiile pentru a vorbi despre marii Iniţiaţi şi despre ştiinţele secrete. Totuşi, prin graţia legii eredităţii, este posibil ca până şi în perioadele cele mai cumplite ale pământului din când în când câte un fiu al lui Dumnezeu să renască întrun trup uman, pentru a-i arăta umanităţii cum poate ieşi din întuneric şi din nenorocire.

– Tată, ţara fiilor lui Dumnezeu este ţara noastră?
– Nu, copila mea. Continentul care a fost cândva patria fiilor lui Dumnezeu a fost complet distrus. Numărul descendenţilor rasei divine s-a diminuat treptat, membrii ei şi-au abandonat învelişul material şi ei nu s-au mai reîncarnat. Astăzi nu au mai rămas decât câţiva, în diferite puncte ale pământului, cu scopul de a le transmite puterile lor oamenilor care devin tot mai puternici. Încrucişările dintre cele două rase au dat naştere unor indivizi care au moştenit de la tatăl lor cunoaşterea magică şi de la mama lor egoismul fizic animalic. Ei s-au infiltrat în Templu, unde au primit – graţie cunoaşterii lor – iniţierea, pe care au redus-o însă la nivelul magiei negre. Altfel spus, au utilizat în scopuri personale energiile proprii şi forţele naturii, pe care au învăţat să le amplifice cu ajutorul instalaţiilor şi instrumentelor din Templu. Fiii lui Dumnezeu care încă mai sălăşluiau în această parte a lumii şi-au dat seama ce se va petrece, căci energiile îi distrug fără milă pe aceia care le folosesc într-o manieră satanică şi egoistă, în locul celei divine şi dezinteresate. Ei ştiau că magicienii negri aleargă cu paşi repezi către propria lor autodistrugere. Din păcate, orbirea şi lăcomia lor au generat un dezastru generalizat.

De aceea, ultimii fii ai lui Dumnezeu au construit bărci imense, perfect închise şi izolate, pentru a rezista energiilor care au penetrat şi dezintegrat materia. În secret, ei şi-au transportat acolo o parte din instrumentele lor, apoi şi-au urcat familiile şi animalele domestice, au închis toate deschizăturile şi au părăsit această parte a globului care urma să fie inexorabil distrusă. Unii au pornit către nord, alţii către est, unii către sud, şi în sfârşit, au existat unii care au ajuns aici, în vest.

Magicienii negri au pierdut curând controlul asupra instrumentelor lor. Ei ar fi trebuit să conducă forţele divine cosmice cele mai elevate prin aceste instrumente, înmagazinându-le aici, căci singura sursă a acestei forţe pe pământ este fiinţă umană însăşi. Dar cu cât aceşti oameni deveneau mai lacomi şi mai meschini, cu atât calitatea forţei cu care îşi încărcau instrumentele scădea.

Într-o zi, după ce fiii lui Dumnezeu se îndepărtaseră deja, dezastrul s-a produs: unul din magicienii negri a dirijat involuntar către propriul său corp energia capabilă să dezintegreze materia, adică să o transforme într-o altă formă de energie. Odată procesul declanşat, această materie transformată în energie a acţionat ca o forţă distrugătoare, propagându-se pretutindeni în jur, până când a dematerializat totul.

În acest fel, întregul continent a fost distrus. O serie de energii noi, care au rezultat din aceste procese, au frânat şi până la urmă au oprit complet aceste forţe ale dezintegrării.

Toată această parte dematerializată a devenit astfel o energie radioactivă care a atins mai întâi limitele atmosferei terestre, după care a revenit pe pământ retransformată în materia din care a provenit.

După diferite modificări, această masă uriaşă a recăzut pe pământ într-o formă nediferenţiată, ca o trombă de apă şi noroi care părea să nu mai înceteze niciodată.

Această breşă imensă deschisă în trupul pământului a lăsat cale liberă oceanelor. Pământul solid al celeilalte emisfere s-a crăpat sub efectul catastrofei, iar continentele şi-au modificat poziţia pentru a menţine echilibrul planetei. În acest fel, s-a ajuns la configuraţia geologică actuală.

O parte din continentul pierdut se regăseşte în ţara noastră acoperit de un mare deşert, iar pericolul ca vânturile să spulbere nisipul de aici şi să acopere pământul fertil rămâne destul de ameninţător.

În bărcile lor, fiii lui Dumnezeu aveau instrumente speciale care le-au permis vaselor să nu fie scufundate. Ei au putut depăşi astfel toate dificultăţile, iar în cele din urmă au debarcat fără probleme. În diferitele regiuni ale pământului în care au ajuns au dat naştere unor noi civilizaţii.

Cunoaşterea, înţelepciunea şi iubirea lor au făcut ca popoarele indigene să-i accepte repede. Ei le-au devenit suverani şi au fost adoraţi ca zei sau semizei.
Prima lor preocupare a fost să creeze nişte construcţii în care să-şi adăpostească instrumentele secrete şi să le protejeze de lumea exterioară, izolând astfel energiile extrem de puternice stocate aici. Aceste edificii sunt cunoscute sub numele de piramide şi pot fi văzute în diferitele părţi ale lumii în care au ajuns fiii lui Dumnezeu, împreună cu ceea ce au putut salva din echipamentul lor.

Am ascultat cu cea mai mare atenţie relatarea acestor evenimente tulburătoare. Multe lucruri pe care nu le înţelesesem până atunci mi-au devenit acum clare. Îmi rămăsese totuşi o întrebare asupra căreia am reflectat multă vreme:

– Cum au făcut fiii lui Dumnezeu ca să aducă, apoi să ridice şi să aşeze la locul lor imensele blocuri de piatră?
– Adu-ţi aminte, copila mea, ceea ce ţi-am spus: fiii lui Dumnezeu nu lucrau cu puterile lor fizice, ci puneau la treabă forţele naturii. Chiar şi astăzi mai dispunem încă de o parte din instrumentele prin care putem neutraliza sau amplifica forţa gravitaţiei terestre, în funcţie de scopul propus. În acest fel, putem face ca un obiect să-şi piardă greutatea, sau dimpotrivă, să şi-o amplifice.

Chiar şi un copil ar putea deplasa cu mânuţele sale un bloc de piatră astfel eliberat de greutatea sa. Marile bărci au putut fi astfel supraîncărcate fără pericol cu aceste blocuri, căci ele fuseseră iradiate multă vreme pentru a li se reduce greutatea. Toate construcţiile extraordinare care există astăzi în lume – şi pe care forţa umană nu le-ar fi putut construi niciodată – au fost realizate în acest fel de către fiii lui Dumnezeu.

Oriunde au debarcat fiii lui Dumnezeu, ei au dat naştere unor culturi elevate. Pretutindeni unde domnesc astăzi, ei îi ghidează pe oameni cu o iubire dezinteresată şi acceptă sacrificiul de a mai rămâne o vreme pe pământ pentru a le transmite oamenilor o parte din forţele şi din cunoştinţele lor spirituale.

Altădată, faraonul şi marele preot era una şi aceeaşi persoană, care era ghidul spiritual şi lumesc al oamenilor.

Apoi, odată ce cultura şi prosperitatea s-au amplificat, ţara a căpătat o importanţă din ce în ce mai mare. Fiii lui Dumnezeu s-au decis atunci să-şi împartă îndatoririle. Unul dintre ei a preluat guvernarea lumească a ţării, în timp ce altul – întotdeauna conducătorul rasei – şi-a asumat sarcina de ghid spiritual. De atunci lucrurile nu s-au mai modificat.

Faraonul guvernează ţara, în timp ce marele preot îşi îndeplineşte îndatoririle la Templu. El este păzitorul cunoaşterii în toate domeniile. Şi cum întreaga cunoaştere se naşte dintr-o unică sursă, el conferă iniţierea în ştiinţe, în arte, iar în interiorul Templului, marea iniţiere, aceea în „Arta fără artă, sau arta spiritului”.

Ai aflat acum de ce oamenii din popor au forma capului diferită de a cea a fiilor lui Dumnezeu, care încă alcătuiesc astăzi familia regală. Noi, cei cu capul alungit, nu ne utilizăm inteligenţa decât în mică măsură, căci noi putem face experienţa directă a adevărului, prin vederea noastră interioară. Fruntea noastră nu este foarte bombată, deoarece centrii cerebrali – sediul facultăţii gândirii – sunt dezvoltaţi numai atât cât să putem percepe şi trăi conştient impresiile exterioare. Ei reprezintă instrumentele fizice ale manifestării spirituale. Aceşti centri ne permit să ne ridicăm conştiinţa pe nivelul divin şi ne
conferă toate calităţile şi facultăţile care ne deosebesc de fiii oamenilor. Conştiinţa oamenilor face ca ei să trăiască în timp şi spaţiu. Deşi avem un
corp terestru, noi ne bucurăm de o perfectă libertate spirituală, fiind eliberaţi de timp şi de spaţiu. Prin forţa conştiinţei divine şi cu ajutorul acestor centri, noi ne putem deplasa liber prin timp şi prin spaţiu. La voinţă, noi ne putem chiar deplasa în trecut sau în viitor, căci în această stare, noi putem experimenta trecutul sau viitorul ca şi cum ar fi vorba de prezent.

La fel, noi putem mătura obstacolele care ne stau în cale în spaţiu, trimiţându-ne conştiinţa oriunde dorim. În această stare nu mai există „aici” sau „acolo”. Nu mai există decât prezentul absolut, căci trecutul şi viitorul – aici şi acolo – nu sunt decât aspecte sau proiecţii diverse ale unei realităţi unice, FIINŢA eternă şi omniprezentă, Dumnezeu!

Prin venele tale curge sângele ambelor rase. Tu ai moştenit caracteristicile rasei noastre, dar şi pe cele hibride ale mamei tale. Din nefericire pentru tine,
centrii tăi superiori s-au trezit mult prea devreme, înainte să poţi realiza experienţele terestre, transcenzând astfel natura ta pe jumătate pământeană. Eşti nefericită tocmai pentru că te simţi prizonieră în timp şi spaţiu, între aici şi acolo.

Spiritul se trezeşte în tine şi aspiră către starea sa naturală de libertate. Vei învăţa însă să-ţi utilizezi conştient organele superioare, care nu sunt încă plenar active în tine. Vei dobândi astfel facultatea de a intra în contact cu toţi cei din rasa ta în orice moment, de a comunica telepatic cu ei.

În acest fel procedez şi eu atunci când doresc săl găsesc pe fratele meu Ptahhotep şi pe toţi ceilalţi fii ai lui Dumnezeu care mai există pe pământ, când doresc să comunic cu ei; noi ne schimbăm ideile întro unitate de conştiinţă perfectă mult mai bine decât dacă am face-o pe planul terestru cu ajutorul laringelui, al limbii şi al urechilor.

Ne putem descoperi în conştiinţa noastră oriunde şi oricând. Ne dăm imediat seama dacă celălalt este ocupat, dacă este concentrat asupra altui scop, şi nu îl deranjăm decât dacă există un mesaj foarte important de transmis.

Altminteri ne retragem. Nu este greu să înţelegi de ce numai fiinţele perfect dezinteresate pot poseda asemenea facultăţi. Dacă fiii oamenilor, lacomi şi egoişti cum sunt, ar fi capabili de o asemenea facultate, ar rezulta un haos atât de mare încât toate organele lor subtile ar fi distruse.

În general, în fiecare seară, după ce ne-am îndeplinit îndatoririle de peste zi, ne reunim în spaţiul conştiinţei noastre, iar această unitate ne permite să vedem gândurile noastre. Ne întâlnim astfel instantaneu, lucru care în lumea tridimensională ar lua foarte mult timp!

După ce discutăm de sarcinile pe care le avem în această lume, pătrundem cu conştiinţa noastră pe nivelul dimensional al omni-conştiinţei, pentru a primi de la sursa divină primordială o cantitate proaspătă de energie vitală. În această stare şi în unitatea divină primordială, noi devenim una cu toate creaturile vii – cu Totul – cu FIINŢA eternă, deci cu esenţa însăşi a întregii manifestări, inclusiv cu tine.

Numai fiinţele care trăiesc încă în lumea tridimensională nu sunt conştiente de această esenţă.

Va veni însă ziua când fiecare fiinţă se va trezi din lungul său somn cu o forţă vitală reînnoită, indiferent dacă va şti sau nu că această forţă emană din sursa primordială divină.

Aşadar, vei primi iniţierea. Te angajezi astfel pe o cale lungă şi grea. Va trebui să parcurgi această cale aici, pe pământ, după ce Ptahhotep şi cu mine vom părăsi lumea tridimensională şi vom evolua ca spirite în sfera pământului. Eu am alte sarcini decât Ptahhotep. De aceea, el va fi ghidul sufletului şi al spiritului tău. Dar noi vom rămâne legaţi în unitatea eternă. Ar fi fost mai bine dacă ai fi avut răbdare. Dar tu eşti cea care eşti, iar felul tău de a fi îţi determină destinul şi viitorul. Noi nu putem interveni. Forţa care emană din unitate te va însoţi pretutindeni şi te va ajuta în momentele dificile.

Întrucât trebuie să îţi îndeplineşti îndatoririle de soţie a faraonului, nu vei putea locui la Templu în timpul perioadei de iniţiere, la fel ca ceilalţi neofiţi. Dar te vei putea duce în fiecare dimineaţă pentru a primi instrucţiuni şi sarcini, îţi vei face acolo exerciţiile în compania celorlalţi neofiţi, iar seara te vei întoarce la palat. Atunci când vor avea loc ceremonii oficiale, fă în aşa fel încât să fii alături de mine la momentul oportun. Mâine dimineaţă te poţi prezenta deja în faţa lui Ptahhotep.
Mai aveam încă o întrebare pe suflet, iar tata m-a privit întrebător:
– Tată, mi-ai spus că pentru a-şi propaga forţele spirituale, fiii lui Dumnezeu au avut relaţii cu fiicele oamenilor. Dar nu a fost posibil şi invers, ca fiicele lui Dumnezeu să aibă relaţii cu fiii oamenilor?

De ce numai fiii lui Dumnezeu au putut avea copii cu fiicele oamenilor, şi nu şi invers?

Tata şi-a fixat privirea profundă în ochii mei:
– Gravează-ţi răspunsul în memorie şi nu-l uita niciodată. Dacă vei înţelege corect acest adevăr, vom putea – poate – să-ţi schimbăm destinul în bine.

Dacă iei dintr-un pahar cu vin roşu o picătură şi o amesteci cu vinul alb dintrun alt pahar, vinul roşu din primul pahar rămâne la fel de pur ca şi înainte. În schimb, vinul alb nu mai este un vin alb pur, ci un amestec de vinuri. De acum înainte, ori de câte ori vei servi din vinul alb, vei servi de fapt dintr-un amestec de vinuri alb şi roşu. Înţelegi, copila mea?

– Da, tată, înţeleg. Asta înseamnă că sângele unui fiu al lui Dumnezeu de rasă pură rămâne pur chiar dacă procreează copii cu o fiică a oamenilor. Dar sângele unei fiice a lui Dumnezeu de rasă pură ar deveni amestecat dacă ea ar da naştere unor copii ai unui fiu al oamenilor. Şi astfel,  ea ar deveni la fel ca şi copiii cărora le va da naştere.

– Păstrează viu acest adevăr în fiecare clipă a viţeii tale, mi-a mai spus tata, după care s-a ridicat, eu m-am înclinat în faţa lui, iar el m-a binecuvântat.
Am părăsit camera păstrând în inima mea unitatea spiritului.