site
	stats

Ioan Petru Culianu – Campia Trestiilor si Campul Ofrandelor

IMG_20150914_084245

In timpul Imperiului de Mijloc, în credinţele egiptenilor, lumea de dincolo şi-a deschis porţile tuturor, bogaţi şi săraci. Acest stadiu al credinţelor funerare este exprimat de Cartea Morţilor, care este de fapt o sinteză de motive funerare străvechi, compilate în timpul Imperiului Nou.

Cîmpia Trestiilor şi Cîmpul Ofrandelor – două ipostaze ale paradisului egiptean – sînt la fel de vechi ca textele piramidelor. Cîmpul Ofrandelor, localizat în vestul cerului, este păzit de Taurul Ceresc al lui Ra, pe care Raymond Weill îl identifică cu constelaţia Orion.

Cîmpul Trestiilor este localizat în partea de est a cerului. La origine, era un loc de abluţiune, purificare şi renaştere, care permitea defunctului să urmeze soarele către vest şi să ajungă în paradis, adică în Cîmpul Ofrandelor. Intr-o privinţă, funcţiile distincte ale celor două cîmpuri se suprapun, ambele fiind înfăţişate ca lăcaşuri osiriene ale defuncţilor, care continuă să existe fericiţi şi să-şi cultive parcelele lor de pămînt. Cartea Morţilor ilustrează o fază ulterioară a acestei credinţe. In această fază, defunctul nu mai vrea să facă nici o muncă umilitoare în viaţa de apoi, aşa că este înmormîntat laolaltă cu figurine de lucrători (shabti), care prind viaţă prin puterea descîntecului al 6-lea, „desţelenind cîmpurile…, irigînd pămîntul sau… transportînd nisip de la răsărit la apus”

Două inovaţii majore în credinţele egiptene privind viaţa de apoi şi incluse în Cartea Morţilor sînt descrierea procesului defunctului, în descîntecele 30b şi 125b, care constă în faimoasa „psihostazie” sau cîntărire a sufletului pe talerele celui ce tine balanţa, şi nu mai puţin faimoasa „confesiune negativă a păcatelor” de către defunct, în descîntecul 125a. Deşi, în general, se presupune că un egiptean face binele şi se fereşte de rău, lista de acţiuni negative ni s-ar putea părea ciudată, mai ales cînd este vorba de munca în exces, considerată a fi una dintre cele mai grave culpe. „Nu am făcut vreo faptă rea, nu am muncit în fiecare zi mai mult decît era necesar…, numele meu nu a ajuns în birourile celor care controlează sclavi, nu l-am sărăcit pe orfan de bunurile sale…, nu am ucis… etc.“ 

Aceleiaşi serii de acţiuni negative îi aparţineau furtul din ofrandele alimentare destinate zeilor şi spiritelor, înşelăciunea şi orice daună ecologică, cum ar fi construirea de diguri ilicite pe apele curgătoare, devierea cursurilor de apă sau prinderea peştilor în terenurile mlăştinoase unde aceştia îşi depun icrele. Prima „confesiune negativă” este urmată de una mai elaborată, în care defunctul numeşte fiecare membru al tribunalului şi neagă orice făptuire a păcatului pe care acel membru îl pedepseşte (de exemplu, Mîncătorul-de-măruntaie pedepseşte jurămîntul fals, iar Cel-a-cărui-faţă-este-în-spate pedepseşte homosexualitatea).

Apoi, defunctul ţine un discurs în faţa juriului, după care zeii îi pun întrebări; întrebările şi răspunsurile sînt enigmatice. Pentru a merge mai departe, defunctul trebuie să fie în stare să identifice corect, după numele lor, părţile fiecărei porţi pe care 0 are în faţă (de exemplu, numele uşorilor este „Greutate a Adevărului”, iar numele zăvorului uşii este „Degetul Piciorului Mamei Sale”) şi să identifice pe fiecare paznic de poartă.

Credinţele funerare egiptene au continuat să exercite o influenta puternică asupra religiei elenistice, mai ales asupra cultului de mistere al lui Isis şi asupra unor texte gnostice copte tîrzii, ieşite la iveală în secolul al XlX-lea.