site
	stats

Elisabeth Haich – Cele patru fete ale lui Dumnezeu

initierea_1_fullsize

Iată-mă din nou în faţa lui Ptahhotep.

– Astăzi vei învăţa despre cele patru feţe ale lui Dumnezeu.

Dacă vei ajunge să le recunoşti în tine, acest lucru te va ajuta foarte, foarte mult. Cele patru feţe ale lui Dumnezeu apar în orice creatură. Întreaga creaţie, inclusiv tu şi cu mine, suntem clădiţi pe cele patru feţe ale SALE.

Viaţa în lumea vizibilă, de la astrele solare enorme şi până la fiinţele unicelulare, nu reprezintă altceva decât o rotaţie în jurul şi în interiorul celor patru feţe ale lui Dumnezeu.

Ai aflat de ce reprezentăm noi divinitatea în ipostaza sa primordială, de repaus în sine, sub forma triunghiului echilateral. În cele trei aspecte ale Sale, Dumnezeu este trei în unul şi unul în trei.

Dar această stare de triunghi echilateral poartă în Sine potenţialitatea numărului patru.

Când cele trei aspecte ale numărului iniţial unu se separă, adică atunci când trec din starea nemanifestată în cea manifestată, „unul în trei” devine „unu şi cu trei”.

Astfel apare numărul patru.

Priveşte triunghiul echilateral; poţi vedea în el o unitate cu trei laturi, sau cu trei aspecte. Totuşi, el conţine numărul patru ascuns şi nemanifestat, căci are posibilitatea să se împartă în patru triunghiuri: Atunci când triunghiul trece din starea nemanifestată în lumea cu trei dimensiuni, adică în manifestare, el devine un tetraedru.

Aşa cum ţi-am explicat, tetraedrul rămâne încă ascuns şi nemanifestat în interiorul cubului, care reprezintă forma primordială a primei manifestări materiale.

Cele patru triunghiuri care alcătuiesc laturile tetraedrului sunt suprafeţele de contact ale divinului cu lumea materială, căci sunt identice cu suprafeţele interioare ale colţurilor tăiate ale cubului.

Dacă întoarcem către exterior triunghiurile tetraedrului cu ajutorul colţurilor cubului, manifestând astfel triunghiurile tetraedrului, obţinem forma piramidei ale cărei patru feţe sunt în acelaşi timp cele patru triunghiuri ale tetraedrului întoarse către exterior şi manifestate, dar şi colţurile tăiate ale cubului întoarse către exterior.

Cele patru feţe ale piramidei simbolizează cele patru feţe ale lui Dumnezeu, fiecare dintre ele purtând în sine cele trei aspecte ale sursei primordiale, ale divinităţii care sălăşluieşte în sine, deasupra întregii manifestări.

Piramida ilustrează o realitate vie, legea prin care Dumnezeu se manifestă întotdeauna şi pretutindeni în lumea materială, trăind implicit în tot ceea ce a fost creat.

Dumnezeu se manifestă în toate punctele universului într-o manieră cvadruplă. El străluceşte în modalităţi diferite în cele patru direcţii ale cerului.

Aceşti curenţi de forţă care provin din aceeaşi origine, dar care sunt totuşi atât de diferiţi între ei, izvorăsc din unitatea paradisiacă.

Ni-i putem imagina ca fiind patru mari fluvii care îşi au izvorul în centrul paradisului, acolo unde se găsesc arborele vieţii şi cel al cunoaşterii binelui şi răului, de unde curg către lumea exterioară, în cele patru direcţii.

Vei regăsi această manifestare cvadruplă în tot ceea ce a fost creat vreodată. Aceste patru caracteristici se regăsesc în maniera cea mai frapantă cu putinţă în curenţii de aer, adică în vânturi.

Chiar şi omul cel mai primitiv ştie că vânturile care suflă din direcţii diferite au efecte opuse.

Vântul care suflă dinspre nord este uscat, rece; el calmează şi îngheaţă. În anumite regiuni, chiar şi apa devine dură ca piatra ca urmare a influenţei acestui vânt.

Vântul care suflă dinspre sud este cald; el este vitalizant, stimulent. 

Vântul care suflă dinspre est este proaspăt şi are menirea de a revigora.

Vântul care suflă dinspre vest aducă căldură şi umiditate, antrenând ploi binefăcătoare. Asupra omului, el are efecte de adormire, de oboseală.

Ştii şi tu toate aceste lucruri, căci orice copil remarcă diferenţele dintre cele patru tipuri principale de vânturi. Probabil că te-ai întrebat deja cum este posibil ca, deşi provin din acelaşi loc al pământului, din acelaşi punct, vânturile să aibă efecte diametral opuse în funcţie de direcţia din care bat!

Spre exemplu: dacă aici, în locul în care ne aflăm şi unde aerul este atât de cald şi de plăcut, ar apărea o boare de vânt care ar sufla în direcţia sudică, acest vânt ar bate în mod evident în nordul ţărilor situate mai la sud de ţara noastră, cărora le-ar aduce un plus de răcoare, având un efect calmant asupra fiinţelor.

Dimpotrivă, dacă aici, în acelaşi loc, ar apărea un vânt care ar bate în direcţia nordică, acest vânt venit dinspre sud va afecta ţările nordice, aducând cu sine un val de căldură care va stimula organele sexuale şi va genera o amplificare a forţei sexuale a fiinţelor vii.

Cum este posibil ca pornind din acelaşi punct, un vânt să fie rece şi calmant pe de o parte, dar cald şi stimulent pe de altă parte, să ducă într-un loc ploaia şi în altul uscăciunea? Toate aceste efecte depind numai de direcţia în care suflă vântul.

Răspunsul are o legătură directă cu acea lege a spaţiului pe care noi o numim cele patru feţe ale lui Dumnezeu.

Prima faţă – faţa nordică – este de foc. Ea este cea care generează viaţa. Aşa se explică de ce vântul dinspre sud aduce cu sine căldura şi incită fiinţele vii către procreaţie.

A doua faţă – faţa vestică – este de aer. Ea este proaspătă şi favorizează mişcarea. Aşa se explică de ce vântul dinspre est este atât de revigorant.

A treia faţă a lui Dumnezeu – faţa estică – este umedă, udă, muiată. Tot ce ţine de ea este greu, inert. Aşa se explică de ce vântul dinspre vest aduce cu sine căldură, umezeală, precipitaţii, şi adoarme fiinţele vii. Conştiinţa lor se blochează în interiorul corpului.

În sfârşit, a patra faţă – faţa sudică – este rece. Ea are efecte contractante, materializante, cristalizante. Aşa se explică de ce vântul dinspre nord aduce cu sine frigul şi calmează nervii.

Manifestarea primară şi cea mai importantă a celor patru feţe ale lui Dumnezeu este cea a focului, căci efectele celorlalte feţe depind de ea. Tipul focului determină dacă vremea va fi caldă, blândă, plăcută sau rece.

De aceea, noi considerăm că faţa de foc a lui Dumnezeu este părintele celorlalte feţe.

Din radiaţia ei se nasc celelalte stări specifice: căldura şi uscăciunea produc starea gazoasă a aerului; prospeţimea şi umiditatea produc starea lichidă a apei; iar frigul generează starea dură a pământului.

Această lege acţionează pretutindeni pe pământ, în fiecare copac, în fiecare plantă. Spre exemplu, dacă luăm o casă, faţa sudică – în care suflă curenţii feţei de nord a lui Dumnezeu – este mai călduroasă, şi aici prosperă cel mai bine plantele; faţa nordică este mai rece, cea estică mai uscată, iar cea vestică mai umedă.

Atunci când noi provocăm ploaia din interiorul piramidei, aceasta udă îndeosebi faţa vestică a clădirilor.

Acest spirit cvadruplu nu se limitează însă numai la vânturi; el este deopotrivă prezent în tot ceea ce a fost creat.

Priveşte trunchiul unui copac: latura nordică, ce primeşte strălucirea feţei sudice a lui Dumnezeu, adică a frigului, este întotdeauna acoperită cu muşchi.

Te-ai întrebat vreodată de ce fiinţa umană nu are decât o singură faţă, orientată către înainte?

Noi suntem de foc în direcţia feţei noastre, aceasta este direcţia în care dăruim, în timp ce în partea din spate noi suntem reci, aceea fiind direcţia din care primim.

Membrele noastre merg întotdeauna înainte, iar noi nu ne putem emite forţa voinţei decât în direcţia către care este orientată faţa noastră.

De ce crezi că se culcă animalele în felul în care o fac, de ce sunt orientate cuiburile şi furnicarele aşa cum sunt?

Animalele nu raţionează, ele nu ştiu de ce procedează astfel, dar simt intuitiv că dinspre partea de nord le vin radiaţiile calmante, iar dinspre sud cele vitalizante, care dăruiesc viaţa, deci excitante, aşa că este preferabil ca pentru o bună circulaţie a curentului vieţii să-şi orienteze cuiburile sau habitatul şi să doarmă în direcţia nord-sud.

Aşa se explică de ce oamenii care caută să stabilească un contact cu Dumnezeu prin intermediul rugăciunii se întorc cu faţa către nord sau către est, dar niciodată către sud sau către vest!

Energiile care îi pot conduce către spiritualitate se găsesc numai la nord şi la est.

În părţile de sud şi de vest se găsesc acele energii care îi stimulează şi le orientează conştiinţa către instinctele sexuale.

Mai află că efectele cvadruplei radiaţii a lui Dumnezeu se manifestă în exact aceeaşi manieră în întregul univers.

Fiecare punct din univers, deci implicit şi fiecare punct de pe pământ, receptează şi emite întotdeauna o aceeaşi radiaţie din şi în aceeaşi direcţie. Cele patru feţe ale lui Dumnezeu nu se pot întoarce niciodată, la fel cum nu-şi pot schimba vreodată direcţia. Ele rămân imuabile, în direcţia lor iniţială.

Oriunde au ajuns membrii rasei divine, ei le-au predat acest adevăr profund fiilor oamenilor, ţinând cont şi de particularităţile poporului în mijlocul căruia se aflau. În cazul poporului nostru, care înţelege mai degrabă formele geometrice şi intuieşte adevărul cu ajutorul inteligenţei, noi am exprimat adevărul celor patru feţe ale lui Dumnezeu prin intermediul piramidelor.

Alte popoare sunt înclinate mai degrabă către perceperea adevărurilor divine sub forma experienţelor spirituale.

Fiii lui Dumnezeu care au ajuns printre aceste popoare au creat statui imense din piatră prin care au reprezentat divinitatea sub forma unui om aşezat într-un triunghi şi al cărui cap are câte o faţă orientată către cele patru direcţii cardinale.

Cele două reprezentări explică de fapt aceeaşi lege: atunci când divinul-creator iese din starea nemanifestată, care transcende timpul şi spaţiul, şi intră în lumea tridimensională, devenind materie, el se manifestă sub forma numărului patru, păstrându-şi totuşi cele trei aspecte iniţiale.

Forma piramidei demonstrează clar acest lucru, căci deşi are la bază un pătrat, feţele sale laterale reprezintă nişte triunghiuri, care ilustrează cele trei aspecte ale lui Dumnezeu.

Piramida manifestă aşadar legea lui patru ori trei: adică numărul doisprezece, iar acest lucru ne conduce către un alt adevăr.

Aşa cum o arată reprezentarea simbolică a formei piramidei, fiecare din cele patru feţe ale lui Dumnezeu include în sine cele trei aspecte divine.

Avem aşadar de-a face cu o manifestare înmulţită cu 12, care este prezentă pretutindeni şi care acţionează în toate punctele universului, de la fiinţa unicelulară care trăieşte pe o planetă şi până la planeta însăşi, la sistemele solare şi la întregul univers, la fel cum un cerc mai mic poate fi încadrat într-un cerc mai mare, care poate fi încadrat la rândul lui într-un cerc şi mai mare, şi tot aşa, la infinit.

Altfel spus, dacă cunoşti unul din aceste cercuri, vei înţelege nu numai structura întregului univers, ci şi pe cea a fiecărei fiinţe vii.

Căci întregul univers vizibil are la bază această manifestare divină multiplicată cu 12.

Înainte de a continua, trebuie să înţelegi faptul că tot ceea ce percepem noi, fiinţele umane, din punctul nostru de vedere personal, adică din exterior, cu ajutorul organelor noastre de simţuri, este opusul exact, inversat, al aceleiaşi realităţi în starea sa divină.

Dacă priveşti ceva din exterior, de sus sau de jos, din faţă sau din spate, de la dreapta sau de la stânga, acest lucru se inversează şi devine contrariul perfect al aceluiaşi lucru – dacă nu l-ai mai vedea, ci ai deveni tu însăţi una cu el. Atunci când priveşti ceva, te afli într-o relaţie de dualitate cu obiectul respectiv.

Observatorul şi obiectul privit reprezintă doi poli.

Atunci când eşti ceva, tu te afli într-o stare monistică, în unitatea divină.

Să luăm exemplul literei „E”. În ce direcţie este orientată această literă?

– De la stânga la dreapta, Tată.

– Perfect. Acum, desenează această literă pe pieptul tău, pentru a fi tu însăţi litera „E”.

Acum te afli într-o stare de unitate, de FIINŢĂ, cu această literă.

În ce direcţie este orientată ea acum?

– De la dreapta la stânga, Tată, am răspuns eu.

– Deci exact în direcţia opusă. Vino, am să-ţi arăt altceva.

Ptahhotep m-a dus într-un loc, sub două mari plăci circulare, suspendate de tavan, care serveau drept lămpi. Pe fiecare dintre ele se aflau 12 imagini identice, dar în direcţii şi într-o suită opuse.

zodiacul

Astfel, pe o placă imaginile aveau capul orientat către interior, adică spre centru, în timp ce pe cealaltă placă aceleaşi imagini aveau capul orientat către exterior, adică spre periferie.

În plus, suita de la dreapta la stânga de pe una din plăci era inversată cu precizie pe cealaltă.

Ptahhotep m-a condus către primul cerc şi m-a întrebat:

– Când vezi corect imaginile de pe acest cerc, cu capul în sus?

– Întotdeauna şi indiferent din ce parte le privesc, Tată.

Ptahhotep m-a condus apoi către al doilea cerc şi m-a întrebat:

– Cum vezi aceste imagini?

– Le văd pe toate cu capul în jos, spre deosebire de primul cerc, iar ordinea lor este inversată.

– Încearcă acum să-ţi găseşti un loc din care să poţi vedea aceste imagini în poziţia şi ordinea lor corectă.

Am examinat imaginile, şi dorind să le văd „corecte”, cu capul în sus, am avansat involuntar către cerc, mai exact către centrul cercului… iar dintro dată toate figurile s-au inversat!

Ele mi-au apărut toate cu capul în sus şi în ordinea corectă. M-am întors în jurul meu, dar păstrându-mi poziţia în centru, iar imaginile au rămas corecte.

De îndată ce făceam însă un singur pas în afara centrului, toate figurile se inversau la loc!

M-am întors în centru şi am trăit – foarte emoţionată – experienţa stării de FIINŢĂ… Am înţeles acum ce înseamnă această stare… Eram complet tulburată.

Ptahhotep mi-a zâmbit:

– Acum înţelegi ce voiam să spun atunci când afirmam că ceea ce este personal este întotdeauna opus divinului?

Înţelegi de ce scrierea umană este orientată întotdeauna de la stânga la dreapta, în timp ce scrierea divină este orientată de la dreapta la stânga?

– Da, Părinte al sufletului meu, înţeleg, am spus eu, tremurând încă.

Ptahhotep mi-a luat mâna în mâna sa. Forţa extraordinară care emana din ea m-a calmat imediat, iar el m-a condus în faţa unui mare tablou negru, pe care se puteau vedea diferite figuri geometrice.

– Pământul îşi primeşte radiaţiile şi forţa multiplicată cu 12 a celor patru feţe ale lui Dumnezeu de la univers, din direcţia diferitelor constelaţii care ne înconjoară precum un nor.

Noi numim această roată alcătuită din constelaţii: zodiac.

Pământul îşi datorează existenţa radiaţiilor primite de la acest zodiac.

Aceste vibraţii se întâlnesc într-un punct precis din univers, generând o interferenţă în undele de energie şi o condensare, o materializare a lor.

Treptat, din această materializare s-a născut pământul.

Întrucât soarele a jucat un rol foarte important în acest proces, pământul a crescut în câmpul energiei sale şi a devenit satelitul său.

El primeşte energia sa vitală de la soare, dar este supus constant şi radiaţiilor zodiacului, dar şi ale altor planete din sistemul nostru solar.

La fel ca şi celelalte corpuri celeste, pământul reprezintă materializarea tuturor acestor vibraţii diferite; aşa se explică de ce, pe fiecare eşalon al creaţiei, găsim o formă materializată care manifestă în principal energia marii roţi cosmice care îi corespunde.

Aşadar, pe pământul nostru există radiaţii materializate ale tuturor constelaţiilor zodiacului, în toate formaţiunile sale geologice, în toate metalele, în toate plantele, animalele şi fiinţele umane.

Numele fiecăruia din semnele zodiacului desemnează forţa terestră care reprezintă materializarea semnului zodiacal corespondent.

Spre exemplu, dacă vezi un leu, îţi poţi da seama că el reprezintă – pe eşalonul animal – radiaţia materializată a semnului zodiacal pe care noi îl numim „Leul”.

Există însă şi metale, plante şi oameni care sunt alcătuiţi din aceeaşi energie, dar pe eşaloanele lor corespondente: mineral, vegetal şi uman.

Întrucât numele fiecărui semn zodiacal este în acelaşi timp şi numele formei create prin radiaţia materializată a respectivului semn, acest nume exprimă în mod evident cel mai bine, într-un singur cuvânt, caracterul radiaţiei semnului respectiv.

Pe bolta cerească şi în starea de FIINŢĂ divină, cele patru feţe ale lui Dumnezeu, adică cele patru puncte cardinale, sunt:

zodiac1
Fiecare faţă a lui Dumnezeu, fiecare punct cardinal de pe bolta cerească, conţine în sine cele trei aspecte ale divinităţii nemanifestate, şi aşa s-au născut cele patru ori trei manifestări; adică cele 12 semne zodiacale:

zodiac2

Cele patru feţe ale lui Dumnezeu în starea de FIINŢĂ divină

zodiac3

Cele trei aspecte ale focului care corespund primei feţe a lui Dumnezeu şi care alcătuiesc prima grupă se manifestă prin constelaţiile Berbecului, Leului şi Săgetătorului.

Leul este prima manifestare a lui Dumnezeu, şi în consecinţă, marele Părinte al întregului zodiac.

Aşa se explică de ce cele trei manifestări ale primei feţe a lui Dumnezeu au un caracter patern, generator de viaţă.

Berbecul emană focul tinereţii, forţa procreatoare a tânărului părinte care penetrează inima naturii, trezind o viaţă nouă şi punând-o în mişcare. Berbecul este forţa primăverii, care acţionează la fel de focos şi de iresponsabil ca şi berbecul.

Leul este focul omului demn şi respectabil, ajuns la o maturitate perfectă, de părinte, care emană forţa sa creatoare, iubirea şi căldura sa asupra tuturor copiilor săi, lăsându-i totuşi să se dezvolte singuri, sub guvernarea sa. Leul este forţa verii. Centaurul sau Săgetătorul este o fiinţă care şi-a depăşit natura animală, care şi a învins dorinţele fizice şi care îşi orientează conştiinţa către un ţel mai înalt.

Radiaţia sa este focul spiritului, al părintelui copt şi înţelept, care, prin spiritualitatea sa, prin gândurile sale pozitive şi prin sfaturile sale bune îşi ajută copiii deveniţi ei înşişi adulţi.

Centaurul sau Săgetătorul reprezintă focul spiritual al gândirii, forţa bătrâneţii, a iernii.

Cele trei aspecte din cea de-a doua grupă, faţa terestră materială a lui Dumnezeu, sunt: Taurul, Fecioara şi Capricornul.

Toate cele trei manifestări ale acestei feţe revelează un caracter matern. Primăvara, animalul numit taur se găseşte de regulă în câmpia cea verde, şi întreaga natură îi apare ca o logodnică în ziua nunţii sale, gata să primească întreaga forţă creatoare a tânărului ei logodnic.

Radiaţia semnului zodiacal Taurul îi permite pământului să primească energia focului vieţii, care prinde astfel rădăcini, dând astfel sămânţei divine posibilitatea de a se încarna într-un corp material.

Radiaţia Taurului îi permite Sinelui divin, principiului creator, sau Logosului, să devină trup din carne.

Taurul trezeşte aspectul feminin al materiei, logodnica, şi puterea sa de concepţie, disponibilitatea ei de a fi fecundată. Taurul reprezintă aspectul de viitoare mamă, care aşteaptă actul fecundării.

Fecioara este regina imaculată a cerului, mama divină a naturii, neatinsă vreodată de un bărbat, dar care poartă în pântecul său miriadele de fiinţe care se vor naşte din trupul său divin.

Energia constelaţiei Fecioarei reprezintă fertilitatea naturii. De aceea, ea este reprezentată ca ţinând în mână un spic cu cinci seminţe.

În viziunea mistică, Fecioara simbolizează sufletul uman spălat de orice impuritate şi care a primit sămânţa divină a spiritului lui Dumnezeu.

Ea aşteaptă copilul divin în care se vor amesteca – într-o unitate perfectă – cele două principii, divin şi material.

Fecioara reprezintă aspectul matern al sarcinii, al aşteptării copilului, al maternităţii viitoare.

Cel de-al treilea aspect al feţei de pământ a lui Dumnezeu este Capricornul. Capra neagră trăieşte în regiunile cele mai materiale, cele mai dure ale pământului, în mijlocul stâncilor. Forţa centripetă a legii materiei face ca aceasta să atingă un maximum de duritate şi să se cristalizeze.

La nivelul cristalului, materia triumfă asupra caracterului său iniţial de opacitate, devenind complet transparentă; materia permite astfel apariţia primelor forme geometrice ale forţei creatoare.

Un copil reprezintă şi el forma condensată şi cristalizată a energiei divine creatoare a vieţii.

Realizarea Sinelui divin în sufletul omului, care dă naştere copilului divin: conştiinţa de sine, nu se poate obţine decât prin intermediul legii materiale, prin forţa de concentrare centripetă şi comprimantă.

Atât timp cât omul se identifică cu instinctele sale fizice, el seamănă cu un staul locuit de animale.

Dar tocmai în acest staul şi printre aceste animale trebuie să se nască copilul divin: conştiinţa de sine divină.

Acest lucru se realizează tocmai prin energia concentrantă a Capricornului. Concentrarea este singura cale prin care omul poate reveni la unitate, la paradisul pierdut.

De aceea, naşterea copilului divin este celebrată atunci când soarele se găseşte în constelaţia Capricornului.

Radiaţia acestui focar de energie ajută divinul să se manifeste şi să se realizeze plenar în şi prin materie, adică într-un corp.

Capricornul este aspectul matern al copilăriei.

Cele trei aspecte din cea de-a treia grupă, care corespund feţei de aer a lui Dumnezeu, sunt: Gemenii, Balanţa şi Vărsătorul.

Starea gazoasă care rezultă din aceste trei tipuri de radiaţii este cea care generează mişcarea.

Aşa se explică de ce aceste trei constelaţii favorizează manifestarea forţelor care au la bază mişcarea, o mobilitate liberă şi completă.

Ele sunt de natură spirituală.

Gemenii poartă în ei cele două jumătăţi ale arborelui cunoaşterii binelui şi răului.

Radiaţia acestei zodii acţionează în două direcţii: ea îl forţează pe om să privească atât în dreapta cât şi în stânga, pentru a obţine cunoaşterea.

La fel ca şi ramurile unui copac, această energie acţionează în direcţii diferite.

Oamenii aleargă în căutarea cunoaşterii, în cele mai diferite direcţii. Ei doresc să-şi multiplice experienţele, vor să vadă totul, să înţeleagă totul, să înveţe totul.

Forţa emanată de Gemeni se traduce prin nevoia de a învăţa.

Radiaţia Balanţei conduce la echilibru. Omul îşi cântăreşte şi îşi evaluează acum experienţele făcute, păstrând ceea ce este valoros şi renunţând la restul.

Efectele Balanţei conferă armonie, dezvoltă facultatea discernământului şi readuc echilibrul între forţele divergente ale Gemenilor.

Constelaţia Balanţei emană legea echilibrului şi a justiţiei în lumea tridimensională.

Ea reprezintă manifestarea cunoaşterii care creează legea.

Vărsătorul emană cunoaşterea adunată de Gemeni, evaluată apoi de Balanţă şi considerată valabilă, după care a fost tradusă în legi. Energia emanată de această constelaţie nu tolerează nici un obstacol şi nu cunoaşte nici o limită.

Vărsătorul îşi dăruieşte comorile celor din jur, vărsând continuu apa vieţii în valuri care penetrează până şi lumile cele mai îndepărtate. Aceste unde simbolizează frecvenţele înalte şi regenerante ale spiritului.

Vărsătorul reprezintă manifestarea spiritului eliberat de orice frontieră.

Cele trei aspecte ale ultimei grupe, faţa de apă a lui Dumnezeu, sunt: Cancerul, Acvila (Scorpionul) şi
Peştii.

Cele trei manifestări ale acestei feţe a lui Dumnezeu au un caracter psihic, care se exprimă în şi prin sentimente.

Semnul Cancerului reprezintă apa puţin adâncă în care îşi fac cuibul racii. După ce şi-au prins prada din exterior, racii se retrag în cuiburi pentru a o digera.

Conştiinţa care se orientase către exterior pentru a-şi găsi hrana spirituală se retrage în sine, digerându-şi şi transformându-şi prada – impresiile adunate – în experienţe clarificate şi organizate.

Forţa emanată de Cancer se manifestă prin conştiinţa introspectivă a căutătorului care se autoanalizează.

Constelaţia Scorpionului-Acvilei este placa turnantă care face ca viermele care se târăşte să se transforme într-o acvilă care zboară foarte sus, liberă, într-o fiinţă trezită faţă de conştiinţa Sinelui divin.

Viermele – Scorpionul – trebuie să se sacrifice pentru a putea deveni Acvilă. Aşa se explică de ce această constelaţie are un dublu nume: în starea sa nerăscumpărată ea se numeşte Scorpion, la fel ca şi animalul care trebuie să se sinucidă cu acul său.

În starea de mântuire ea se numeşte Acvila şi simbolizează sufletul eliberat care, la fel ca şi şoimul divin Horus, zboară liber, mai presus de tot ceea ce este material.

Vibraţia acestei constelaţii apare ca forţă motrice, ca foc al vieţii care se manifestă în acest caz sub forma apei – prin fluidele corpului.

Această energie îi dă spiritului posibilitatea să se îmbrace în materie pentru a renaşte într-un nou corp.

Ea este şarpele primordial al tentaţiei, care atrage spiritul în materie şi determină astfel căderea sa din starea paradisiacă.

Dacă această forţă este însă transformată, astfel încât în loc să acţioneze în materie, ea acţionează exclusiv la nivelul spiritului, dorinţele sexuale se sublimează în forţa ascensională care conduce din nou conştiinţa dezamăgită către unitatea paradisiacă.

Fără această forţă, nici o conştiinţă ieşită din unitate nu s-ar putea întoarce la Dumnezeu!

Apa acestei constelaţii este precum o mlaştină în care acţionează forţele ascunse aflate în stare de fermentaţie şi deasupra cărora dansează, fără a arde cu adevărat, scântei luminoase.

Peştii trăiesc în oceanul infinit. Chiar dacă vin uneori la suprafaţă, ei se scufundă apoi imediat pentru a dispărea în profunzimile nemăsurate ale oceanului.

Adevărata natură a omului obişnuit seamănă cu oceanul: conştiinţa sa de veghe stă la suprafaţă, dar cea mai mare parte a conştiinţei rămâne în subconştient, acolo unde se regăsesc raţiunile şi rădăcinile gândurilor, ale cuvintelor şi acţiunilor sale.

În schimb, în cazul omului eliberat, cu o cunoaştere de sine perfectă, a cărui conştiinţă şi-a recunoscut şi şi-a realizat Sinele divin, nu mai există nici subconştient, nici supraconştient, deci nu mai există inconştient.

Plenar conştient, el pluteşte liber prin adâncimile oceanului nesfârşit al Conştiinţei divine a totalităţii.

Ceea ce este inconştient în cazul omului ne-mântuit a devenit căminul omului eliberat, care este în totalitate conştient.

Cele două manifestări ale sexului: cea masculină şi cea feminină, se bucură fericite într-o perfectă armonie în acest ocean, la fel ca doi peşti în apă.

Aşadar, principala forţă a constelaţiei Peştilor este aceea a mântuirii, a disoluţiei personalului în impersonal, în profunzimile Sinelui nesfârşit, în unitatea divină şi indivizibilă, în acea stare de FIINŢĂ în care eşti simultan totul şi unul.

Marea lucrare a mântuirii se realizează prin intermediul acestei vibraţii, care spiritualizează materia.

Vezi aşadar că cele trei aspecte ale fiecărui triunghi sunt legate între ele; pornind de la planul material, ele avansează către spiritualizare.

Dar relaţia nu există numai între cele trei aspecte ale fiecăreia din feţele lui Dumnezeu; cele patru triunghiuri se află într-un raport atât de strâns unul cu celelalte încât centrul lor este practic identic.

Ele alcătuiesc astfel cercul zodiacal al celor 12 manifestări în care diferitele aspecte ale celor patru triunghiuri alcătuiesc o serie perfect coerentă de etape ale dezvoltării, ale progresului.

Există şi o a treia relaţie între diferitele constelaţii: aceea care există între două constelaţii opuse, care reprezintă fiecare jumătatea complementară a celeilalte.

Suita constelaţiilor din zodiac este următoarea: Berbecul, Taurul, Gemenii, Cancerul, Leul, Fecioara, Balanţa, Scorpionul-Acvila, Centaurul-Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul şi Peştii.

Tot ceea ce se condensează în planul material, luând o formă materială, parcurge în decursul vieţii întreaga roată a zodiacului.

Viaţa omului alcătuieşte o mare perioadă care poate fi împărţită în intervale mai mici – copilărie, tinereţe, maturitate, bătrâneţe – care, la rândul lor, pot fi descompuse în altele şi mai mici: ani, anotimpuri, luni, săptămâni şi zile.

Fiecare perioadă, indiferent dacă este vorba de o zi, de un an sau de întreaga viaţă, parcurge întregul cerc al zodiacului.

Naşterea corespunde Berbecului, după care omul trece prin toate constelaţiile; el atinge starea de maturitate la nivelul Leului şi moare în semnul Peştilor, dispărând astfel din planul material.

Acelaşi lucru este valabil şi dacă ne raportăm la o singură zi: noi ieşim din starea de somn pentru a reapărea în această lume. Ziua se dezvoltă apoi şi atinge maturitatea la amiază, când activitatea omului atinge punctul culminant, după care intră într-un declin, şi după diferite transformări, se lasă seara, iar noi ne lăsăm corpul să se odihnească.

Când reintrăm în starea de somn, noi ne retragem conştiinţa în Sine, la fel cum vom face la sfârşitul vieţii, atunci când ne vom părăsi definitiv corpul fizic.

Orice perioadă are aşadar un început, o dezvoltare, un apogeu urmat de un declin, până la disoluţia finală.

Înţelegi acum că aceste radiaţii nu depind de locul, deci de grupa de stele, ci exclusiv de direcţia din care provin.

La fel ca şi în cazul vântului: influenţele sale sunt determinate pentru totdeauna de direcţia din care suflă, nu de locul din care porneşte.

Şi încă un aspect foarte important: întrucât orice lucru material se manifestă pornind de la centrul său şi întrucât cele patru feţe ale lui Dumnezeu emană din fiecare punct al universului într-o manieră absolut egală şi imuabilă, rezultă că orice lucru, indiferent dacă este vorba de un soare, de o planetă, de o plantă, de un animal, de un protozor sau de o fiinţă umană, se găseşte întotdeauna în centrul a două roţi: în centrul marii roţi cosmice, şi întrucât acest centru este identic cu centrul obiectului sau individului respectiv, în centrul propriei sale fiinţe nemanifestate, adică al propriei sale roţi interioare.

Fiecare fiinţă receptează din exterior radiaţiile de la marea roată cosmică, primind totodată şi radiaţiile propriei sale roţi, din interior.

Noi ne identificăm cu poziţia pământului, aşa cum este situat acesta faţă de FIINŢA divină.

Pământul nu are o poziţie centrală în univers; el nu este decât un satelit al soarelui, care se învârteşte în jurul acestuia şi în jurul propriei sale axe.

Aşa se explică de ce noi vedem universul invers faţă de realitatea obiectivă, adică faţă de starea de FIINŢĂ divină.

Privind de pe pământ, ni se pare că bolta cerească, cu sistemele sale solare, cu stelele şi cu planetele sale, se roteşte în jurul nostru, deşi realitatea este inversă: pământul este cel care îşi urmează cursul stabilit în jurul soarelui, la fel cum întregul nostru sistem solar urmează o mare orbită în jurul unui soare cosmic, iar acesta procedează la fel, şi tot aşa, în sisteme din ce în ce mai mari, la infinit.

Existenţa corpurilor celeste şi a sistemelor cosmice nu reprezintă altceva decât aceeaşi mişcare de dezvoltare în roţile specifice celor patru feţe ale lui Dumnezeu, adică în interiorul zodiacului.

Nu uita ceea ce îţi voi spune în continuare: fiecare formă creată, indiferent unde se găseşte în univers, poartă în ea marea roată cosmică şi mica sa roată personală, lucru valabil deopotrivă pentru fiinţele unicelulare, pentru plante, animale, oameni sau corpurile cereşti.

Acest lucru trebuie să ţi se pară evident dacă ai înţeles că fiecare punct din univers emană aceeaşi manifestare multiplicată cu 12 a celor patru feţe ale lui Dumnezeu, fără ca acestea să-şi poată schimba vreodată poziţia.

Emisiile de energie pe care noi le primim de la marea roată cosmică ajung la noi din exterior, motiv pentru care noi vedem acest cerc invers, ca o reflectare exactă a stării de FIINŢĂ divină.

zodiac4Poziţia pământului faţă de cele patru feţe ale lui Dumnezeu, care nu se pot întoarce niciodată.

Întrucât, privită dinspre pământ, bolta cerească se află într-o mişcare perpetuă, structura radiaţiilor care ne parvin din univers, de la nenumăratele stele – care se mişcă la rândul lor pe marea roată cosmică – se schimbă continuu.

Fiecare formă creată, inclusiv fiinţele umane, dispun de o structură individuală de forţe alcătuită din aceleaşi energii creatoare care emană din stelele universului.

În momentul naşterii, structura forţelor pe mica roată zodiacală a individului este identică cu cea a forţelor de pe marea roată zodiacală cosmică.

Trebuie să ştii că o creatură vie nu se poate naşte decât în momentul în care structura energetică a roţii cosmice se suprapune perfect peste structura energetică a roţii sale individuale!

Până la sfârşitul vieţii sale, omul este supus unor impresii şi influenţe noi.

Odată cu experienţele pe care le acumulează de-a lungul existenţei sale, constelaţia sa interioară se modifică sensibil.

Unele forţe se dezvoltă, altele sunt refulate, în funcţie de reacţiile sale în faţa propriilor acţiuni şi experienţe.

În momentul morţii sale, constelaţia interioară a omului rămâne gravată în sufletul său, care nu se va putea reîncarna înainte ca bolta cerească să atingă aceeaşi conformaţie, prin mişcarea sa.

Acest lucru explică de ce anumite fiinţe se reîncarnează după o perioadă relativ scurtă, în timp ce altele trebuie să aştepte mii de ani înainte ca bolta cerească să alcătuiască o constelaţie identică cu cea a sufletului lor.

Toate creaturile care se nasc în lumea tridimensională într-un anumit moment al eternităţii şiau încheiat viaţa precedentă sub aceeaşi constelaţie, care corespunde naşterii lor din prezenta încarnare.

Constelaţia de la moartea individului şi cea de la renaşterea sa în viaţa următoare sunt absolut identice.

Dimpotrivă, constelaţia de la naşterea individului şi cea de la moartea sa în aceeaşi încarnare nu sunt niciodată identice, căci experienţele acumulate au transformat fiinţa respectivă.

Cert este că fiecare creatură, inclusiv omul, poartă în ea pe durata întregii vieţi amprenta constelaţiei care i-a marcat momentul naşterii, căci această constelaţie conţine roata sa individuală, pe care dezvoltarea şi schimbările succesive de caracter sunt deja prezente, dar ascunse.

Astfel, dacă doreşti să cunoşti constelaţia interioară a energiilor care au creat o fiinţă vie şi care acţionează în sufletul său, în corpul său, în întreaga sa fiinţă, deci implicit destinul său, va trebui să calculezi poziţia stelelor în momentul naşterii sale.

shivaDupă o ilustraţie tibetană „Mici cercuri în cercuri din ce în ce mai mari, la infinit…”

Din cauza mişcării perpetue a bolţii cereşti se produce rapid un decalaj între roata cosmică şi cea individuală. Deşi identice în momentul naşterii, centrele de energie care emană din roata cosmică, constelaţiile, stelele fixe şi planetele, se îndepărtează treptat de forţele ascunse care acţionează din interiorul roţii individuale.

Mai târziu, acestea se pot apropia din nou. Aşa se explică de ce în viaţa fiecărei persoane există perioade mai favorabile, stimulative şi armonioase, care alternează cu perioade de tensiuni şi greutăţi.

Rezultă că indivizii înşişi manifestă uneori caracteristici pozitive şi armonioase, iar alteori caracteristici discordante şi negative.

Iar cum destinul unui individ este reflectarea caracterului său şi consecinţa acţiunilor sale, viaţa sa va lua în mod implicit când o turnură bună, când una proastă.

Toate formele vieţii sunt supuse acestor forţe.

O singură creatură are posibilitatea şi facultatea de a domina energiile şi forţele care acţionează în univers, în ea însăşi şi în destinul său, folosindu-le aşa cum doreşte, iar aceasta este fiinţă umană.

Ea nu poate face însă acest lucru decât atunci când a devenit conştientă, când le-a recunoscut în sine şi când a triumfat asupra lor!

Or, atâta vreme cât omul nu a recunoscut în sine aceste forţe, el rămâne la latitudinea lor, la fel ca toate celelalte forme inconştiente de viaţă aflate în contact direct cu energiile creatoare şi conduse orbeşte de ele.

Numai cel care a ajuns la cunoaşterea de sine îşi poate eleva conştiinţa mai presus de aceste forţe, astfel încât, în loc să li se supună, le poate controla sau transforma în propria lui fiinţă, pentru a le transmite apoi într-o formă complet diferită.

Atunci când un om este capabil să transforme în sine aceste energii, el le poate modifica şi pe cele care îi guvernează destinul, devenind astfel stăpânul propriei sale vieţi, a karma-ei sale.

Înţelegi acum de ce este atât de important şi absolut necesar să poţi recunoaşte în tine însăţi şi să poţi controla radiaţia multiplicată cu 12 a celor patru feţe ale lui Dumnezeu.

Când vei realiza plenar că din aceste forţe este alcătuit numai corpul tău şi tot ceea ce este material în fiinţa ta, în timp ce Sinele tău divin se află deasupra acestor energii şi are facultatea de a le controla, atunci vei găsi puterea de a domina aceste imense forţe creatoare, putere pe care ai pierdut-o atunci când te-ai încarnat în materie.

Vei putea să îţi eliberezi astfel Sinele crucificat pe cele două mari braţe ale lumii tridimensionale, timpul şi spaţiul, refulat în inconştient şi supus legilor morţii.

Vei putea să-l trezeşti atunci din moartea sa aparentă, redându-i autoritatea şi tronul pe care le merită în mod natural.

Acest mister al vieţii este simbolizat de crucea pe care este crucificată forma divină a celui de-al doilea aspect al lui Dumnezeu, principiul creator care se îmbracă în materie şi care, în decursul timpului, consimte să facă sacrificiul suprem, acela de a-şi asuma proprietăţile lumii materiale, pentru a anima şi a îndeplini marea operă: manifestarea plenară a spiritului în materie, şi implicit spiritualizarea materiei.

Your email is never published or shared.