Ramtha – Cu totii eram ca niste copilasi

IMG_20151027_141309

Chiar la începuturile voastre, când fiecare dintre voi ştia că este una cu tâtăl, eul vostru – identitatea voastră – era Dumnezeu într-o unicitate singulară, iar viaţa reprezenta aventura emoţională ce ducea la experimentarea tuturor gândurilor, căci Dumnezeu este toate gândurile.

Eul vostru era pur şi nepervertit, căci în fiinţa voastră nu existau acele atitudini care să vă limiteze acceptarea gândului sau pe a lui Dumnezeu în fiinţa voastră. Ştiaţi că sunteţi veşnici în momentul de a fi de Acum şi că aveaţi o capacitate nelimitată de a primi gând de la Dumnezeu, de a-l transmuta în emoţie şi de a materializa emoţia în creaţie.

Cu toţii eraţi ca nişte copilaşi, întrucât nu aveţi nici o atitudine care să vă modifice puritatea fiinţei, sau să vă limiteze exprimarea. Nu cunoşteaţi frica. Nu cunoşteaţi ce este aceea judecată. Nu cunoşteaţi competiţia, invidia şi nu aveaţi simţul posesiunii. Nu cunoşteaţi moartea. Eraţi precum copiii, căci nu trăiserăţi nici una dintre aceste atitudini.

Voi, Dumnezeii, aţi avut încă de la începuturile voastre impulsul puternic de a crea, de a exprima emoţia gândului punând-o în forme create. Iar puterea de a o face nu a fost dată în cantităţi mai mari unora şi mai mici altora. Toţi eraţi egali. Dar, de îndată ce aţi început să creaţi, s-a născut în interiorul vostru un Spirit competitiv – impulsul de a prelua gândul creativităţii altuia şi de a-l extinde în ceva mai mare, pentru a crea mai mult, gând după gând după gând. De ce credeţi că există atât de multe specii de flori în planul vostru? Aţi crede că ar fi fost suficient un singur trandafir. Şi câţi fluturi ar mai putea exista?

De ce au devenit Dumnezeii o rasă competitivă? Deoarece, în impulsul lor de a crea, au contemplat gândul că poate capacitatea lor creatoare nu era atât de măreaţă ca a altora. Prin urmare, au început să se perceapă ca fiind mai puţin valoroşi în străfundurile fiinţei lor. Şi, pentru a compensa acel sentiment de „mai puţin”, Dumnezeii au încercat să-şi depăşească unii altora creaţiile. Cu cât şi-au antrenat mai mult procesele de gândire în această creativitate competitivă, cu atât s-au văzut pe ei înşişi ca fiind mai prejos decât perfecţiunea stării de A FI, ca fiind separaţi de Dumnezeu – care reprezintă egalitatea tuturor lucrurilor.

Vedeţi voi, separarea de viaţă şi conceptul de imperfecţiune apar doar atunci când ceva este privit ca fiind mai mare decât altceva. Cu toate acestea, în realitatea vieţii, nici un lucru nu este superior sau inferior altuia. Toate lucrurile pur şi simplu există, într-o egalitate a stării de A FI. Prin urmare, totul se află într-o stare de perfecţiune – sau, mai exact, într-o stare de A FI. Atitudinile şi gândurile colective sunt singurele care fac ca ceva să fie mai puţin decât perfecţiunea stării de A FI care aceasta este cu adevărat.

Cel mai mult v-aţi separat de tot atunci când aţi intrat în întruparea de om. Până în acel moment, deşi începuserăţi să vă separaţi de restul, eraţi totuşi conştienţi de natura voastră Divină şi de nemurirea fiinţei. Dar când v-aţi coborât pentru a vă întrupa şi aţi început să experimentaţi realităţile materiei celulare, aţi devenit captivi în funcţiile masei numite foame, frig şi supravieţuire – lupta de a menţine ceea ce aţi devenit. V-aţi întreţesut cu materia celulară, care a fost programată, prin însăşi natura ei, să permită supravieţuirea masei. Această „căsătorie” între o fiinţă nemuritoare şi un mecanism al masei fizice, orientat spre supravieţuirea propriei structuri, v-a modificat profund starea fiinţei. Atunci a fost momentul când s-a născut copacul cunoaşterii – eul fals.

Trăirea sentimentelor de frică, de competiţie şi de invidie de pe acest plan – înregistrate în sufletul vostru şi programate în structurile celulare ale corpului – au dus la creşterea eului fals şi la modificarea pe mai departe a cunoaşterii că sunteţi Divini, nemuritori şi Una cu tot ce înseamnă viaţă.

Your email is never published or shared.